Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1143 vizualizări 27 apr 2019

Din 17 aprilie 2014, când am scris textul pe care l-a recuperat un prieten din valurile netului, Pământul s-a rotit în jurul axei sale de vreo 1800 de ori, încât am ajuns de unde am plecat:

Trecea pe-aici, uneori, un bătrân în manta militară, vechi de zile ca o scoică quahog. Cu tresele smulse, ca spre plutonul de execuţie, trecea uneori pe aici un bătrân.

Mantaua lui avea un miros de fum rece. Privirea lui aduna, ca limba lipicioasă de cameleon, tot ce-i ieşea în cale: hoituri de vrăbii, chiştoace, avioane de hârtie, bucăţele de staniol.

Un bătrân în manta militară, printre claxoane şi sirene, păşind stângaci, ca un păsăroi amnezic. Copiii îi scoteau limba, îl alungau cu pietre. Adulţii îl compătimeau – mulţi ciudaţi în oraş.

Dacă ar fi purtat o pancartă pe piept, dacă măcar ar fi îngăimat ceva, dacă ar fi cerut ceva, dacă s-ar fi răstit la lume, dacă ar fi făcut niscai giumbuşlucuri, dacă ar fi anunţat solemn sfârşitul lumii, ar fi avut căutare.

L-am văzut şi în seara aceasta: spre el se îndrepta şuvoiul de credincioşi care ieşiseră, cu lumânările aprinse, de la Denie. Privirea lui încerca să absorabă înserarea luminoasă cu totul, în timp ce mulţimea îl înghiţea (cum înghit apele oceanului o scoică quahog), fără să-l recunoască.

Citește și: