Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
22090 vizualizări 9 ian 2014

„Vreau să-mi spuneţi un nume în plen la şedinţă să văd şi eu cine comentează şi cine efectiv sabotează evenimentul”

Cui aparţine această frază? Şedinţă, plen, sabotaj – unui secretar PCR de organizaţie, ar răspunde  destui dintre cei nu cu mult mai tineri decât subsemnatul, care vrea să se asigure în legătură cu sărbătorirea în mod organizat în întreprindere  a zilei de naştere a Tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Răspuns nostalgic şi greşit. Şedinţa nu e de partid, e cu părinţii şi sabotajul constă în darul prea „subţire” făcut în zilele noastre de zişii părinţi întregului personal al şcolii 10 Maria Rosetti din capitală cu ocazia Crăciunului sau fără. Secretarul PCR e învăţătoarea Dana Blându, care consideră sărăcia  şi/sau nesimţirea păcate egal de grave ale celor care vin cu cadouri „de 5 lei”.

Madam Blându nu mai reprezintă Sistemul care funcţiona pe baza decretelor şi cuvântărilor Tovarăşului, acum ea este purtătoarea de cuvânt a Vântului: „Stai şi te uiţi la mine. Este o poveste... Ai putere să te lupţi cu un vânt, cu un sistem, cu o orientare?” îl întreabă cu un amestec de dispreţ şi ameninţare pe un părinte căruia ofrandele cerute i se par „un pic exagerate”.

Uite că s-a putut. Un părinte a depus plângere şi aproape jumătate dintre părinţii copiilor de la clasa învăţătoarei Blându au cerut înlăturarea ei. Nu s-au mai cocârjat sub Vântul atotputernic, care bate în România în locul Partidului.

Pentru prea multe cadre didactice, trecerea de la comunism la capitalism a însemnat „oficializarea” şpăgii, de la discret, la pe faţă. Un adevărat cod etic al ploconului a înlocuit codul eticii şi echităţii socialiste. Dacă nu-l respecţi, eşti ameninţat că va plăti copilul tău, rămânând „sărac la suflet”.

Principalii vinovaţi pentru instituirea acestei dictaturi a Vântului sunt părinţii.  Elevi pe vremea  Savantei de renume mondial, au învăţat de la părinţii şi profesorii lor  de atunci că fiecare trebuie să se „descurce” pe tăcute,  în mod paralel cu sistemul şcolar. Acum, aplică în neştire această „înţelepciune” laşă,  deşi nu mai există Sistemul care să-i preseze. Dacă şi-ar lua inima-n dinţi şi uniţi ar spune NU, Vântul s-ar opri ca şi cum n-ar fi.

Dacă nu, elevii crescuţi de blândele învăţătoare ne vor face mâine să ne mirăm iarăşi cum de avem un Parlament plin de şpăgari şi hoţi.

Citește și: