Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2971 vizualizări 28 mai 2018

Ca să-i organizezi un miting de susţinere premierului Dăncilă, la care s-a înscris, printre primele, contingentul vasluian al lui Tudor Buzatu, numărând vreo câteva mii de capete, asta mi se pare, fără îndoială, culmea absurdului.

Cum s-ar spune, judeţul cel mai prăpădit de pe continent se înghesuie să plătească sute de mii de lei, ca să strige la Bucureşti sau pe unde o striga el, „Vio dragă să nu pleci, premier să fii pe veci! Noi cu toţii, din Vaslui, păpăm banii statului, să venim la Bucureşti, să-ţi spunem ce tare eşti!”.

Altfel, nu e zi de la Dumnezeu, ca să nu auzim tot felul de grozăvii întâmplate la Vaslui, pe fondul sărăciei endemice/a lipsurilor de tot felul: de la violuri, la crime cu creieri pe pereţi, şi de la hoţii, la tâlhării cu violenţă.

Şi nu că Vasluiul ar fi singurul care dă randament pe felie, dar ne-a surprins faptul că, în loc să-şi rezove problemele stringente din judeţ, politicul local, CJ, primăriile, sau mai ştiu eu cine, cheltuie banii pe evenimente politice.

Păi, ca să-i organizezi, chipurile, lui Dăncilă, un miting de susţinere, în democraţie, cam cum i-a organizat partidul, lui Ceauşescu, pe 21 decembrie, n-aş fi crezut.

Mă gândeam că, într-o ţară normală, ca a noastră, ai fi dat peste zeci de nefăcute împotriva cărora să organizezi un miting de protest, în toată regula, dacă chiar vrei. Dar ca să ieşi în stradă, tu, cel mai mare partid din România, aflat la putere de aproape doi ani, prin voinţa alegătorilor, care te-au instalat în Parlament cu o majoritate confortabilă, care dispui de mega-libertate de acţiune şi de exprimare, pe fondul decuplării parlamentarilor opoziţiei de la realitatea politică, de la A la Z, mai puţin Băsescu - singurul care continuă să joace, dar numai la perete -, ca să reafirmi susţinerea propriului premier, este, cel puţin la fel de neverosimil ca atunci când ţi-ai dat jos premierul prin moţiune de cezură.

Oare cui vrea să-i arate PSD, că Dăncilă, un premier, evident, slab, mai are, încă susţinere?! Electoratului?! Membrilor cotizanţi?! Celor care au „evadat” către ProRomânia?! Celor care, încă, n-au făcut asta?! UDMR, ca să nu renunţe la protocolul de colaborare? Parchetului General, unde se află plângerea penală a lui Orban?! Europei Unite?! Grupului de la Visegrad?! Justiţiei?! Statului paralel?! Statului subteran?! Statului la pândă?! Sau cui?

Aiurea! Nimic nu va fi atins, din enumerarea de mai sus, de „spiritul” acestui miting, iar ce cred eu este că: mitingul cu pricina nu are legătură nici cu Dăncilă, nici cu PSD, în ansamblu, nici cu modificarea Constituţiei, nici cu familia tradiţională, ci numai şi numai cu liniştea şi gentileţea lui Liviu Dragnea.

Liderul PSD, atent cum îl cunoaştem, a vrut, pesemne, să marcheze, prin această manifestaţie publică, organizată la data de 9 iunie, împlinirea unui an de la „remarcabila vizită oficială în Statele Unite a preşedintelui Klaus Johannis, care s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă”.

Aşa o atenţie…

 

Citește și: