Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1435 vizualizări marţi, 21:34
Între brize de uscat şi brize de larg, m-am avântat toată ziua, ca un vas- fantomă pe o mare-fantomă, navigând între coperţile unei cărţi în care mă mai ascund: Cartea Farurilor.
 
Inutilitatea patetică a farurilor face şi mai pasionantă lectura. Când nu deveniseră încă muzee sau nişte turnuri bântuite, fiecare avea – citesc – perioadele luminoase cu frecvenţa şi culorile lor. Nu le puteai confunda nici în cea mai întunecată deznădejde.
 
Farurile cele mai frumoase au fost, de departe, farurile turnante, în jurul cărora se roteşte încă lumina, care mătură orizontul de toate spaimele.  

Citește și: