Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
37767 vizualizări 4 oct 2012

Cu 4 ani în urmă îl numeam pe Barack Obama Preşedintele Planetei Pământ. Şi preşedintele meu. După dezbaterea Obama-Romney din această dimineaţă, nu mi-am schimbat opţiunea pentru preşedintele planetar Obama, însă am început să mă îndoiesc că mai poate fi preşedintele SUA pentru încă 4 ani.

Preşedintele în funcţie a vorbit ca şi cum nu s-ar fi aflat într-o bătălie electorală cu adversarul, s-a adresat americanilor ca într-un discurs prezidenţial,  fără să ţină seama că e, din nou,  doar candidat la preşedinţie. Dincolo de ce-a spus, întreaga lui atitudine transmitea mesajul: „La câţi monştri a trebuit să privesc în ochi în aceşti ani care mi-au scos peri albi şi mi-au săpat faţa, făcându-mă să par şi mai clăpăug, de ce naiba trebuie să pierd timpul într-o dispută cu acest papagal milionar? La ce provocări au de înfruntat acum America şi lumea întreagă, mai trebuie să demonstrez că rămân omul potrivit pentru Casa Albă?”

Ceea ce mi se pare o greşeală. Romney speculează cu îndârjire o singură problemă, nivelul ridicat al şomajului la sfârşit de mandat Obama. 23 de milioane de şomeri înseamnă peste 8% - de la Roosevelt în anii marii crize nu s-a mai confruntat un preşedinte american cu un asemenea procent înainte de campania pentru realegere.

„Creating jobs”, noi locuri de muncă, este, prin urmare, refrenul lui Romney,  pe care îl vede realizat cu metode specifice republicanilor „talibani”: un guvern federal slab, cât mai puţin implicat, decizia economico-socială transferată la nivelul guvernatorilor de state, scăderea impozitelor, indiferent de avere, increderea mistică în piaţa cât mai puţin reglementată, în „mâna nevăzută”, care, pe baza geniului de întreprinzător individual al americanului, va face economia să crească.  Dacă bogaţii o duc bine, atunci o duc bine şi săracii, crede multimilionarul Romney.

Luând exemplul lui Abraham Lincoln din vremea războiului civil, Obama consideră în continuare că pe timp de criză trebuie iniţiate schimbări profunde, pe termen lung, coordonate guvernamental, şi nu promovate soluţii „sălbatice”, conservatoare, pe termen scurt. Investiţiile în „energia verde”, în alte surse decât cea petrolieră, în marile proiecte din educaţie şi sănătate rămân obiectivele fundamentale ale programului Obama. Spre deosebire de Romney,  Obama consideră că şomajul se va diminua durabil prin creşterea nivelului de instruire al poporului american,  precum şi prin îmbunătăţirea stării lui de sănătate.   Iar dacă clasei mijlocii îi merge bine, atunci şi Americii îi merge bine.

Greşeala lui Obama constă în a uita că viziunea lui, pentru mine evident superioară celei a lui Romney, are nevoie de un combustibil esenţial pentru a fi dusă înainte: încrederea. El trebuie să lupte pentru a nu pierde încrederea americanilor,  mult micşorată de sărăcie şi suferinţă în aceşti ani. Şi acum văd că n-o face.

Dacă se bazează pe analizele care îl dau deja câştigător,  cu peste 270 de electori de partea lui, atunci surpriza nu e exclusă. O înrăutăţire a situaţiei economice până în apropierea alegerilor, combinată cu tensionarea la limită a situaţiei din Orientul Mijlociu, îl poate scoate câştigător pe Romney.

Dacă se întâmplă asta, America nu piere. E mare şi puternică, poate rezista chiar şi unui Mitt Romney. Dar cu un preşedinte la Casa Albă care ia Rusia drept inamicul numărul unu al Americii, care nu vrea ca SUA să sprijine Europa în criza euro şi îl susţine pe amicul său Bibi Netanyahu în atacarea preventivă a Iranului de către Israel,  s-ar putea ca planeta Pământ să constate curând, într-un mod înspăimântător, ce înseamnă plecarea preşedintelui ei, Barack Obama.

Samuel L. Jackson a făcut un clip pentru mobilizarea la vot a alegătorilor lui Obama, strigând la ei „Wake the fuck up!”.  Nu pot să închei decât zicând şi eu: Wake the fuck up, mr. President!

Citește și: