57 vizualizări 21 ian 2009

Că d. Băsescu e în stare să asculte interceptări telefonice făcute de servicii care se chinuie să-şi justifice existenţa şi salariile de la bugetul statului, nu mă îndoiesc. Trăim de patru ani în epoca Băsescu de după epoca Iliescu, adică securism după comunism. Cred, de asemenea, că ascultarea pe ascuns a oamenilor este singurul mod în care d. Băsescu poate să fie cu adevărat interesat de fiinţarea semenilor săi.

Mi-e greu să cred însă că populaţia acestei ţări este cutremurată, revoltată, gata să iasă cu zecile de mii în stradă pentru că telefoanele sunt ascultate, iar emailurile şi sms-urile citite de diverse organe. Spectacolul mediatic din România se bazează masiv pe violarea vieţii private, a intimităţii persoanelor publice. Când cu sexul oral pe net cu presupusa d-nă Birchall de la PSD, o mulţime de inşi m-au întrebat dacă de partea cealaltă a felaţiei era d. Geoană. Nimeni nu m-a chestionat scandalizat cum e posibil să se facă asemenea filmări securiste.

Dacă un post de televiziune difuzează o convorbire picantă a unor persoane cunoscute, înregistrată ilegal, câţi credeţi că schimbă canalul indignaţi de acest atac la adresa Drepturilor Omului?

Trăim într-o ţară obsedată, excitată să privească pe gaura cheii, să asculte prin perete. Mai mult, există o serie de vedete care chiar îşi provoacă scurgeri din spaţiul intim, ca să câştige notorietate. N-avem organ să ne revoltăm în direcţia asta. Afacerea interceptărilor Watergate a dus în SUA la demisia preşedintelui Nixon. În România ar fi un show masticat de televiziuni o săptămână şi atât.

Legea cu inventarierea apelurilor noastre telefonice, a emailurilor, sms-urilor, până să violeze viaţa privată, violează bugetul. Bani aruncaţi pentru înjghebarea unei ocupaţii „secrete“ pentru serviciile cu acelaşi nume. Omar Hayssam n-a intrat într-un telefon mobil în România şi a ieşit prin altul, aflat în Damasc, capitala Republicii Arabe Siria. Dacă ne-ar onora cu prezenţa pe aceste plaiuri niscai terorişti serioşi, evident că ar comunica altfel, nu pe mobil sau email, poate prin porumbei voiajori. Aiureala asta „europeană“ e pornită din America îmbolnăvită de spionită de regimul Bush. Barack Obama a anunţat sfârşitul acestei politici paranoice şi inutile încă din discursul de învestitură.

Ţara noastră nu va fi aruncată în aer de dezvăluiri din zona „secretă“. În schimb, va fi băgată în budă şi ţinută acolo de ceea ce fac la scenă deschisă personaje ca Săftoiu şi fostul preşedinte Constantinescu. Acest Săftoiu a fost ani în şir sfetnicul de taină al lui Traian Băsescu, omul lui de încredere, fost ziarist care scuipa flăcări când trebuia să-l apere pe d. Băsescu de presă. După penibila scenetă TV a d-lui Băsescu „Numere de mobil şi ce nu ştia Omar Hayssam“, din timpul crizei jurnaliştilor răpiţi în Irak, dl. consilier prezidenţial Săftoiu suna la companii private de telefonie mobilă ca să le ceară blocarea informaţiilor pentru presă. A fost răsplătit pentru „serviciu credincios“ cu şefia SIE. Dacă era şi în ziua de azi pe această funcţie, d. Săftoiu tăcea chitic, cum a tăcut atâţia ani. Acum că e liber cugetător la TV, ţine să ne prevină că urmează o dictatură înspăimântătoare sub sceptrul lui Băsescu, care îi asculta pe Geoană şi Iliescu.

Aşa arată un şef de serviciu secret în România. Îmi vine să spăl cu detergent ecranul televizorului după fiecare apariţie a acestui limax lăcrimos.

I-aţi auzit pe Geoană şi Iliescu spunând că se duc să protesteze la ONU pentru că le-a violat timpanul Băsescu? Eu nu – Geoană face băşcălie, lui Iliescu puţin îi pasă. Aşa se comportă preşedintele Senatului în România şi un fost triplu preşedinte al aceleiaşi ţări. Cine sare de sub duş cu săpunul pe ochi, mult după ce s-a oprit apa, ca să le repereze onoarea? Dl. Emil Constantinescu, şi el locatar la Cotroceni.

Cât e pe funcţie, ştabul român tace sau râde, când e pe făraş îl taie conştiinţa civică. Întreba cineva: de ce nu e posibil un Obama în România? Răspuns: şi din cauză de Bush. Oricât de puţin l-aş fi simpatizat pe George W., şi-l imaginează cineva comportându-se acum, că nu mai e preşedinte, ca alde Constantinescu?

Citește și: