Rodica CIOBANU
Rodica CIOBANU
3463 vizualizări 17 apr 2013

După ce au amuşinat prin dormitoarele lui Nicolae Ceauşescu şi s-au declarat dezgustaţi de atâta lux, conducătorii României democratice au schimbat, rapid, aşternuturile şi s-au mutat în ele. De douăzeci de ani, se cuibăresc nopţile, acolo, fără a fi în vreun fel tulburaţi de stafia dictatorului. De aceea, în tot acest timp, vastul domeniu rezidenţial pus odinioară la dispoziţia nomenclaturii comuniste, a scăpat aproape neatins. Buldozerele privatizării, care au pus la pământ fabrici şi combinate, au ocolit palatele, vilele şi cabanele de protocol, dărâmând doar câteva hoteluri ale fostului UTC, ce prinseseră mucegai. Acum, Guvernul Ponta a rezervat 20 de proprietăţi exclusiviste şi un bloc pentru demnitari, făcându-se că vinde  694, ca să facă rost de bani.

Anul trecut, statul a vândut doar 16 imobile din cele 106 scoase la licitaţie, obţinând vreo 39 de milioane de lei (îşi propusese 706 milioane), din care aproape opt au fost cheltuieli aferente. Anul acesta, guvernul a schimbat tactica: le dă cu 30 la sută mai ieftin, dacă licitaţia se repetă,  le cedează prin negociere directă, când pică şi la a doua licitaţie şi acceptă plata în rate pentru locuinţele mai scumpe de 50 de mii de euro. Câţi se vor bate să le cumpere din prima, ştiind că la a doua strigare sunt mult reduse şi că, dând un comision cui trebuie, le pot lua la un preţ ridicol de mic, prin înţelegere cu vânzătorul? Răspunsul logic: niciunul, licitaţia asta cu un preţ de pornire apropiat de cel al pieţei fiind praf în ochii lumii, ordonanţa guvernamentală stabilind, de fapt, o modalitate legală de subevaluare a bunurilor. Proprietarul are şi o scuză: piaţa merge prost, dar n-are încotro, trebuie să le vândă, fiindcă întreţinerea lor îl costă prea mult şi are nevoie de bani la buget.  Adevărat, dar, dacă chiar îl preocupau tranzacţiile transparente  pe sume decente, nu era propriul său agent imobiliar în vremuri de criză, sărind de la strigare la negociere discretă şi, în final, la plata în rate a preţului înjumătăţit. Angaja, precum statul grec, brokeri imobiliari, care listau proprietăţile pe site-uri, organizau vizionări şi le actualizau, periodic, preţul, RA-APPS făcând public bilanţul. Dar guvernul nu este interesat de vânzare, ci de distribuire. Casele de protocol rămase de la Ceauşescu nu pot fi date oricui, ci urmaşilor săi politici  şi amicilor acestora, dornici de un chilipir imobiliar. O investiţie bună pentru foştii şi actuali chiriaşi de lux din toate partide.

Palatele şi domeniile turistice însă rămân în folosinţă comună.  Acolo, demnitarii merg cu familiile şi prietenii lor ca să se relaxeze, protejaţi  de restul omenirii. Mi-i imaginez mulţumiţi de ei înşişi, tolăniţi la soare, lângă consoarte, la piscină ori pe plaja privată, serviţi la o bătaie din palme de un majordom SRI respectuos. Ce s-a schimbat la aceste personaje ale capitalismului în comparaţie cu personajele comunismului? Doar costumul de baie, fiindcă moda a evoluat.

 

Citește și: