73 vizualizări 23 sep 2008

Mă sună deunăzi un număr, o dată, de două ori, de trei ori, n-are a se opri. Zic că arde undeva, ies din conferinţa lui Geoană, răspund. E un tip căruia îi închiriasem în urmă cu câţiva ani garsoniera mea, de fapt nu lui, ci nevestei lui, dacă pot să i-o mai dau, garsoniera adică, nu mai pot. Bine, bine, zice, atunci pot să scriu la ziar? Nu-mi lasă timp să răspund, omul este evident grăbit, vrea să se apuce urgent de presă şi să scrie pe politic, dar să-i spun mai întâi care este orientarea ziarului şi eu cu ce partid ţin, că ştie el cum e cu echidistanţa asta a gazetarilor, să nu-l duc cu preşul. Şi-n timp ce încerc să mă dumiresc când dracului i-am spus chiriaşului că lucrez la un ziar în cele cinci minute din viaţă în care am vorbit cu el, vocea lui mă beşteleşte, mă muştruluieşte pentru toate păcatele breslei şi mă mai somează o dată să-i spun fără ocolişuri care e politica editorială, ca să nu se apuce ca fraierul de scris şi pe urmă să nu-i intre materialul. Smulg din mine o împotrivire moale: nu, nu cred că poţi să scrii pe politic. Omul nu se lasă, dacă nu se poate pe politic, că-nţelege că e cenzură, vrea pe economic, mai precis pe companii, dar insistă să avem mai întâi o discuţie detaliată, acum, pe loc, despre cum văd eu mediul economic românesc. Nu poţi nici pe companii. Punct, zic. Şi-i închid extenuat.

Acum îmi pare rău. Poate că am pus punct unei foarte promiţătoare cariere de jurnalist. N-am nicio scuză. Şi ce dacă sintaxa lui, prăvălită peste capul meu, n-avea nicio virgulă, nicio pauză de respiraţie, niciun semn al mirării?! Chiar trebuia să vin eu cu punctul, semnul barierei şi al lipsei de speranţă?! Ca şi când azi, la angajare, ţi-ar mai trebui gramatică. Nu, tataie, ca să fii ziarist trebuie să vorbeşti mult, semn că-ţi merge mintea brici. Trebuie să ai tupeu, semn că eşti incisiv, altfel te ia lumea de prost. Trebuie să ai certitudini, semn că ai principii, nu poţi să scrii aşa, echilibrat, adică moale, fără tendinţă.

Adică de ce alţii să scrie şi eu nu? m-a închis şi el, în incontinenţa lui verbală. La asta chiar nu ştiu ce să-i răspund. Căci ce imagine oferă presa de azi despre ea însăşi? Ce vede sau citeşte un tânăr care vrea să devină ziarist?

Vede o lume în care orice este posibil. În care nu există nicio limită. În care mişună indivizi care n-au mamă, n-au tată, care ar fi în stare să-ţi calce pe cap. În care se vânează succesul ieftin, imediat, cu aerul ipocrit al gazetăriei de elită. Vede o lume care mestecă de trei zile o pseudopoveste deocheată, fără o minimă documentare, bazată doar pe presupuneri, doar pentru plăcerea unor băieţi de a scrie la ziar cuvinte care altfel le sunt interzise, ca sex şi porno. Vede un grup de violatori în serie ai spaţiului privat, de voyeurişti-moralişti care-ţi intră pe gaura cheii şi apoi te fac curvă, de inchizitori iezuiţi care-ţi ard pe piept litere stacojii: „porno-cutărescu”. Vede o haită de jivine oteviste cu pix, judecând din gâţi „lumea politică” sau „lumea mondenă” cu care de multe ori se confundă până la limfă. Sau vede o specie nouă de mediaraptori, ziariştii-bloggeri, care postează „la ei” toate ticăloşiile pe care cenzura vreunui editor mai de bun simţ nu-i lasă să le publice „la mogul”. Vede prezentatori TV care se fac de râs în direct, luând de bune toate prostiile care se publică pe net, fără a-şi pune întrebări, pentru că au ei un feeling de la mama natură că aşa e. De altfel, a pune întrebări este o chestie pentru ziariştii mici. Ăia mari ştiu. Înzestraţi cu capacităţi paranormale, sunt în stare să vadă în viitor. Te-ai ars dacă nu ţii cont de uluitoarele lor înzestrări, căci, aşa cum se prezintă un domn mărunţel, cu un necontenit tremur interior, într-un spot TV, „noi suntem presa, băi, Băsescule!” În fine, vede monumentele ipocriziei şi nesimţirii, cei mai periculoşi impostori ai breslei: cei care cu o mână scriu şi pe cealaltă o ţin întinsă. Cei care azi scriu editoriale despre guvern şi pe care mâine guvernul îi tocmeşte să-i păzească peştii.

Dacă ruşinea ar fi condiţie de angajare în presă, tare mi-e că ar rămâne balta fără peşte.
 

Citește și: