Raluca ION
Raluca ION
15531 vizualizări 5 feb 2014

Aţi intrat vreodată în vreo biserică ridicată nu de multă vreme, care mai are ani buni până să fie gata, cu picturi, cu podoabe, cu încălzire şi tot dichisul? Am avut această ocazie în mai multe rânduri şi am rămas, de fiecare dată, cu o senzaţie stranie, de parcă aş fi intrat, dintr-o dată, în zece apartamente de bloc învăluite în miros de tămâie şi aduse într-un fel misterios sub acelaşi acoperiş. Podelele le sunt pline de covoare, fiecare de altă formă, altă culoare, alt model, altă generaţie, icoanele, aurii, argintii, din sticlă, lemn sau scoarţă de copac, sunt puse în linie pe pereţi, indiferent de stilul în care au fost făcute, florile stau în vaze grena, din cristal, ori albe, de plastic, ori din porţelan pictat cu flori. Totul după gustul şi priceperea zecilor de credincioşi care au vrut să îşi aducă, într-un fel sau altul, contribuţia.

L-am întrebat, odată, pe un preot care slujea de mai mulţi ani într-un subsol în timp ce muncitorii lucrau la finisaje, deasupra, dacă nu s-a săturat de acest provizorat. Mi-a răspuns că lui îi place biserica în care predică tocmai din acest motiv. „E o biserică ridicată nu cu banii mulţi ai celor puţini, ci cu banii puţini ai celor mulţi. În acest fel, fiecare om din cartier o să simtă cu adevărat că e şi biserica lui. O să vină cu mai mult drag aici. Chiar dacă lucrările merg greu, eu sunt bucuros”. Mi s-a părut un fel frumos de a vorbi despre contribuţie, comunitate, biserică şi despre ce înseamnă acestea în viaţa unui om cu credinţă. La fel cum mi s-au părut mereu înduioşătoare acele donaţii ale oamenilor simpli, vizibile în special în zilele de început ale unei biserici.

Ideea de contribuţie la un cult religios căruia îi aparţii nu este una românească. Există în multe ţări din Europa taxe care trebuie plătite bisericii din care faci parte, al căror cuantum poate varia de la 0,8% din venit, cum se întâmplă în Italia, unde poţi alege dacă să direcţionezi aceşti bani unui cult sau statului, până la un procent semnificativ, de 8-9%, în Germania. Suma este considerată de mulţi nemţi revoltătoare şi din acest motiv, peste 100.000 de oameni se retrag anual din rândul Bisericii Romano-Catolice, chiar cu riscul de a nu mai putea deveni naşi de botez, ori de a nu mai avea parte de ceremonii religioase, nici în viaţă, nici în moarte. Banii sunt folosiţi pentru finanţarea spitalelor, grădiniţelor şi aşezămintelor sociale administrate de cultul religios, o parte dintre ei fiind însă, spre revolta generală, direcţionaţi către Vatican.

De unde vin banii Bisericii Ortodoxe Române? De niciunde, de vreme ce niciun român nu e obligat oficial să plătească personal vreun leu bisericii, şi de peste tot. Vin de la Guvern, 0,4% din PIB ajungând anual la cultele religioase, vin de la autorităţile locale, vin din donaţiile credincioşilor, din posibilitatea de a redirecţiona 0,2% din impozitul pe venit, din taxe de botez, de nuntă şi de înmormântare, din sfeştanii, din pomeni, din acatiste, din lumânările care se vând la bucată.

În România, ţară săracă, serviciile religioase se vând cu amănuntul. Despre destinaţia banilor, ştim destul de puţine, iar proiectele sociale ale BOR sunt de-abia vizibile. Credincioşii fac ei înşişi donaţii, după posibilităţi, după care vin alţii, reprezentanţii autorităţilor statului, şi fac donaţii, din nou, bisericii tot din banii românilor de rând. Iar după toate acestea, biserica vine din nou şi cere o suplimentare a fondurilor, nu pentru vreun proiect social, ci pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Nu cu mult timp în urmă, Patriarhul Daniel le-a cerut preşedinţiilor de consilii judeţene să contribuie cu câte 300.000 de lei, din bani publici,  pentru continuarea impunătorului său proiect.

S-a întâmplat ceva ciudat, în ţara în care Biserica şi politicul fac de ani buni o echipă electorală indestructibilă. Mai mulţi primari şi preşedinţi de CJ-uri au spus că nu au bani de dat în acest scop.  "Adevărata mântuire a neamului înseamnă în momentul ăsta să te implici să scoţi acest popor dintr-un derapaj uriaş spre mediocritate, spre subcultură, spre lipsă de educaţie", a transmis primarul Dorin Florea, din Târgu Mureş, BOR. "I-am scris o scrisoare Patriarhului în care i-am explicat că nu banul e important aici, că faci o Catedrală. Asta e partea cea mai la îndemână pe care o vedeţi într-o clasă politică ce crede că şi pe Ăla de Sus Îl poţi duce cu şmecheria. Că doar astea sunt falsele iubiri faţă de Biserică. Astea se fac în tihnă şi în tăcere", a spus edilul.

Primarul Nicolae Robu nu va aloca nici el bani de la bugetul oraşului Timişoara pentru acest proiect, primarul din Ploieşti a spus că va finanţa catedrala de la Bucureşti abia după ce va acoperi cheltuielile instituţiilor de cult din oraşul său, CJ Buzău nu va aloca o astfel de sumă catedralei,  iar preşedintele CJ Alba a spus că judeţul său este prea sărac ca să poate îndeplini cererea ÎPS Daniel. Consiliul Judeţean Arad a arătat că nu are cadrul legal pentru acest lucru, în tip ce primarul Braşovului, George Scripcaru, a explicat că, dacă ar fi avut bani, ar fi făcut o donaţie.

Gestul primarilor şi preşedinţiilor de Consilii Judeţene care au refuzat să cotizeze aduce în discuţie două dintre ceea ce ar trebui să fie punctele forte ale BOR: misiunea socială a bisericii, la care face referire primarul din Târgu Mureş, şi rolul ei pentru comunitatea locală în cadrul căreia acţionează. Este un moment pe care societatea românească n-ar trebui să-l lase să treacă neobservat.

 


 

Citește și: