20 vizualizări 30 aug 2007

Gică Şoimăreanu stă în aceeaşi casă de 100 de ani şi e căsătorit cu aceeaşi femeie de 70. Şade pe un pat şubred, în casa de chirpici din Giuleşti în care s-a născut, a crescut şi a îmbătrânit. Uscăţiv şi gârbovit de ani şi muncă, moşul deapănă amintiri de la Primul Război Mondial încoace.

Îşi aminteşte în detaliu cum a rămas fără trei degete la mâna dreaptă cand avea 9 ani: „Mă jucam cu alţii pe-afară, când ne-au chemat soldaţii nemţi să descărcăm un vagon de grenade şi mitraliere. Unu’ dintre noi a făcut focul că era frig şi a pus pe foc paie din vagonul cu grenade. Şi a sărit în aer. Aşa mi-au zburat astea trei degete”, povesteşte moşul păţania de acum 90 de ani. S-a obişnuit doar cu două degete, de parcă aşa a fost dintotdeauna. Asta nu l-a împiedicat să înveţe, să muncească sau să se însoare.

Au trecut 70  de ani de când a cunoscut-o pe Elena. „Era frumoasă”, îşi aminteşte moşul zâmbind. Povesteşte frumoasa: „S-a uitat la mine că aveam părul creţ natural. Dar mă-sa nu m-a vrut că eu eram de la ţară şi el era băiat de oraş.

Îl întreba ce-o să facă el cu o sărăntoacă, cine o să-i dea de mâncare”. Nu-şi mai aminteşte în ce an s-au luat, noroc că mai au actul: 1938. Moşul spune că s-a dus şi a cerut-o de la tatăl ei, dar n-a vrut nici avere nici pământ: „Am vrut-o pe ea de nevastă”. „Biserica te ajută întotdeauna, dar trebuie să intri în ea, femeia să se roage la Maica Domnului, bărbatul la Iisus. Eu am zis, Doamne, dacă acest bărbat care mă sâcâie e de soarta mea, să mi-l dai, dacă nu, să-l îndepărtezi. Şi mi l-a dat”, adaugă soţia.

Au făcut cununia acasă, doar cu familia şi naşii. Au urmat ani frumoşi, grei, cu necazuri şi bucurii. El a fost şofer de camion. Ea a muncit toată viaţa cu copiii, mergea peste tot cu ei. Era să fie dată afară de comunişti pentru că îi învăţa rugăciuni pe cei mici. „Mi-au spus să nu-i mai las pe copii să spună Tatăl Nostru la masă. Ziceam în gând, dar alţii care nu puteau decât cu glas tare se duceau la WC să zică”, îşi aminteşte femeia.

Ei nu au avut copii, doar un băiat pe care l-au crescut dar care s-a stins după ce a venit din armată. Au doar o nepoată de prin neamuri, care le mai trece pragul când şi când cu mâncare sau ca să îi ajute la curăţenie.

Casa din chirpici mai are doar două camere, iar tavanul este crăpat. La bombardamentul din 1944 s-au dărâmat nişte pereţi, apoi la cutremurul din ‘77 a căzut acoperişul. Moşul zice că avea o asigurare la Percepţie din anii ’40 şi ar fi trebuit să ia nişte bani de la ei.

A uitat atunci. Când şi-a adus aminte de bani, s-a dus să-i ceară, dar nu a primit nimic, aşa că de 60 de ani umblă cu cereri şi adrese, sigur că trebuie să recupereze ceva. Acum se pregăteşte să-i trimită o cerere lui Băsescu, „că primu’ ministru ăsta văd că nu a făcut nimic”. „Mă rog să-i scoată din cap lăcomia asta. Să-i mulţumească lui Dumnezeu că a ajuns la anii ăştia”, îl ceartă bătrâna. Femeia spune că au avut multe supărări, dar le-au trecut pentru că s-au înţeles bine. „Acum nu prea mai aude. Trebuie să îi vorbesc tare şi pe urmă zice de ce ţip la el. Altădată zice că vorbesc mult, că l-am sufocat la inimă. Nu-i mai place nimic. E bătrâneţea”, zice înţelegătoare Elena.

Moşul a fost operat de prostată acum câţiva ani, dar zice că intervenţia a fost greşită şi a dat în necazuri cu inima. Ar vrea să-i dea în judecată şi pe medici, da’ nu-l lasă nevasta. Cea mai mare mulţumire a ei este că poate să ţină posturile bisericeşti şi că a făcut treabă în Casa Domnului când era în putere.

cum împarte hârtiuţe cu Visul Maicii Domnului la tineri şi cunoscuţi. Numai pe moş nu reuşeşte să-l convertească. „El citeşte la ziar, dar dacă îi spun să citească rugăciunea, doar cu insistenţă şi supărare că altfel zice că, dacă citesc eu, de ce să mai citească şi el”, zice resemnată femeia şi moşul râde-n piept. Cei doi spun că nu s-au avut decât unul pe altul. Ea pleca mereu de acasă cu copiii şi moşul se ducea să o viziteze prin tabere.

El se trezea la 4 dimineaţa ca să ajungă la muncă, dar „a fost cuminte şi serios”. Nici nu ştiu când au trecut anii. „Nu m-am gândit eu că ajung la vârsta asta”, zice moş Gică zâmbind. „Ei, nu ştia, că tot neamul lui a prins suta. Acu’ toată ziua umblă cu hârtiile alea a lui, scotoceşte prin magazie, prin lăzi. Dacă a tăcut, a trăit până acum”, îl dojeneşte femeia.

Cei doi au fost premiaţi acum câteva săptămâni. Ţin diploma în vitrină, lângă nişte poze din tinereţe, amintiri îngălbenite de trecerea anilor.

Citește și: