4 vizualizări 2 mai 2007

CONTRA UNUI BILET de 200.000 de lei, locuitorii Bucureştiului au putut vedea şi pipăi, în ultimele zile, arme adevărate, despre care ştiau până acum doar din cărţi sau din filme. Pistoale Colt, automobile Jeep şi Humvee, avioane Typhoon, vehicule aeriene fără pilot, maşini pe pernă de aer, sisteme de vedere cu infraroşii, roboţi comandaţi prin radio, geamuri de protecţie antiglonţ – toate în cadrul expoziţiei BSDA (Black Sea Defense & Aerospace), şi toate la preţuri pe măsură. Un pistol de calibrul 9 milimetri poate costa vreo 20 de milioane de lei vechi. Un avion Typhoon, vedeta BSDA, poate ajunge la 100 de milioane de euro. Preţurile exacte sunt confidenţiale şi se negociază cu guvernele ţărilor interesate să cumpere. BSDA a avut şi „jucării pentru adulţi” – cum ar fi pilotarea, la simulator, a avionului de luptă F 16 (simulator produs de Lockheed Martin şi adus pentru prima dată în Europa), sau trageri cu pistoale Glock în poligonul de tir al Jandarmeriei. Au existat însă şi jucării pentru copii, cum ar fi machetele maşinilor militare din toate timpurile. Dintre cele peste 160 de firme participante la BSDA, 45 au fost din SUA, iar principalul organizator al expoziţiei a fost tot o firmă americană. De altfel, la deschiderea BSDA au asistat, alături de premierul Tăriceanu şi de ministrul român al Apărării, Teodor Meleşcanu, ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, precum şi comandantul adjunct al trupelor americane din Europa, generalul William Ward. În ciuda unei asemenea susţineri, şi firmele americane au avut probleme la BSDA. Un produs american care trebuia să vină pentru prima dată în România, transportorul blindat Grizzly, n-a mai ajuns la BSDA, rămânând blocat la una dintre vămile României. Alte absenţe remarcabile au fost avionul de transport C 27 J Spartan şi avionul de luptă JAS 39 Gripen, deşi ambele au şanse să fie cumpărate de Armata Română. Producătorul avioanelor Spartan, firma italiană Alenia Aeronautica, intenţiona să aducă două avioane la BSDA, dar n-a mai adus nici unul, iar firma suedezo-britanică Gripen nici măcar nu şi-a propus să aducă avioane la Bucureşti, motivul oficial fiind acela că a avut patru aeronave în România anul trecut, la mitingul aerian de la Mihail Kogălniceanu. O explicaţie neoficială poate fi aceea că Gripen s-a temut să stea alături de Eurofighter Typhoon – un avion la fel de nou, dar superior din punct de vedere tehnic. Forţele Aeriene Române urmează să cumpere 48 de avioane de luptă multirol, care să înlocuiască, din anul 2010, vechile aeronave sovietice Mig 21 Lancer. Principalii candidaţi sunt F 16, Gripen şi Typhoon. Potrivit unor surse neoficiale, Ministerul român al Apărării va aloca, pentru acest program de înzestrare, peste patru miliarde de euro.

La BSDA, partea română a impresionat mai ales prin luptătorii pe care i-a adus la exerciţiile demonstrative – de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, de la Grupul „Acvila” al Ministerului de Interne şi de la Brigada Antiteroristă a SRI. Industria românească de apărare, cândva recunoscută pe plan mondial, a fost iarăşi pusă în umbră de concurenţă. „Punctul nostru forte este inteligenţa, nu fierul!”, explica, la deschiderea expoziţiei, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu. Dar produsele expuse de români au fost, în general, cele tradiţionale: armament de infanterie, cartuşe, tancuri modernizate, transportoare blindate, autocamioane, lunete şi bocanci. Compania UTI a expus arme uşoare, inclusiv neletale, şi echipamente de securitate, iar Electromecanica Ploieşti a prezentat sisteme de rachete fabricate împreună cu firma Elbit din Israel. La BSDA a venit şi Agenţia Naţională română pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) – poate pentru a explica de ce exporturile româneşti de armament sunt atât de anemice. Exporturile ar fi mai concludente, dacă industria românească şi-ar convinge mai întâi beneficiarii interni. De exemplu, Armata Română are acum avioane de antrenament IAR 99 Şoim, făcute la Craiova împreună cu Elbit. Dar până să înceapă achiziţia, cel puţin un contract de export, care fusese pregătit pentru America Latină, a fost blocat de o întrebare simplă a potenţialului cumpărător: “Aţi vândut vreun avion în România?”

Citește și: