17048 vizualizări 4 aug 2009

De trei ore, Andrei stă nemişcat, cu masca de oxigen pe faţă, într-un coşuleţ pentru bebeluşi. Are doi ani. Lângă el şed bunici relaxaţi, cu măşti asemănătoare şi cu Rebusuri în mână. Din măşti pornesc nişte furtunaşe albe prin care intră oxigen pur, la presiune ridicată. Zici că ai ajuns în incubatorul de oameni – cu totul, sunt vreo paisprezece bolnavi. Acum, presiunea a ajuns la cinci bari; asta e ca şi când oamenii s-ar scufunda în apă adâncă de 50 de metri. Stau cu toţii înfipţi în nişte fotolii pufoase, într-un fel de vagon cu hublouri. În timpul „scufundării”, unul citeşte, altul mestecă gumă sau ascultă muzică la căşti. Vagonul este, de fapt, camera sub presiune a primului centru de medicină   hiperbară, deschis în aprilie la Constanţa. Până acum a pus pe picioare o sută de oameni cu necroze, fracturi, pareze, sângerări sau accidente vasculare. Unii au plecat cu fracturile sudate de cinci ori mai repede decât în spital, alţii sunt sportivi şi vin numai pentru... întreţinere. La final, se fac zmei: pleacă întineriţi cu zece ani şi câştigă toate concursurile. Şi autiştii se fac mai bine, după 40 de şedinţe pot să socializeze. Şi Michael Jackson folosea terapia asta, să se vindece mai repede după operaţii. Nemţii o folosesc şi pentru întinerire.  

La Constanţa, o şedinţă de trei ore costă 400 de lei. Casa de Asigurări nu decontează nimic. Într-o singură zi, centrul consumă oxigen aproape cât tot Spitalul Judeţean într-o lună.    

Cum fentezi bisturiul

Primul pacient al centrului a fost Andrei. Are o boală rară (Trisomie 22), dar nu pentru asta a venit, ci pentru o septicemie. „Nu poate trăi fără hiperbară. Este singurul tratament care a dat rezultat la el. Înainte era letargic, nu zâmbea niciodată, nu se mişca deloc, nu reacţiona. Aici, după cinci şedinţe de terapie, a zâmbit, pentru prima dată în viaţa lui. După alte câteva şedinţe a început să râdă în hohote. Nu-mi imaginam că va putea face asta vreodată. Am făcut până acum 35 de şedinţe, nu-i mai place, plânge când îi pun masca. Dar suntem fericiţi când plânge, înainte nu putea face asta. Şi nici un doctor nu-mi mai dăduse speranţe”, spune mama. Toată familia face hiperbară cu el, pe rând, plătind o singură şedinţă. Erau sănătoşi ei şi înainte, dar acum sunt şi mai şi. „Aveam dureri de glezne şi de genunchi înainte, dar acum nu mă mai doare nimic. Sunt mai tonică, mai liniştită şi mai rezistentă. Iar tata a mai rărit-o cu ţigările”, zice mama lui Andrei.

Marian Ionescu, 51 de ani, s-a târât până aici în cadru, cu o necroză. Îl durea rău piciorul drept, nu putea să-l mai pună jos. După prima şedinţă i s-a dezumflat piciorul dintr-o dată. După alte cinci, mergea în două cârje, după şedinţa numărul zece, într-o singură cârjă. Acum, după 34 de oxigenări aproape zilnice, merge ca orice om normal. Ba se gândeşte să se apuce şi de sport. „Doctorii din spitale îmi spuneau că singura soluţie este operaţia, apoi proteza. Iar asta trebuia schimbată din zece în zece ani. Acum, după terapie, parcă nu mă mai recunosc. În afară de vindecarea piciorului, am mai multă energie, mai multă poftă de mâncare, ba chiar şi poftă de...”. Chicoteşte, şoptind ceva despre „actul sexual perfect (...). Ce Viagra?”.

„Dopaj” legal cu oxigen, pentru sportivi

Iulian Ciucardel, 48 de ani, şi-a revenit dintr-o infecţie osoasă. Este din Mioveni (Argeş), s-a mutat în Constanţa cu chirie numai pentru hiperbară. După 85 de oxigenări, nu-l mai doare nimic. „Acum pot să zbor”, spune. Mihai Niculaie, un bunic de 63 de ani, dependent de insulină, mai are un pic şi începe să ţopăie ca-n tinereţe. „I s-a infectat rău degetul de la picior, a făcut necroză, iar doctorii ziceau ceva de amputarea piciorului. Dacă n-am fi venit aici, sigur i l-ar fi tăiat. Ajunsese să-i miroase rău de tot rana. După prima şedinţă nu-i mai mirosea deloc. Suntem din oraş, locuim la trei staţii de autobuz de centru, dar am aflat că există tocmai din Bucureşti, de la cineva din Senat”, spune nevasta. Omul ei e conservator, e ca la el acasă în barocameră, are locul lui pe care nu i-l ia nimeni - stă numai pe ultimul scaun din stânga şi, cu pixul în mână, dezleagă cuvinte încrucişate. 

Atletul Alexandru Pop are performanţe mai bune de când stă cu masca pe nas. „După două şedinţe, alergam pe caniculă ca un nebun. La Naţionale am luat uşor locul întâi la 1.500 de metri. Am observat că, astfel, refacerea între concursuri este foarte rapidă”, ne spune sportivul. Explicaţia: terapia i-a crescut capacitatea pulmonară.

Întotdeauna, în barocameră e atmosferă ca la coafor; nimeni nu-şi pune masca înainte să mai afle de la vecinul ce-i mai face copilul sau nevasta sau ce mai e nou prin oraş. Ba chiar îşi oferă locurile unul altuia... poate cineva ar vrea să stea lângă hublou, să vadă ce mai e pe afară.  

Un milion de euro barocamera nemţească

Centrul a fost ideea doctorului Bogdan Ion, specialist în medicină hiperbară. A învăţat în Germania, a devenit şeful Institutului de Medicină Hiperbară din Bielefeld şi acolo conduce mai multe centre nemţeşti de genul acesta. Barocamera din Constanţa a adus-o din Germania cu TIR-ul şi a costat un milion de euro. Are 24 de tone şi opt metri lungime. Costurile terapiei cu oxigen sunt enorme: un singur senzor de oxigen costă 250 de euro, or, camera are vreo 16. Numai revizia anuală e 150.000 de euro. Butelia de oxigen costă în jur de 70 de lei, iar un pacient consumă o butelie şi jumătate. „Explicaţia hiperbarei este următoarea: celulele şi ţesuturile care formează osul sunt foarte bine oxigenate. Iar oxigenul administrat stimulează creşterea şi formarea de noi vase mici de sânge. Este important ca pacienţii să fie aduşi la hiperbară imediat după operaţie, pentru vindecare rapidă. Chiar la o oră sau la alte câteva după operaţie, dacă este posibil”, spune medicul Ion.

Domnii de la Ministerul Sănătăţii i-au recunoscut centrul, dar nu au chef să ajute cu nimic genul acesta de terapie. De decontat o parte din cheltuieli, astfel încât şedinţele să se mai ieftinească, nici nu poate fi vorba. „În afară, asta este parte a medicinei de urgenţă şi aşa ar trebui să fie şi la noi. Dar aici, probabil că există ideea asta, că, dacă laşi omul să moară, nu mai ai costuri. Dacă îl ajuţi să trăiască, continuă să fie o povară pentru sistem”, crede medicul Ion.

6.000 de centre de medicină hiperbară există în America şi tot nu sunt de ajuns. În Germania sunt circa 130. La nemţi, o şedinţă de terapie costă 450 de euro

Citește și: