174 vizualizări 8 iul 2008

Portretul lui Traian Băsescu (chelia, cuta de pe frunte) şi două degete ridicate în V, de la „Victorie”. Explicaţia dedesubt: „Ce Ger Vara!”. Te opreşti buimac. Ce-o însemna asta? Brusc, îţi aminteşti că „Iarna nu-i ca vara”. Poza e ştampilată pe un zid al Lipscanilor, într-un colţ. Aproape să treci pe lângă ea fără să o observi. Câteva secunde, te întrebi, te frămânţi... Ce legătură să fie între preşedintele nostru şi Che Guevara? Nu există răspuns. Hehe! Totul pare o glumă bună, îţi vezi mai departe de drum.

Acesta a fost cel mai de succes stencil al artistului plastic Gabriel Baldovin din Bucureşti. „L-am creat după celebra zicere a lui Traian Băsescu, cu iarna şi vara, l-am pus pe ziduri şi a rămas în memoria colectivă. Oamenii l-au ţinut minte, de asta e un stencil reuşit. Acum, studenţii la Arte, când intră vara în atelier, îşi freacă braţele cu palmele şi spun: brrr, dom’le, dar ce ger vara!”, spune el. A făcut Facultatea de Arte, iar acum umblă noaptea hai-hui prin oraş, cu şabloanele de stenciluri în spinare şi cu sprayuri speciale.

Ciuleşte urechile să nu fie vreun poliţai prin spate, lipeşte şablonul de zid, pulverizează sprayul şi, în 30 de secunde, gata stencilul. Apoi artistul îşi ia repede picioarele la spinare, că amenda e câteva sute de lei bune. Imaginea rămâne imprimată adânc în zid şi mai iese de acolo numai când pică tencuiala. Şablonul poate fi orice: chipul unui politician, un animal, o scenă, un cuvânt... important e să aibă un mesaj clar şi protestatar, pe care omul să-l înţeleagă pe loc.

„Armata e gunoi” – vorbele care te bagă la zdup

Un cimitir, o cioară şi, jos, explicaţia „Armata e gunoi”. Mesajul ăsta a făcut furori. Pentru el, Baldovin era gata să facă puşcărie. La o paradă militară a ţâşnit din mulţime, cu „Armata...” deasupra capului. L-au înhăţat jandarmii, s-a iscat ditamai scandalul, artistul a devenit vedeta ştirilor, başca a primit şi amendă. A reuşit să scape numai după un lung proces. „Ştie toată lumea, armata a trimis oamenii să se împuşte între ei. N-a recunoscut niciodată crima de a trage în propriul popor. Am vrut să arăt că unii oameni nu gustă păcălelile oficiale. E nasol că Armata este încă în topul încrederii cetăţenilor”, explică Baldovin.

Alt stencil: un Becali serios, cu steaua norocoasă deasupra capului, îndemnând poporul la pocăinţă. „Când l-am făcut pe ăsta, noaptea, m-a prins un poliţist. Dar îi plăcea atât de mult Becali, încât m-a lăsat în pace. Mă, măcar pune-l şi tu în altă parte, mai ascuns, atât mi-a spus”, râde artistul. Şi l-a ascuns „bine”. La colţul unui zid în paragină, cumva la nivelul genunchilor. Îl ocheşti numai dacă mergi cu capul aplecat.

Pe Covaci rămâi perplex. „Unitatea s-a mutat în lumea de vis a vis”, te anunţă un zid cu bulină roşie. Adică? „Fiecare înţelege ce vrea, ăsta e farmecul, că te obligă să gândeşti. Eu am zis aşa: am cam dat-o-n morţii mă-sii de treabă, acum trăim cu totul altfel decât până acum puţin timp, lumea asta e în continuă mişcare, s-au cam dus dracu’ nişte lucruri. Lucrarea asta era cu dedicaţie, anume pentru zidul Uniunii Artiştilor Plastici”. Mai mergi un pic şi te ciocneşti cu un Tăriceanu albastru, ştampilat pe Hanul lui Manuc. E doar capul de el, suspendat pe o sondă de ţiţei. „Petrolul e legătura cu Patriciu. Sonda se mişcă continuu, aşa cum obişnuieşte premierul să se răzgândească cu lucrurile importante”, explică autorul.

„Zona deopunere homosexuală”

Un omuleţ uşor aplecat, cu explicaţia „Zona deopunere homosexuală” (primul său stencil), un Vadim militar, cu arma la spinare, spunându-ne scurt „Excuse me”, lebăda „Killing 4 living”, vorbele „Mită-mă frumos”, Bush – „Cred ceea ce este absurd”, o Gioconda cu chipul ciocănitoarei Woody. Bătaie de joc? „Deloc. Este imaginea artei clasice, elitiste, care acum concurează cu desenul animat şi cu industrialul. Este o realitate, nu înseamnă neapărat că e bine aşa sau e rău. Pur şi simplu se întâmplă”. Nu se semnează pe nici o lucrare, un adevărat artist al străzii trebuie să rămână în umbră, să nu-l hăituiască autorităţile. „De şase ani, de când pun stenciluri, am început să simt după scrâşnetul roţilor care e maşină de poliţie şi care nu”, zice Baldovin.

Ideile îi vin greu, mesajul trebuie spus astfel încât să acroşeze din prima secundă. „Nu mă chinui deloc, îl las să-mi umble prin minte şi deodată, când mă aştept mai puţin, vine el singur. Nu trag niciodată de el... De pildă, ideea cu Armata e gunoi mi-a venit singură la job, după ce mă gândisem luni întregi la ea, fără rezultat”. Dar nu acesta a fost cel mai multiplicat stencil al său, ci „Ju$tiţia”. Un singur cuvânt, dar care spune tot. Îl întâlneşti peste tot pe zidurile centrului vechi. A creat stencilul după ce a văzut la ştiri o familie întreagă angajată la Tribunal, cu părinţi, copii, nepoţi, cu tot.

Manelistul Guţă rânjind, încarnarea „Manelos spirit”. Cu trimitere la „Fabulos spirit”, brandul de ţară. Ca să facă şi mai clară maneaua, autorul a pus în stencil simbolul euro, al Mercedes, dolarul, sabia Ninja şi... organul sexual feminin, pe post de papion pentru Guţă. „Noi nu suntem chiar fabuloşi, ci mai mult maneloşi”, crede Baldovin.

Nu se ştie câţi autori de stenciluri avem. Lipscanii sunt bântuiţi noaptea de tot soiul de găşti cu idei trăznite. Pe acolo poliţia umblă rar... Pe ziduri, tinerii ne spun multe. Că „Oamenii cu cearcăne sunt minunaţi”, că „Într-o ţară normală, oamenii fac duş în fiecare zi” sau că „Într-o ţară normală, femeile nu sunt pipăite pe stradă”. Au pus pe zid şi capul lui Caragiale, „Eftin şi bun”.


Citește și: