Marian SULTĂNOIU
23726 vizualizări 10 aug 2014

Răgetul mulţimii se loveşte brusc şi neaşteptat de crupa leului urcat pe soclu, vizavi de intrarea la Palat. Se rostogoleşte, apoi, în vale, până la Grădina Botanică, unde aşteaptă la 50 de suflete plimbăreţe, strânse în apropierea carului Antenei 3.

Apărătorul presei libere

Urcăm, incitaţi, la faţa locului. Peste o mie de cetăţeni, adunaţi în umbra arborilor din proximitatea monumentul, cu mult înaintea orei de start a „plimbării de la ora cinci”, anunţată de conducerea Antenei 3, fluieră din toate puterile lor de seniori îngrijoraţi de soarta presei, şi scandează „Ieşi afară, javră ordinară!” şi „Băsescu trădător!”.

„Dă-i în mă-sa cu televiziunile lor! Ce să caute ei aici? „Antena 3 e aici!” spune un domn, la peste 70 de veri toride. ”N-are să reuşească, criminalu’; nu! N-o să desfiinţeze el Antenele” spune, şi strânge, spasmodic, pumnul descărnat, ameninţând în aer.

„Dar ce s-a întâmplat – întreb eu. De ce huiduie mulţimea?”.

„Păi, d-aia huiduie! Îi huiduie p-ăştia care ne filmează!”.

Fotograful cu bun simţ

Prind, întâmplător, lamentarea unui cetăţean din mulţime, undeva în spatele meu. Omul e îmbrăcat decent, cu bluză şi pantalon alb, are prezenţă de tenismen, şi un aparat foto, profesional, prins de gât. „La asta nu mă aşteptam. Zău nu!” spune omul în alb. „Să mă-njure şi să mă lovească, pentru că am apărat o femeie. Ai mei... Asta nu se face. O femeie trebuie apărată, indiferent cine e!”, spune el iar.

Îl întreb dacă e fotoreporter, şi aflu că e „doar un fotograf pensionar, care îşi exercită pasiunea”. Cine l-a lovit? Oamenii. Care oameni? „Oamenii ăştia de aici. Am venit împreună ca să apărăm presa şi ei lovesc o ziaristă, că e de la Realitatea, sau de unde e ea! Şi dacă am intervenit m-au luat la înjurături şi la ghionturi în coaste. E frumos?”.

Părerile câtorva doamne şi domni participanţi

„De ce aţi ales plimbarea la Palatul Cotroceni şi nu, de exemplu, la Palatul Mogoşoaia?” întreb subversiv o doamnă, însoţită de consort. „Consideraţi că Băsescu e vinovat pentru cele întâmplate?”. Ce doi mă privesc o clipă, se privesc reciproc, apoi mă întreabă la unison: „Păi, ce, d-aia am venit noi aici?! Şi, la urma urmei, ce vă interesează?”. „Aşa, la curiozităţi!”, spun. „Ei, lăsaţi, că sunteţi d-aici!” spune doamna, şi arată spre palat cu o mişcare repezită a capului. „Noi suntem de vină, că atunci când trebuia să-l dăm jos, n-am ieşit toţi. Ei, uite că acum suntem toţi!” spune domnul. „Da, da!” întăreşte şi doamna.

Mă uit împrejur şi deduc, la repezeală, că s-a strâns ceva lume. „Aştia-s toţi?!”. „Ei! O să mai vedeţi” spune femeia.

În faţa Palatului, coborând spre Botanică, o doamnă cu pălărie de pai şi un tricolor înfăşurat deasupra borului. În dreapta, la aceeaşi pălărie, doamna poartă o cocardă, tot cu tricolor. O privesc, mă zăreşte, zâmbeşte şi îmi face cu mâna. „Cu ce idee asimilaţi tricolorul în cazul de faţă?!” o întreb. Clipa de linişte are 40 de grade Celsius şi-i topeşte o parte din zâmbet. „Îl asimilez cu ce vreau eu!”. „Faceţi o legătură cu ceva din cele întâmplate?!”. „Îl port că aşa-mi place mie!”, îmi spune doamna, iar. Văd că nu e rost să definim conexiunile, şi mă îndrept către un şeic ce pare să fi coborât dintr-un Taxi, ca să participe la respectiva plimbare. Dau să-l abordez, dar cetăţeanul mă evită elegant.

Şi atunci îl zăresc pe omul cu „miţoasa” de colecţie.

„Oaia lu Becali”

Omul poartă o miţoasă autentică, trei sferturi, cu fir lung, la 50 de grade Celsius. Şi asta n-ar fi nimic! Dar poartă şi gluga aferentă, fără să crâcnească.

„Domnule, nu vă e cald?!”, întreb complet năucit.

„Ia bagă mâna aici!”, zice şi îşi dă într-o parte pulpana, pe partea stângă.

„Vezi,  domnule, de treabă! – zic. Cum să bag mâna?!”.

„Păi, ca să vezi ce răcoare e! Blana ţine răcoare pe căldură!”.

„Mă rog, aşa o fi, dar păreţi mai mult camuflat decât răcorit. Cu ce idee vă plimbaţi? Credeţi că l-a lucrat Băsescu pe Voiculescu?!”.

Omul dă să mă privească, dar îi intră un fir de „permanent” în ochi:

„Uite care e teoria mea!. Tot ce i s-a confiscat lui Voiculescu să intre la stat, că de la stat le-a luat. Deci să fie bun naţional! Antenele şi cu TVR-ul să colaboreze şi să fie împreună. E bine?”.

„O fi, eu nu bag mâna nici în ideile dumneavoastră. Îmi spuneţi cum vă numiţi?”.

„Da! Mă numesc Oaia lui Becali!”.

„A lui Becali, ziceţi?!”.

„A lui!”.

„Păi, atunci, pe model, n-ar fi cazul ca statul să ia şi Clubul Steaua? Să fie şi Steaua bun naţional!”.

„Ei, asta zic şi eu. De când le spun eu asta?! E bine! E bine, sigur!”

Vedetele Antenelor, la plimbare

Pe trotuarul celălalt, strigăte, aplauze, animaţie. Mircea Badea merge în fruntea coloanei care urcă dinspre Botanică. Cele două mulţimi, „vălenii” lui Badea şi „delenii” violenţi, de la „Leu”, fac joncţiunea pe la mijlocul străzii. Unii îl îmbrăţişează, alţii îl îmbărbătează. Cu toţii, o iau în jos, spre Cotroceni, ca să continue tura de palat. Aproape patru mii de oameni îşi continuă plimbarea pe orbita Cotrocenilor, blocând strada. „Ce oameni, domnule... Ce oameni!” spune un domn, siderat, cu ochii la vedetele prinse în mulţime.

 

Dana Grecu coboară în mijlocul unui grup în plimbare. O doamnă îi sare de gât şi o pupă zgomotos. Apoi întreabă fericită: „Pot să vă pup!”. „Eu ştiu?... Da, puteţi!”.

Alte minute, alţi oameni. Apare Adrian Ursu, înconjurat de plimbăreţi, care îi cer autografe. Omul împarte autografe pe coli şi pe steaguri de hârtie. Când să coboare de pe trotuar, gata-gata să calce pe cap pechinezul unei doamne. „Ce faci acolo, frumosule?” întreabă Ursu, complet surprins de poziţia joasă a minionului. Doamna cu căţelul, pe fază, nu ratează momentul. „Vă rog să-mi daţi un autograf aici, pe steagul ăsta, pentru că vă apreciez enorm!”, şi îi întinde alt steag, şi mai mare.

Trei băsişti

Ajung greu pe trotuarul palatului, în dreptul zebrei, care vine dinspre „Leu”. Un bărbat agitat calcă apăsat pe dungile albe, ca pe nişte scânduri plutitoare, apoi, pe bordură ca pe tărâmul visat. Mă priveşte o clipă, apoi se întoarce către „malul” celălalt, unde alte sute de oameni continuă să fluiere, să scandeze şi să înjure violent pe Băsescu şi presa potrivnică.

După o clipă de ezitare, omul revine la cap-compas, trece grăbit pe lângă zid, şi spune ca pentru sine. „Ete-ai dracu’, nenorociţii dracu’, ce huiduie. Parcă le-a făcut ăsta ceva...”.

În faţa porţilor palatului, apărate de un cordon de jandarmi, doi oameni agitaţi. – unul mare, unul mic.

„Spălaţi pe creier, domnule, terminaţi!”, îi spune ăla mic celui mai mare. Apoi îşi dă cu degetele ciorchine, repetat şi puternic, în frunte, de te cuprinde mila de tot capul omului. „Spă-laţi pe cre-ier!”, zice sacadat. Şi degetele-i lovesc fruntea, la fiecare silabă. „Bol-navi!!”, şi iar: cioc-boc. „Ăştia ne-ngroapă, domne!”. Şi iar, o castană imensă, de final, de-am crezut c-o să-i capul pe spate, drept în faţa jandarmilor apatici”.

Iar cel înalt, după o pauză bine simţită: „Da!” zice. „Ai dreptate!”.

„Doar dumneavoastră sunteţi avocaţii lui Băsescu?!” îl întreb pe cel mic, cu ochii la amândoi.

„Da, suntem! Şi ce, nu-ţi convine dumitale că suntem?!”, zice ăla micu, gata să-mi facă şi mie un „zbenghi” în frunte.

„Nu-ţi convine?!”, mă întreabă şi ecoul lui, pe înalt.

„Îmi convine, nu-mi convine, asta ! Eu nu întreb dacă-i sunteţi avocaţi, ci dacă sunteţi numai doi!”.

„Da, suntem, şi nu-ţi convine că suntem numai doi?!”, spune şi mă priveşte iar, cu degetele gata de acţiune... Apoi se întoarce la valul de plimbăreţi care tocmai încheie „Turul Cotrocenilor pe caniculă”. „Uită-te la e! Nişte nenorociţi. Uită-te!” strigă omul cu curaj. Participanţii la „plimbarea de plăcere” nu ripostează. Par complet epuizaţi după turul de forţă cotrocean.

La vale, coloana plecase cu seniorii-n frunte. La final, fruncea era a celor tineri. În urma lor, epuizaţi, seniorii se sprijineau fie de garduri, fie de maşinile încinse, parcate la bordură.

„Ce dracu au pus-o la cinci. La şapte trebuia!”, îi spune o doamnă, soţului, cu ultimele ei puteri. Domnul, gâfâind, în spate, dă să o prindă de umăr. N-are alonjă şi mâna i se încurcă în cureaua genţii. „Eu zic că dimineaţa ar fi fost cel mai bine; pe la zece. La cinci, nu vine nici dracu...”, îngână bărbatul.    

Citește și: