Carmen Dumitrescu
11831 vizualizări 2 dec 2018

În locul unde s-au desfăşurat manifestările, în zona Palatului Administrativ din Alexandria, oamenii parcă aşteptau ceva. Se putea crede că era vorba despre discursurile aleşilor sau despre simplul fapt de a-i vedea acolo pe toţi cei care poartă cu mândrie uniforma statului român. Dar era mult mai puţin de atât...

În primul rând se aflau parlamentari, aleşi locali şi conducători de instituţii, care încercau să ascundă faptul că frigul cumplit de afară le perturbă confortul, de dragul momentului festiv, care, însă, nu s-a deosebit cu nimic de cel din anii precedenţi. În primul plan apare primarul oraşului Alexandria, Victor Drăguşin, care ţine să precizeze că momentul e istoric şi unic, astfel că trebuie privit cu toată seriozitatea: ”S-a dovedit, însă că a fost mai uşor să se înfăptuiască unirea din 1918 decât să ne unim noi astăzi, în 2018, şi să sărbătorim împreună. Cauzele sunt multiple şi la o analiză simplă toate converg către alte interese decât cele care i-au mânat către Alba Iulia pe fraţii români din toate colţurile ţării, acum o sută de ani. Centernarul este despre trecut, prezent şi viitor. Este despre pecetea sacră a legământului făcut pe câmpurile de luptă de toţi martirii români, este preţul suprem, plătit cu sângele ce s-a vărsat pentru neam şi ţară, este despre forţa unui popor de a renaşte din propriile zbateri în care am fost aruncaţi şi conduşi din umbră în ultimii ani!”.

După discursul care nu a mişcat prea tare populaţia, a venit şi adevăratul moment de bucurie pentru oameni: momentul sarmalelor. Municipalitatea din Alexandria a cheltuit 12.800 de euro pentru achiziţia a 5.000 de porţii de sarmale. Timp de zeci de minute, oamenii au format cozi şi au aşteptat cuminţi să-şi primească faimoasa caserolă cu trei sarmale, ba chiar să ia şi pentru cei de acasă, pentru a le face tuturor o bucurie de Centenar. Alături de porţia de sarmale, cei răbdători primeau şi un “La mulţi ani”.

Cumva agresaţi de numărul mare de pofticioşi, cei care se ocupau de distribuţia mâncării îi trimiteau pe oameni şi în alte puncte de interes: “Uite-aicea, că nu e nimeni. N-avem pâine!”.

Caserole cu sarmale la Alexandria

Un angajat al Poliţiei locale primeşte oferta de a lua porţia de sarmale în timpul programului de lucru, dar responsabil, omul spune că va reveni mai târziu, pentru că nu poate să stea să mânânce. Chemările la mâncare i-au copleşit pe locuitorii oraşului, care nu mai puteau de drag că primesc şi două caserole, dacă cer. Şi astfel, cei mai mulţi oameni din Alexandria au simţit Centenarul: ca pe o porţie de sarmale.

Câţiva metri mai încolo de locul în care se primeau caserolele cu sarmale se întâmpla ceva unic în istoria oraşului: un om de afaceri local dona oraşului Alexandria o statuie, simbol al jertfei eroilor români. Acolo, însă, era o mână de oameni… Şi atât. Omul de afaceri Gabriel Florea, vizibil emoţionat de semnificaţia momentului, nici nu a remarcat că primarul oraşului lipsea. Cei câţiva oameni sosiţi acolo păreau cu adevărat impresionaţi de faptul că un om a decis să ofere oraşului său natal o statuie. De altfel, şi omul de afaceri a simţit nevoia să spună că pentru el, clipa e de o importanţă colosală: “Cu gânduri patriotice, evident, sunt clipe pline de emoţie, o puternică încărcătură emoţională şi îmi doresc ca peste 100 de ani, cel puţin, ca această ţară să fie în graniţele ei actuale, dacă nu în cele istorice şi să fie în continuare pline de patrioţi, ca mine, ca dumneavostră, ca toţi cei prezenţi aici. Şi aşa să ne ajute Dumnezeu”.

Felicitat de cele câteva zeci de persoane care au decis, totuşi, să îndure frigul câteva minute, Gabriel Florea a dezvelit, împreună cu fiul său, statuia.

Sculptorul la dezvelirea statuii din Alexandria

Sculptorul şi-a rostit şi el bucuria de a se afla la Alexandria, într-un moment istoric atât de important, pentru a lăsa urmaşilor acestor locuri un dar de care se vor putea bucura mulţi ani: “La 100 de ani de când existăm, ca şi popor, datorită unor oameni extraordinari, cărora le mulţumesc, ca şi cetăţean al acestei ţări, nu ca artist, începând cu cei care s-au jertfit, dând banul din buzunarul său, fără să ia ceva la copii şi tuturor celor care au făcut să fie posibil ca această lucrare să fie aşezată. Presupun că şi cei din cadrul… Mă refer în special la autorităţile locale. Ce-aş dori totuşi să punctez? Firul de nisip din această plajă enormă care se numeşte România sau ceea ce facem noi zi de zi pentru a merge mai departe. Acest fir de nisip este esenţial. Dacă nu ne vom transforma fiecare în câte un fir de nisip, povestea noastră se va termina mult mai repede. Ceea ce facem noi acum este pentru ei, pentru copiii noştri, pentru cei care vin după noi. Altfel, copiii noştri vor fi dezrădăcinaţi. Suflarea vântului o să-i clatine foarte rapid. Vedeţi ce vremuri trecem”.

Citeşte şi Ayurveda politică

Pe de altă parte, la 8 kilometri de Alexandria, în comuna Măgura, trăieşte eroul de război Simion Gârlea, care a împlinit 100 de ani chiar în anul Centenar.

În casa mică şi modestă din localitatea Măgura, eroul îşi strânge de ani întregi amintirile şi le organizează în agende. Nu uită pe nimeni dintre cei care i-au trecut vreodată pragul şi vorbeşte cald despre trecut şi despre prezent, ca şi cum toate acestea l-ar cutremura în mod ireversibil. Ne arată fiecare hârtie cu preţuirea pe care alţii o acordă bancnotelor sau caserolelor cu sarmale:“Uite, am aicea… astea… şi fac calendare. Am până acuma făcute peste 100 de calendare. Şi ăsta e modelul. Aflu când s-a născut…”

Îşi aminteşte cu drag fiecare moment în care a fost preţuit. Păstrează decupaje din ziarele locale, dar şi fotografii făcute cu prilejul unor ceremonii: “Aicea-i când am fost la Bucureşti. Aici e Carmen Dan şi generalul Dinu Sterian. Era o întâlnire”.

Amintire din război

Apoi ne arată o poveste: “Uite poza asta aici. Şi acum să vă spun eu despre ce e vorba. În decembrie 1944, am cantonat la o familie de unguri, pe 10 decembrie şi în noaptea aia, în camera respectivă, am dormit 9 ostaşi şi 9 civili membri de familie. N-am prea discutat, că nu prea ne-am înţeles, noi români, ei unguri. Şi era uite, fetiţa asta... Şi aici e un articol ”Cine s-a rugat pentru mine?” Aici ea a mai avut pe cineva, a decupat-o şi asta e icoana, mi le-a dat. Le-am pus în buzunar la veston şi de pe 10 decembrie 1944 şi am scris eu un articol şi am făcut eu asta aici. Iluşca era… Ce-o fi determinat-o să decupeze poza şi să mi-o dea? Eu m-am comportat bine pe unde m-am dus”.

După ce am aflat despre Iluşca, fata care s-a rugat pentru Simion Gârlea, ne-am întors la Alexandria. Străzile erau din nou pustii. Nicio urmă a Centenarului nu se mai vedea, doar locul în care se distruibuiseră caserolele cu sarmale era încă populat. Se trecuse la vin…

 

Citește și: