Gandul.info
Alina BĂDĂLAN TURCITU
7311 vizualizări 14 mar 2011

Ţi se face frică atunci când e să intri în secţia de ţesutciorapi - din spatele uşii se aude ca şi cum înăuntru ar decolaavioanele. Secţia e o hală cu 120 de maşini automate de fabricatdresuri. Să nu-ţi vină să crezi ochilor că minunăţia de ciorapDiamond, fin de 10 den se naşte în maşinile astea urlătoare,înţesate cu motoraşe, ace, cabluri, butoane şi furtunuri. Dupăcinci minute de stat în mijlocul huruielilor încep să te doarăurechile.
Din fiecare maşină ies cam 1.800 de "tuburi" pe zi. Dar ce să fie,oare, aceste "tuburi"? Un tub este un dres pentru un singur picior,ne răspunde Shlomo Binder, directorul de vânzări al Adesgo. "Nuştiaţi că noi fabricăm dresuri pentru femei cu un singur picior?",zâmbeşte. Glumeşte directorul. Este australian de origine română, alocuit mult şi în Israel. A trecut, pe rând, de la vânzări deîngheţată şi brânză, la cosmetice, calculatoare şi de vreo patruani vinde numai ciorapi. "Dar într-un fel mă ocupam eu şi înaintecu ciorapii de damă", zice, misterios.

De ce se fabrică dresul cu o gaură
între picioare

Dar să ne întoarcem la fabricarea ciorapului. Maşina urlătoare eînţesată cu nenumărate ace care se mişcă atât de repede, că nici nule vezi cu ochiul liber. Deasupra fiecărei maşini stau cocoţatepapiote uriaşe cu aţă albă. Firele coboară din papiotă până înmijlocul maşinii, unde ajung la ace. Până aici a fost simplu.
De aici încolo, însă, ceea ce se întâmplă înăuntrul maşinii numaiun inginer ar putea înţelege pe deplin. Sigur e că viitorul ciorap(sau tub) acolo se ţese, în burta maşinii. Nu-l vezi cum seformează, cum se împletesc firele între ele, ci numai la final îlpoţi vedea, când maşina îl aruncă singură într-un sac. Tubul iesealb ca hârtia, nevopsit. În nici un minut, maşina îl expulzează peurmătorul. Astăzi se fabrică ciorapi de vară, de 10 - 15 den.Acesta este unitatea de măsură a grosimii firului unui ciorap şireprezintă masa în grame a 9.000 metri de fir.
Din sac, tuburile ajung în altă maşină - aici se aşază câte douăunul peste celălalt, în dreptul chilotului. Un cuţit al maşiniitaie tuburile fix între picioare. La urmă ajung la cusut; şi astatot automat se face. Nu durează mai mult de zece secunde toatăoperaţia. Muncitoarea doar aşază tuburile pe suporţi, căci în resttoată munca maşina o face. E simpatic că de la tăiere şi coaseredresul iese cu o gaură între picioare.
O lucrătoare îl aşază pe un manechin din carton, fixat cupicioarele în sus. Priveşte gaura dintre picioarele manechinului şizâmbeşte.
De aici, dresul pleacă spre o maşină care va umple gaura cu obucată de material întărit. Este simplu: lucrătoarea ia ciorapul înmână şi îl aşază cu gaura în dreptul unei ţevi. Din gura ţevii ieseîntr-o secundă materialul întărit şi se aşază peste gaura din dresca şi cum ar fi fost dintotdeauna acolo. "Şi gata, cam asta estetot, în cazul acestui ciorap", zice directorul Shlomo Binder.Urmează ambalarea şi vopsirea. Ciorapii pentru export, însă, sevopsesc în alte ţări. După toate astea, ciorapul nu trebuie să iasăcu dungi sau cu zebrări şi nici nu trebuie să aibă fire arse oriîmbătrânite.

În mijlocul crizei fabrica şi-a crescut vânzările cu20%

75% din ceea ce se fabrică aici merge la export: la firma Cacharel,în Franţa, la Esprit, către Hema (Olanda), Tesxco (UK), sau Falke(Germania). "Falke este un superbrand de ciorapi, un fel de RollsRoyce al dresurilor, iar faptul că lucrăm pentru ei este o mareonoare şi o recunoaştere. Aici avem 400 de angajaţi, iar grupul maiare în afară încă 1.000 de lucrători", mai zice directorul.
Ce dau la export se vinde, însă, la preţuri şi de cinci ori maimari decât preţul de la poarta fabricii. "Această pereche deciorapi, de exemplu, aici ar fi 3 euro, iar în Franţa, la Cacharel- 16 euro", ne spune Shlomo Binder. Mai încolo două fete ambaleazăatent, ca pe bibelouri, nişte ciorapi de o rară fineţe - aceştiapleacă la Falke şi vor costa 22 de euro. Aici, nu costă, însă, maimult de 10 euro. Pentru femeile din afară, se fac ciorapi ceva maimari decât pentru românce. Aici, femeile sunt mai slăbuţe, maiaproape de tipul francez şi israelian. Aproape 70% din ce selucrează aici pentru piaţa locală se adresează femeii între 30 şi50 de ani, cu venit mediu. Pentru puştoaice au foarte puţinemodele.
Adesgo nu a avut criză; ba dimpotrivă, anul trecut şi-a crescutvânzările cu 20% în 2010 faţă de 2009. "În România vindem circa 4milioane de dresuri pe an, adică 25% din întreaga noastrăproducţie. Asta înseamnă 3 milioane de euro cifră afaceri numaipiaţa locală", adaugă directorul.


Ce poate colecţiona în birou şeful de la Adesgo? Evident, picioarede damă!


Iubeşte ciorapii de damă. Biroul lui e înţesat cu zeci de dresuri:pe rafturi zac grămezi de dresuri colorate, iar lângă uşă ţine maimulte mulaje cu picioare de damă îmbrăcate în dresuri cu dungi saubuline. Şi, cocoţat pe masa de lucru, chiar în dreapta lui - unpicior de manechin îmbrăcat tot în dres.
De curând a lansat nişte ciorapi scurţi cu particule invizibile dealoe vera încorporate. Când te mişti, particulele trec în piele şio hidratează. "Eu însumi am purtat câteva zile aceşti ciorapi, să-itestez! Am obţinut un picior foooarte catifelat!", ne spune.
Acum ar lansa nişte dresuri cu particule de muşeţel, dar nu prea esigur de ele. Încă nu-şi dă seama dacă se va păstra mirosul. "Să văarăt!". Şi ia o pereche de dresuri mototolită din raftulbibliotecii, o duce la nas, o miroase, apoi ne-o dă şi nouă lamirosit. Tot aşa, de fiecare dată când pregăteşte o nouă lansare ledă ciorapii la purtat fetelor din fabrică, să testeze. Apoi lecheamă la el în birou şi... se încing lungi discuţii. Dar cum areatâta răbdare? "N-am. Dar I'm work on it!", ne răspunde.

Citește și: