218 vizualizări 21 mai 2009

Doi bărbaţi se privesc ochi în ochi, ca niştee pistolari înaintea duelului final. Unul clipeşte, celălalt trage: „all-in”. Vrea să-şi termine adversarul, dar nu cu gloanţe, ci cu fise valorând zeci de mii de euro.
E unul dintre cele mai puternice turnee de poker din această vară.

Peste 400 de participanţi, de două ori mai mulţi prieteni, şi, printre ei, o puternică echipă românească. Şase jucători ne-au reprezentat la turneul din Algarve, conduşi cu mână sigură de Mihai Leu, fostul campion mondial de box şi fost campion naţional de raliuri.

Mihai Leu, mai tare ca pilotul F1 Kubica

Invitat la turneu în calitate de “jucător VIP al echipei României”, Mihai Leu a acceptat imediat. “Îmi lipseşte adrenalina, tensiunea, în special de când am renunţat la raliuri”, spune Leu, “şi când un prieten m-a întrebat dacă vreau să merg la un turneu de poker nu am ezitat nici o secundă. Am spus da fără să ştiu despre ce este vorba, unde sau când. Atât de mult îmi doream să joc poker”,  a spus Mihai, care recunoaşte că entuziasmul şi lipsa de experienţă aveau să-l ducă, totuşi, la pierzanie.

Pentru Leu turneul din Algarve era prima experienţă oficială ca jucător de poker, iar colegii de masă, mai experimentaţi, l-au citit repede. Leu a învăţat din zbor regulile, pentru că s-a jucat “Texas Hold’em”, un joc specific turneelor de poker care are doar o mică legătură cu pokerul cu cinci cărţi pe care îl jucam noi în copilărie, dar după numai câteva mâini fostul pilot de raliuri a început să se simtă la masa de poker ca la volan. Ceea ce nu se poate spune despre Robert Kubica. Jucătorul VIP al echipei Poloniei, care, pe cât de repede face un tur de pistă în Formula 1, pe atât de repede a părăsit şi turneul de poker.

„A ieşit prea repede de la masă, nici nu am apucat să-l văd jucând”, a spus Mihai Leu, „dar mi-ar fi plăcut să mai stea ca să apuc să-l cunosc şi eu”. N-a fost să fie, aşa cum nici pentru Leu turneul nu a durat atât de mult pe cât şi-ar fi dorit el. „Dacă nu ai mai jucat niciodată şi nu ai experienţă, ai şanse mici să câştigi”, spune Leu, „iar eu am învăţat asta prea târziu. La început, când aveam o cartea bună mi-era frică să cer mult şi câştigam fisele uşor, dar erau puţine. Apoi, când am crezut că am o carte bună, am jucat tot ce aveam şi am pierdut. Dar sunt mulţumit. Pentru primul meu turneu, să stai cinci ore la masă şi să termini între primii 150 de jucători nu-i rău”, a spus Mihai Leu care, din jucător, s-a transformat repede în suporter.

„Meseria mea e jucător de poker”

Asta pentru că la celelalte mese jucau Dan, Victor sau Eduard, adevăraţii jucători din România, cei care şi-au făcut din poker o meserie. „Niciunul dintre noi nu are un job”, spune Dan Murariu, „pentru că, dacă vrei să fii un bun jucător de poker, trebuie să-ţi dedici tot timpul. Este ca o meserie, dar şi ca un sport. Dacă nu te antrenezi tot timpul, nu ai nicio şansă”. La o altă masă, mult mai relaxat decât toţi jucătorii români, stătea Victor Paraschiv, iar relaxarea i-o dădeau cei 135.000 de dolari care îl aşteptau acasă, bani câştigaţi cu mai puţin de o săptămână în urmă la un alt turneu în Cipru. „Primul meu turneu live a însemnat şi primul turneu câştigat în cariera mea”, avea să spună Victor, dar experienţa acumulată în Cipru nu i-a folosit şi în Portugalia. „Este foarte important să ştii jocul, să ştii cum să-ţi calculezi şansele, să înveţi să-ţi citeşti adversarii de la masă, dar totul e degeaba dacă nu ai şi puţin noroc.

Şi chiar şi când ai noroc, nu ai garanţia că o să câştigi pentru că oricând se poate ca adversarul tău să aibă mai mult noroc”, explică Victor, iar jocul de la Vilamoura i-a demonstrat repede teoria. Victor Paraschiv, Eduard Norel şi Bogdan Petraşcu, trei dintre jucătorii români de la Algarve, au părăsit turneul în prima lor zi, România fiind reprezentată mai departe doar de Dan Murariu şi Cristi Cîrtog. Jucătorii români sunt oarecum atipici pentru turneele de poker, poate şi pentru că ei joacă poker pentru bani, cu seriozitatea omului care se trezeşte dimineaţa să se ducă la muncă. Pentru ceilalţi jucători, pentru nordici în special, turneul de poker este în primul rând un loc unde să te simţi bine. La masă cu Murariu, spre exemplu, a stat un finlandez care, în nici două ore, a „ras” zece halbe de bere, în timp ce Dan a băut un pahar de apă şi unul de cola. „Aşa sunt ei, aşa se simt bine”, explică românul, care s-a obişnuit cu tot felul de jucători: „Poate să facă ce vrea el atâta timp cât nu mă deranjează şi nu mă împiedică să ajung la masa finală”.

Ultimele două zile la un turneu de poker sunt şi cele mai importante pentru că aici nu se dau medalii, ci bani, iar „în bani”, cum spun jucătorii, nu intră oricine. La turneul din Algarve, spre exemplu, au fost 409 jucători, iar bani au primit doar primii 45. “De obicei, cam zece la sută din jucători ajung să câştige”, explică Dan, “dar dacă vrei să simţi ce înseamnă un turneu de poker trebuie să ajungi la masa finală. Acolo joacă cei mai buni nouă jucători de la fiecare turneu, iar banii mulţi de-abia atunci vin”.

Iar Dan a ajuns la masa finală, a rezistat până când la masă mai erau doar cinci jucători şi s-a decis că e momentul să dea lovitura. “All-in” a spus Murariu, ceea ce înseamnă că pune la bătaie tot ce avea în acel moment, iar provocarea i-a fost acceptată. Din păcate, pentru că el a mizat totul cu o mână formată din Damă şi un Valet, în vreme ce adversarul său a întors pe masă un As şi o Damă. Iar Asul a făcut diferenţa, Dan Murariu a pierdut toate fisele, dar a plecat în România cu un frumos cec de 37.193 de euro. “Nu e rău pentru trei zile de muncă, dar nu pot să nu-mi ascund dezamăgirea”, spune Dan, “pentru că ştiu că puteam mai mult. M-am simţit foarte bine aici”.

 

Citește și: