Marian SULTĂNOIU
2709 vizualizări 29 iul 2012

Şi a venit duminica imnului şi a referendumului. Pe la 06.30, când plaja pute a peşte mort şi a guvide prăjit de seara, şi când un fuior de briză înfioară nisipul sărat de trupuri transpirate, un vamaiot matinal cântă sacadat şi răguşit „Deşteaptă-te române”; face o pauză, apoi completează neinspirat „şi hai la referendum!”. O sută de glasuri răguşite de somn, tutun, alcool şi greaţă îl apostrofează printr-o sută de-njurături întoase pe partea cealaltă.

300 de vamaioţi au votat până-n prânz

După ora 08.00, încep să caut pe plajă şi prin cârciumile litoralului cele 135 de secţii suplimentare de vot, înfiinţate pentru bunul mers al referendumului de „Demitere a preşedintelui”. Pe plajă nimic, pe tersele abia luate la măturat nimic. Lipite pe stâlpi, xerox-uri cu săgeţi de diverse dimensiuni te trimit fie câtre un fast food şi ceva „fresh-uri”, fie către nişte dependiţe, fie direct către plajă.

O iau după săgeţi, dau câteva ture pe străzi înguste, furişate printre pensiuni şi campinguri abia trezite, ies în locul din care am plecat, beau o apă plată şi încerc iar.

O doamnă mă scoate din necaz, mă trimite „pe mâna stângă” până la colţ şi, pe urmă, „pe mâna dreaptă” încă o sută de metri.
Secţia de votare din Vamă e deschisă într-o fostă şcoală, vopsită şi văruită special pentru eveniment. Zece oameni în costume de baie sunt organizaţi la intrare de un domn cu ochelari. „Pe la şapte şi două minute a votat primul nene, de-aici din sat. Hotărât om. Pe urmă a votat omul ăsta de la jandarmerie, paza, noi”, îmi spune bărbatul, dintr-o răsuflare. „Da, da. Noi am votat şi pe urmă dânşii”, confirmă spontan omul de la pază.

E aproape 10.00, soarele dogoreşte infernal, electoratul transpiră abundent şi face poze sexi cu secţia de votare. Îl întreb pe om dacă are habar câţi oameni au votat până-n prânz. Dispare un timp, apoi apare semioficial. „Cam 250... Hai, să fie 300” zice. „Da, cam la 300”, zice şi jandarmul. Atunci aşa rămâne, 300, zic şi eu şi plec mai departe.

În faţa secţiei, prind din urmă patru tineri. „Am votat, DA. Nu-mi place de niciunii, dar parcă prea a stat mult ăsta, opt ani. Să ne mai lase!”. Ca un ecou, prietena lui, îndrăgostită, reverberează sentimental, fixându-l cu ochi apoşi. „Păi da, nu?! Să ne mai lase!”. Pe bordură, alţi doi tineri beau lung o cafea scurtă. „Da, am votat” răspund în tandem. „Ce-i reproşaţi preşedintelui?” întreb. „Nimic!”, zice tandemul, aproape moţăind. „Cum nimic? Păi, atunci...”. „A nu, că noi suntem cu Băsescu”, „Cu Băsescu, da”, vine ecoul. „Cu Băsescu?!”, zic.

Altfel, plaja plină. Lumea zace, răpusă de căldură, la soare.

La 2 Mai, 900

La 2 Mai, lucrurile sunt şi mai organizate. Şcoala în care sunt deschise trei secţii de votare, „ca să meargă treaba uns, să nu piardă oamenii soleiul”.  Pe hol, între secţii, două poliţiste de la locală, în uniformă, trei oameni de la pază, patru jandarmi în civil. Trei votanţi, ici, patru dincolo... Linişte, disciplină, aer condiţionat, regulamentar. Un civil mă ia în primire şi îmi spune că nu pot sta prea mult pe-acolo. Apoi mă ia în primire o şefă de comisie şi îmi spune că n-am acreditarea care-i trebuie dumneaei şi mă trimite mai departe.

După negocieri imposibile şi inutile, aflu de la o doamnă foarte amabilă, tot şefă de secţie, că până la ora 12.00 au votat, aproximativ, 300 de oameni de comisie - cu totul 900. Şi cu 300, conveniţi cu omul meu din Vamă, 1.200.

Cum merg către ieşire mă abodează o voce discretă. „Nu fiţi supărat. Toţi sunt de-ai lor. Toţi cu ochii pe noi. Am venit, ce să fac... E satul mic. Te cunoaşte ăştia. Am şi eu o prăvălie. Ieri a venit garda şi ne-a cârpit. E foame de bani, băieţi...” zice şi trece pe lângă mine, ca şi când nimic nu s-ar fi-ntâmplat. Mă uit perplex, în urmă, şi revin la gândurile mele. 1.200, la prânz. Nu ştiu dacă e rău sau bine pentru referendum, dar plajele pline de lume îmi spun că turismul de week end şi-a revenit.

Citește și: