Adrian POPESCU
6586 vizualizări 7 aug 2014

Oaspete de onoare al taberei, şeful JOBBIK a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii români care îl aşteptau joi la Tabăra de Vară EMI de la Borzonţ (Harghita).

”E supărat că anul trecut presa română nu a fost corectă şi i-a pus în gură o declaraţie pe care n-a făcut-o, aceea cu conflictul”, ne-a explicat unul dintre organizatori. Când i s-a transmis că există o înregistrare de anul trecut în care Vona Gabor a spus că Ungaria ar trebui să-şi asume chiar şi riscul unui conflict cu România pentru a forţa acordarea autonomiei teritoriale aşa-zisului Ţinut Secuiesc, organizatorul a răspuns: ”În cazul ăsta, trebuie împuşcat traducătorul!”

Cu o cameră foto într-o mână şi cu un ”reportofon” cu electroşocuri în celaltă, un bărbat într-un tricou negru JOBBIK a transmis în româneşte: ”Presa de la Bucureşti, dacă tot trimite ziarişti aici, de ce nu trimite din ăia care vorbesc ungureşte? Că nu ar mai fi nici o problemă cu traducerea, plus că nu e nimeni obligat să vă asigure traducere!”.

Vona Gabor a vorbit în cortul principal al Taberei de Vară EMI de la Borzonţ în care se afla şi  singurul tricolor românesc din tabără, aproape insesizabil în puzderia de steaguri ale Ungariei, JOBBIK-ului; Gărzii Maghiare şi Consiliului Naţional Secuiesc (prezentat îndeobşte drept  steagul Ţinutului Secuiesc). Tema monologului de o oră şi jumătate – ”Viitorul maghiarilor în pragul unei noi ordini mondiale”, aceeaşi ca şi cea a discursului lui Orban Viktor la Tuşnad-Băi, acum două săptămâni.

Ca introducere la discurs  – în fapt, o lungă polemică de la distanţă cu premierul ungar – Vona a luat în derâdere autorităţile române: ”Am primit o informare de la cineva că, pentru acuzaţiile care mi se aduc în România, pot să fiu condamnat 10, chiar 20 de ani. Am fost acuzat de multe încălcări ale legislaţiei, mă gândeam că ce legi am încălcat, eu nu am primit de la nimeni nici un fel de hârtie şi nici nu am fost înştiinţat în vreun fel şi am încercat să iau legătura cu Ministerul de Externe al Ungariei, să văd dacă ei ştiu ceva, şi de atunci tot aştept răspunsul. Am cerut şi ajutorul ambasadei României la Budapesta, în ideea că poate mă ajută ei, dar mi-au răspuns, în scris, că ei nu au competenţă în acest caz şi să mă adresez ministerului de Externe român.

M-am adresat în scris şi Ministerului de Externe român, după câteva săptămâni am primit răspuns că nici ei nu au competenţă şi să mă adresez Ministerului de Interne şi de acolo am primit acelaşi răspuns şi să mă adresez Poliţiei. Aşa că, dacă Poliţia are nevoie de mine, sunt aici, să vină să mă caute, eu sunt încă de luni în România!”, a afirmat el.

 Foto: Adrian Popescu / Gândul

La finalul discursului, liderul JOBBIK a vorbit şi despre autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc: ”De multe ori am fost acuzaţi că că suntem împotriva românilor, dar nu am negat niciodată şi nici nu vom nega că un ţel al nostru în politică este autonomia Ţinutului Secuiesc, autodeterminarea, îmbunătăţirea relaţiilor cu maghiarii din Ardeal şi să nu se aştepte nimeni să renunţăm la el. Eu cred că autonomia este un obiectiv la care statul român, orice ar face, mai devreme sau mai târziu se va realiza, nu vor putea să oprească acest lucru. Şi sunt sigur că o etapă a istoriei va crea această posibilitate, aşa că statul român ar face mai bine să nu încerce să pună piedici prin diferite acţiuni, ci mai degrabă să-şi reconsidere poziţia, deoarece autonomia secuilor va fi cu siguranţă.”

”Ploaie secuieşte!”

În vreme ce şeful JOBBIK vorbea, oa parte dintre cei prezenţi la tabăra de vară încercau să-şi omoare vremea până la concertele nocturne care cum putea. Unii, cu ochii cârpiţi încă de somn – deşi trecuse binişor de ceasul amiezii – stăteau la coadă la spălător, cu prosopul într-o mână şi periuţa de dinţi în cealaltă. Ar fi tras şi o scaldă în ”jaccuzzi-ul secuiesc”, dar n-aveau cum, era scos din funcţiune, nu se ştie din ce cauză, acoperit cu o prelată şi folosit de câţiva ”întreprinzători” pe post de uscător de rufe. Câţiva, încă mahmuri, se dregeau cu câte o tărie sau o bere – 4 lei paharul de Ciuc, 5 lei ”suta” de votcă - ori mâncau câte un langoş dat cu un pospai de smântână cu usturoi, la 6 lei bucata. Alţii, mai flămânzi, dădeau târcoale unor ceaune pântecoase în care aburea câte un gulaş apetisant, de cartofi sau fasole cu afumătură, ”la alegere şi ieftin, doar 8 lei porţia”.  Ici, colo, câte un activist JOBBIK pândea plimbăreţii şi, fără nici o vorbă, se repezea şi le îndesa la iuţeală în mâini pliante propagandistice colorate ”Te vagy a JOBBIK!” (Tu eşti un JOBBIK!).

Foto: Adrian Popescu / Gândul

În cortul Crucii Roşii, o jumătate de duzină de voluntari stăteau la taifas, zâmbind veseli la aparatele de fotografiat ale jurnaliştilor. ”Aici, la Borzonţ, e treabă liniştită, ziua şomăm, doar noapte, când sunt concertele, mai avem de lucru, cu cei care beau până nu mai ştiu de ei. Iar aseară am avut şi primul caz de consum de droguri, cred că fumase unul ceva buruieni în exces, sau luase ceva mai multe pastile de ecstasy, că făcea ca toţi dracii, ca după o supradoză,  a trebuit să chemăm ambulanţa. Dar asta-i parfum pe lângă ce am avut acum două săptămâni la Tuşnad-Băi: peste 760 de cazuri medicale din cauza alcoolului, din care la vreo sută  a trebuit să vină salvarea, plus 4 cazuri de intoxicare cu droguri!”, povesteşte unul dintre ei.

Taman când Vona îşi isprăvise recitalul şi se pregătea să plece satisfăcut, izbucneşte vânzoleala: câteva zeci de inşi dau buzna în cort, tăindu-i calea fără menajamente: începuse să plouă! ”Asta ploaie secuieşte, nu ţinut  mult!”, se hlizeşte un mucalit la vederea celor uzi leoarcă...

Citește și: