795 vizualizări 2 iul 2008

Johann Krenzola este unul dintre puţinii artişti de circ care dresează pisici. De-a lungul carierei lui a lucrat cu diferite animale, de la tigri la porumbei, şi acum în echipa lui are o raritate – Kyra, singurul vultur pleşuv din Europa care poate fi văzut la circ. Dar, după spectacole, nimeni nu l-a întrebat vreodată cum a dresat vulturul, ci cum a reuşit să facă pisicile să-l asculte. Cine a avut o pisică ştie că acest animal, deşi trăieşte de mii de ani alături de om, face numai ce vrea. „Au fost mulţi oameni care mi-au văzut numărul şi-au venit să-mi ceară sfaturi cum să comunice cu pisicile lor”, povesteşte Krenzola, dispus să dezvăluie secretele sale faţă de publicul român. E mai degrabă un „curs de psihologie animală” decât reguli aşa cum ne-am obişnuit în dresarea câinilor.

Dacă ştii noţiunile elementare ale acestui soi de psihologie, poţi să dresezi orice, de la cele mai fioroase animale, la raţe a căror „inteligenţă” ar putea părea descurajantă. „Nu sunt mari diferenţe între dresura unui animal sălbatic şi cea a unui animal domestic. Bineînţeles, sunt diferenţe mari în ceea ce priveşte riscul la care te expui: una este atacul unui tigru şi alta – zgârietura unei pisici, dar nu sunt diferenţe în principiile de bază pe care le aplici când vrei să comunici cu un animal. Se pare că cele câteva mii de ani pe care animalele domestice le-au petrecut lângă noi le-au schimbat doar agresivitatea, nu şi modul în care ne privesc pe noi, oamenii”, spune artistul Circului Rusesc pe Gheaţă.

Integrarea în familie

Animalele lui Krenzola – vulturul Kyra, trei câini, două pisici, un cârd de raţe, papagali şi porumbei – trăiesc, spune el, ca într-o familie. Ne arată asta urcând pe un umăr o pisică, pe celălalt – un papagal şi pe genunchi – un dulău. Toţi patru se uită aşteptând să-i pozăm şi între pasăre, pisică şi câine nu este nici urmă de ranchiună sau chef de prins. „Când iau un animal nou, îl hrănesc, îl alint şi îl urmăresc foarte atent, două – trei săptămâni, să văd cum se integrează în familie. Dacă vreun animal care deja face parte din echipă nu-l acceptă pe noul venit, ne despărţim. Dacă, însă, noul venit reuşeşte să nu stârnească gâlceavă, rămâne printre noi şi cu timpul va învăţa atât de la mine, cât şi de la restul animalelor ce trebuie să facă”.

După testul de integrare, urmează acomodarea cu lumea circului. Noul venit, care, deocamdată, nu face decât să mănânce, să doarmă şi să se joace, va fi adus la fiecare spectacol în spatele scenei. „Nu îi cer nimic, doar stă în cuşcă, în culise, până când termin numărul. Este important să se obişnuiască cu atmosfera, să-mi audă glasul şi să nu se sperie de lumini, de vânzoleală şi de sunete. O pisică obişnuită, de pildă, ar lua-o la fugă când ar auzi o sală întreagă aplaudând şi ar simţi mulţimea de oameni la câţiva paşi de ea. Ale mele stau liniştite, nici nu bagă în seamă spectatorii, pentru că ştiu că aceştia nu le fac nimic. Se simt pe arena circului la fel de în siguranţă ca acasă”.

Dresura – pe bază de conversaţie sau de limbaj al corpului

După obişnuirea animalului cu circul, urmează dresajul propriu-zis. „Pentru animalele mele eu sunt un stăpân ca oricare altul, dar mai am ceva în plus. Le-am câştigat respectul, mă consideră liderul lor, indiferent dacă este vorba de câini sau raţe. Le dau să mănânce, le alint, mă joc cu ele, le tratez dacă sunt bolnave. Nu le las în grija nimănui, nici măcar pe termen scurt. Asta face probabil orice stăpân care îşi iubeşte animalul. Dar de la faptul că un animal te recunoaşte ca stăpân până la a te respecta ca lider, adică de a-ţi urma comenzile, e o diferenţă. Vei şti că ai ajuns lider dacă, indiferent cât este de preocupat animalul cu altceva, când aude că îl strigi, se uită la tine ca să vadă ce vrei”. Krenzola spune că această cale poate fi parcursă dacă respecţi două reguli: eşti consecvent cu tine însuţi şi îţi înţelegi animalul. „Dacă te-ai apucat să dresezi un animal, trebuie să fii consecvent.

El te iubeşte şi vrea să-ţi facă pe plac, dar dacă vede că astăzi îi spui, de pildă, că nu are voie pe un anumit scaun şi mâine îl pui tu însuţi pe scaunul acela, te va considera poet şi data viitoare n-o să te mai bage în seamă. Apoi trebuie să-ţi cunoşti animalul şi să-i înţelegi limitele – nu poţi să speri că vei putea convinge o raţă să se bată cu un câine, de pildă. Trebuie să-i dezvolţi înclinaţiile pe care le are deja. Pe acestea le observi uşor când te joci cu el. De pildă, pe o mâţă care, din joacă, îţi aduce un ghemotoc de hârtie pe care l-ai aruncat pe jos, poţi să încerci să o înveţi să facă aport ca şi câinele, pe una leneşă, căreia îi place doar să doarmă şi să fie mângâiată – niciodată.

E ca în cazul unui copil, nu trebuie să-i forţezi limitele, ci să-i dezvolţi talentele native”. Abia după ce ai devenit liderul animalului şi l-ai „înţeles” se poate vorbi de o diferenţă între tehnicile de dresaj în funcţie de specie. „Câinii, de pildă, răspund la anumite scheme. Bineînţeles, învăţarea schemelor se bazează mai degrabă pe reflex decât pe comunicarea între stăpân şi animal – poţi să duci câinele la un dresor şi acela ţi-l va aduce cu «programul învăţat». La pisici, însă, nu funcţionează astfel de scheme. Le refuză din start şi devin nervoase dacă insişti. Ele învaţă doar în joacă. Trebuie să simţi când au chef să înveţe anumite mişcări şi să le dai o recompensă dacă le fac bine (o mâncare care ştii că le place foarte mult). Dacă nu îndeplinesc comenzile aşa cum ai fi vrut, nu trebuie în nici un caz să le baţi.

Atunci ai pierdut totul – pisica va asocia comanda cu bătaia şi nu o va mai executa în veci. Bineînţeles, asta nu înseamnă să le laşi să ţi se suie în cap. Şi eu le mai ating câteodată, dar nu atunci când învaţă, ci când încalcă regulile generale – se suie pe masă, îşi fac nevoile eu ştiu unde, cazuri care se întâlnesc în special la pui”. Dacă la pisici dă roade conversaţia şi joaca, la raţe, de pildă, de bază este limbajul corpului. „Poţi să-i vorbeşti unei raţe cât vrei. Ea este dependentă de două lucruri: grupul ei – o raţă nu va evolua niciodată singură pe scenă – şi limbajul corpului tău. Instinctiv, raţele se înşiră după tine. Se opresc când te opreşti tu, se dau înapoi când te duci spre ele, o iau la dreapta când tu, deşi stai pe loc, te roteşti spre dreapta. Bineînţeles, nu fac toate astea spontan şi cu ele trebuie să munceşti”.

„Animalele sunt fericite cu mine”

O singură decepţie are Krenzola – modul în care se raportează europenii la circ şi e fericit că în Bucureşti n-a întâlnit critici. „Există legende despre dresura animalelor de circ prin bătaie şi înfometare. E absurd, nu ai rezultate, dacă foloseşti aşa ceva. Apoi manifestările din capitalele europene care, agitând aşa-numitele drepturi ale animalelor, vor să interzică dresura de circ. Altă absurditate – eu cred că-mi înţeleg animalele şi că sunt fericite cu mine. Pun pariu că printre europenii gălăgioşi poţi găsi o mulţime care n-au văzut în viaţa lor o vacă sau un porc, dar le susţin drepturile. Cei care nu sunt de acord cu dresura de circ mai spun şi să devenim vegetarieni, să nu mai omorâm animale, să nu mai purtăm haine de blană...

Când eram mic am avut un iepure pe care îl iubeam mult şi am plâns zile în şir când l-a tăiat tata ca să-l mâncăm. Mai târziu am înţeles ce-mi spunea bătrânul: nu este păcat să foloseşti animalele atunci când ai nevoie, e păcat dacă nu le respecţi în timpul vieţii lor. E mai rău să mănânci o găină din curte, bine îngrijită, sau să creşti o mulţime de păsări intensiv, sute de vietăţi care n-au văzut soarele, trăiesc între betoane şi se hrănesc după program, mecanic?”

 

Citește și: