Adriana Stanca
10908 vizualizări 31 dec 2013

Scenete sau scheciuri, muzică populară şi uşoară, valsuri, tangouri, iar la final, ora exactă: 00:00. Imaginaţi-vă toate acestea rulând pe un ecran alb-negru, în faţa căruia întreaga familie stă adunată, aşteptând cu nerăbdare să-i vadă pe cei mai iubiţi artişti ai vremii: Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin. Revelioanele de altădată erau strălucitoare într-un fel pe care azi puţini îl mai înţeleg. Pentru "programul de varietăţi" din noapte dintre ani se lucra luni bune şi cu multă pasiune, spune azi Alexandru Arşinel: "Era o perioadă de mare efervescenţă creativă şi de emoţie totală”.

Prima emisiune de Revelion realizată şi transmisă de Televiziunea Română datează din anul 1957. Atunci, Cleo Stieber, una dintre primele crainice ale TVR, transmitea românilor un mesaj de „pace şi fericire”: „Cu prilejul Anului Nou vă urăm <La mulţi ani>. Permiteţi-ne să vă oferim în dar un program din cântecele şi jocurile noastre româneşti. Ridicăm paharul în sănătatea voastră! Pentru pacea şi fericirea noastră, a tuturor!”.

În următorul an, Valeriu Lazarov realiza programul de varietăţi pentru Revelion. „Dragi prieteni şi tovarăşi, primiţi urările noastre calde pentru anul care începe”, spunea aceeaşi Cleo Stieber în pragul anului 1959. „Vă dorim ani mulţi şi fericiţi. Sănătate şi prosperitate dumneavoastră şi tuturor celor care vă sunt apropiaţi şi dragi. Vă urăm ca în acest Nou An să obţineţi noi succese în activitatea dumneavoastră creatoare, mari izbânzi în construirea socialismului. Fie ca pacea să însenineze zilele Noului An, fie ca toate dorinţele dumneavoastră de bine să se împlinească. La mulţi ani!”.

Oamenii priveau fascinaţi. Televiziunea, abia pătrunsă în casele românilor, aduna laolaltă familiile în sufrageriile celor care aveau norocul să aibă un televizor. Totuşi, pe cât de captivant era pentru public să vadă pe micul ecran actori, cântăreţi, crainici, pe atât de „înfricoşătoare” era televiziunea pentru unii dintre cei aflaţi în faţa camerelor de luat vederi.

„Am în faţă un teleobiectiv, nişte camere de luat vederi... Totul este sumbru, este aproape înspăimântător”, mărturisea Sânziana Pop la debutul său în TVR. „Televiziunea este numai în afară spectactol, înăuntru este muncă şi iarăşi muncă. Sunt nişte operatori în faţa mea, nişte oameni cu căşti pe urechi, parcă ar fi o lansare în Cosmos. (...) Este foarte greu de înfăptuit şi sunt foarte emoţionată pentru publicul este foarte departe, este dincolo de multe uşi, de foarte multe aparate. Şi totuşi va trebui să încerc să îmi imaginez acest public pe care toată lumea îl doreşte, pe care toată lumea în vrea. De care, în primă şi în ultimă instanţă, depinde soarta noastră”, adăuga ea.

„Pregătirile începeau chiar şi din august"

Şi totuşi, pentru unii dintre cei mai apreciaţi artişti din România programul pregătit pentru pragul dintre ani era prilej de bucurie, entuziasm şi „efervescenţă creativă”. „Revelionul reprezenta un moment important, un reper important în ceea ce priveşte apariţiile noastre, ale artiştilor, la televizor”, a povestit Alexandru Arşinel pentru gândul. „Asta pentru că atunci nu existau atât de multe emisiuni de divertisment ca acum. Revelionul era aşteptat în mod special. De aceea, fiecare dintre artiştii cu o anumită cotă populară – actori, vârfuri ai comediei în primul rând – aşteptau cu emoţie realizarea programului pentru această noapte”.

Pentru Stela Popescu primele Revelioane alături de echipa TVR au constituit paşi importanţi în clădirea carierei sale artistice. Alături de Nicu Constantin, Dem Rădulescu sau Tamara Buciuceanu, aceasta pregătea scenete care aduceau zâmbetul pe buze românilor. „Eu, ca actriţă, eram în perioada de ascensiune într-un fel”, îşi aminteşte acum. „Televiziunea Română m-a ajutat enorm. Eram foarte interesată să apar în noaptea de Revelion pentru că în perioada aceea toată lumea se uita la televizor. Nu ieşea nimeni cu şampania pe stradă sau cu berea, cum se întâmplă acum. Toată lumea stătea acasă, în faţa televizorului, se uitau toţi la noi, la actorii care eram pe scenă”, a povestit ea într-un interviu acordat gândul.

Pentru cele câteva ore de emisiune se muncea însă luni întregi. Realizatorii şi scenariştii Televiziunii Române se reuneau încă din timpul verii pentru discuţii: „Pregătirile începeau chiar şi din august. Vedeam textierii, realizatorii de emisiuni stând în parcuri, pe căldură, şi discutau ore întregi. Şi despre ce discutau? Despe Revelion: cum o să se pregătească, ce trebuie să facă”, povesteşte Rodica Popescu-Bitănescu.

După acest moment, începeau filmările. La fel de devreme şi cu la fel de multă meticulozitate, adaugă Alexandru Arşinel. „Atunci apăreau Tudor Vornicu, Octavian Sava şi alţii care  începeau să ne contacteze şi să scrie diferite materiale. Materiale care erau din timp imprimate. Uneori se începea chiar din octombrie, pentru că după aceea urmau o serie de vizionări – de filtre. Cenzură, până la urmă. Erau verificate toate! Dar cel care se bătea întotdeauna ca multe dintre materiale să treacă era Tudor  Vornicu. Avea un cuvânt greu de spus atât în selectarea materialelor, dar şi în faţa conducerii superioare. Era un om puternic şi bine apreciat şi respectat; uneori chiar şi cei de sus se înclinau în faţa lui”, îşi aminteşte actorul.

Textul cu „şopârle"

Oricum, glumele subtile sau „şopârlele”, aşa cum le numeşte Alexandru Arşinel, se strecurau cumva. Un gest, o privire, putea să spună chiar mai mult decât textul întreg. „Cei care scriau din pornire încercau să strecoare <şopârle> mai subtile, care să poate trece de cenzură. Dar erau momente la care participau şi actorii: cu o pauză, o privire, un anumit gest, subliniau calitatea ironică sau <şopârla> care se desprindea din contextul respectiv”, explică artistul.

 

„Spre exemplu, dacă aveam un text de genul <Am fost în piaţă zilele trecute şi am cumpărat două kilograme de carne, două kilograme de brânză pentru Sărbători, am luat 2 kilograme de cafea şi nişte telemea de oaie...>. Din ce v-am spus eu, nimic nu exista. Şi era aproaope interzis să comentezi. Dar dacă eu făceam un gest cu ochiul în timp ce spuneam toate astea, dacă ziceam <am fost în piaţă şi am luat 2 kilograme de carne> şi clipeam într-un anume fel, imediat se înţelegea ironia. Exista oarecum o înţelegere generală între autori şi actori, artişti şi publicul telespectator”, rememorează el. „Aceste subtilităţi treceau: <Domne, dar omul spune textul...>”.

Şi totuşi, Rodica Popescu-Bitănescu a avut parte de un moment mai delicat din cauza cenzurii. „Am avut un spectacol la Sala Polivalentă, în care spuneam un monolog scris de Aurel Felea. Era despre o femeie care avusese şapte bărbaţi. Şi pentru că ea era o leneşă, şmecheră, pusă pe bani şi pe căpătuială, reieşea că eu m-am căsătorit cu şapte inşi şi urma că mă căsătoresc şi cu al optulea, din sală”, rememorează actriţa acum în vârstă de 75 de ani.

„Şi cineva care a avut ceva cu mine, nu ştiu nici acum cine a fost acel coleg, a mers la tovarăşa Tamara Dobrin (activistă PCR în mediul universitar, direct implicată în represiunile antistudenţeşti din perioada 1956-1960, când era secretară de partid pe Universitatea din Bucureşti, n. red). Cine ajungea la Tamara Dobrin era terminat! Şi i-a spus că eu mi-am povestit viaţa personală pe scenă. Atunci m-au dat afară din televiziune, mi-au scos toate apariţiile... Numai din Teatrul Naţional nu m-au dat afară. Mi-au scos orice apariţie pe scenă, pe ecran, timp de 6 luni de zile”, povesteşte artista. „Când am întrebat de ce, mi-a spus: <Păi dumneata îţi povesteşti viaţa personală pe scenă?!>. Eu n-am înţeles prima dată ce vrea să spună...  <A fost un monolog, tovarăşa Dobrin>, i-am explicat. Dar ea... degeaba, m-a dat afară din birou. Vă daţi seama ce cretinism... Ea a crezut că era real ce povestisem eu pe scenă”.

Tot din acest motiv, unul dintre cele mai bune momente artistice pe care actriţa spune că le-a realizat pentru Revelioanele de la TVR, a fost difuzat cu mult după miezul nopţii: la 5 dimineaţa.

„Lucrasem la o scenetă cu Octav Sava, un moment scris de el, intitulat <De patru ori Rodica>. Eu intepretam patru personaje, patru tipuri de femei: una era vampă, una grasă aşa, bucătărească, alta foarte bătrână şi alta eram chiar eu. Imprimarea a fost extraordinară, cu Orchestra Radiodifuziunii Române, dirijată de Cornel Popescu. Eu cântam, interpretam patru personaje; mă machiam separat pentru fiecare personaj, trăgeam pentru fiecare, apoi totul se mixa şi în final cântam toate patru odată”, a explicat Rodica Popescu-Bitănescu. „Acesta a rămas un moment artistic foarte important pentru cariera mea. Şi tocmai din cauza incidentului cu Tamara Dobrin, sceneta a fost împinsă în programul de Revelion până dimineaţa, la 5 fără 10. Dar lumea stătea şi până la ora aceea. Poate ea nu m-a văzut, dar oamenii m-au văzut”, a mai spus artista.

„Era o camaraderie tot ce se realiza atunci. Era Revelionul nostru, al artiştilor"

În final însă, lucrurile ieşeau bine. Pentru că actorii şi oamenii echipele de producţie deopotrivă erau profesionişti şi perfecţionişti. Se filmau zile în şir, de dimineaţa până seara sau noaptea uneri. Se imprima, se viziona, se ştergea şi se reluau filmările. În vremea în care nu existau promptere se muncea mai mult, dar rezultatele erau extraodinare, comentează Alexandru Arşinel.

„Filmam până dimineaţa. Nu simţeam oboseala niciunul dintre noi. Ne priveam, ne ascultam, ne sfătuiam, ne urmăream unul pe celălalt. Era o camaraderie tot ce se realiza atunci, era Revelionul nostru, al artiştilor”, povesteşte actorul. „Iar toate aceste scenete erau extrem de bine puse la punct: începând de la operatori, la cei de la monitoare, de la pupitru, cu toţii erau nişte profesionişti. Făceau decupajul replică cu replică, privire cu privire. Uneori se repeta zile întregi la imprimare, iar la final era ceas. Nu era ca acum, când ai şi monitorul în faţă. O scenetă o imprimai şi jumătate de zi, de asta ieşea atât de bine totul. Erau nişte profesionişti de excepţie: Alexandru Bocăneţ, Titus Munteanu, Ioana Bogdan şi alţii, la fel de talentaţi”, adaugă Arşinel.

Foto: tvarheolog.com

„În tot ceea ce făceam acordam atenţie totală", spune Alexandru Arşinel. „Uneori, când nu ne plăcea ceva, reluam totul la sugestia noastră, a artiştilor, nu aşteptam să ni se spună. Ni se arăta cum a ieşit, vedeam dacă ne place şi dacă observam ceva în neregulă, reluam fără să stăm pe gânduri. Era o perioadă de mare efervescenţă creativă şi de emoţie totală”, îşi aminteşte actorul.

Foto: tvarheolog.com

În primii ani se făceau şi Revelioane în direct: „Am participat şi eu în ’62, ’66 şi ’67. Veneam după-amiaza, pe la 6, repetam, apoi începea Revelionul. Şi se întâmpla să îţi vină rândul dimineaţa, după ce aţipisei pe undeva pe un scaun, pe o canapea. Dar cu toţii abia aşteptau să intre în platou, să apară la televizor”, îşi aminteşte Alexandru Arşinel.

„Plecam de acasă, începeam la 9 seara şi se termina la 6 dimineaţa. Stăteai acolo toată noaptea”, adaugă Rodica Popescu-Bitănescu. „Era mai dificil, dar eu eram tânără, cumva mai inconştientă. Parcă nu aveam emoţii atât de mult câte am acum. Cred că acum aş fi mai speriată pentru că lumea deja mă ştie şi spune: <A apărut Bităneasca, ia să vedem ce face>.”

 Revelionul după '89 - „Cum e, tovarăşa? Ce ziceţi de ce se întâmplă acum?"

După Revoluţia din 1989, lucrurile s-au schimbat. Revelioanele au căpătat o altfel de strălucire. Nu neapărat una mai bună, spun cei doi artişti intervievaţi de gândul.

„Cred că această luptă pentru rating face ca lucrurile să fie mai facile, plictisitoare uneori”, crede Alexandru Arşinel. „Se întâmplă să comuţi de pe un canal pe altul şi să vezi acelaşi artist, în cinci locuri, la aceeaşi oră. Nu ştii unde să te opreşti. Cred că acest lucru goneşte oamenii din faţa televizorului. Atunci, mai bine treci pe CD şi asculţi muzică”

„Sunt şi lucruri calitative”, admite actorul, „dar faptul că nu reuşim de la început până la sfârşit să ne uităm pe un singur post demonstrează că lumea caută, vrea mai mult. Şi astfel poate că unele lucruri de calitate se risipesc, pentru că nu ai răbdare să urmăreşti prea mult”, conchide el.

Rodica Popescu-Bitănescu preferă să nu comenteze anumite emisiuni pe care televiziunile le pregătesc pentru Revelion. Şi totuşi, rememorând întâmplarea cu Tamara Dobrin, spune: „De atunci, n-am mai întâlnit-o (pe Tamara Dobrin, n. red) să o întreb: <Cum e, tovarăşa? Ce ziceţi de ce se întâmplă acum?> Că apar în pielea goală, cu fundul gol la televizor... Oare ce ar zice de asta? Dar n-am unde să o întâlnesc să o întreb”.

 

Citește și: