Raluca ION
Diana MARCU
20713 vizualizări 11 ian 2014

Am văzut, în ultimele zile una dintre cele mai negre părţi ale şcolii româneşti. Este e notorietate cazul învăţătoarei Dana Blându, filmată de o mamă în timp ce îi certa pe părinţi pentru cadourile simbolice, de neacceptat, în opinia sa, într-o "şcoală de fiţe". Vineri, la prânz, învăţătoarea Blându a părăsit sistemul: a fost demisă din funcţia pe care o ocupa la Şcoala 10. În timp ce toată lumea vorbeşte astăzi despre "şcolile de fiţe" din Capitală, noi vă propunem să mergem împreună într-o şcoală de ţară, o şcoală dintr-o comună de munte, pe nume Mărişel.

În timp ce un dascăl pleacă din şcoală pe uşa din dos, acoperit de ruşine, sunt alţii care intră pe uşa din faţă, cu dragoste de copii, încredere în viitor şi disponibilitatea de a face sacrificii.

După ce cu o zi în urmă v-am prezentat MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ, al profesorului Mirela Miron - un manifest care vorbeşte despre alegerile pe care suntem forţaţi să le facem zi de zi de dragul copiilor noştri, despre rezistenţă în faţa tentaţiilor la care un dascăl este supus, despre conştiinţa unei misiuni, despre tarele şi virtuţile învăţământului românesc - astăzi vă invităm să îi cunoaşteţi pe colegii ei de la şcoala "Pelaghia Roşu" din Mărişel. Pe profesorul Ioan Mariş, care de 47 de ani predă matematica copiilor din Mărişel, şi pe Dana Mirela Feneşan, acum directoare a şcolii situate la 1200 de metri altitudine. Profesor de chimie - fizică, Dana Feneşan le predă mărişenilor de 23 de ani, chiar dacă asta a însemnat sacrificii în plan personal. Pe aceşti dascăli i-am întâlnit la ei acasă, în munţii Apuseni, în şcoala "de deasupra lumii".

Aici puteţi vedea povestea profesoarei care a renunţat la salariul şi maşina de serviciu de la multinaţională pentru a-i învaţa limba şi literatura română pe copiii din Apuseni

Vă invităm să îi cunoaşteţi şi vă lansăm o provocare: aceea de a ne trimite exemple de dascăli integri, dedicaţi, profesionişti, care îşi fac meseria la fel de frumos precum, odinioară, domnul Trandafir. Suntem siguri că astfel de exemple există în viaţa reală, nu doar în cărţi şi aştepăm să ne scrieţi, pentru a-i cunoaşte cu toţii pe adresa de mail online@gandul.info.

MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ

Microbuzul plin cu elevi înaintează anevoie prin zăpada pe care vântul o răsfiră prin aerul tare din Apuseni. Se opreşte în faţa unei maşini, lângă care o femeie blondă ridică mâinile a neputinţă. "Doamna directoare a rămas înzăpezită", se veselesc copiii, abia aşteptând ca microbuzul să se oprească, iar ei să meargă până la şcoală pe jos şi să se bulgărească bine până ajung în clasă. Şoferii din celelalte maşini dau înainte şi înapoi, căutând o zonă mai bătătorită peste care să treacă. Microbuzul apucă pe o rută ocolitoare, directoarea reuşeşte să treacă şi ea şi îşi continuă drumul spre şcoala "Pelaghia Roşu", aflată în Mărişel, la 1.200 de metri altitudine.

"Şcoala de deasupra lumii", cum le place să spună elevilor de aici, dar şi profesorilor dintre care unii fac navetă grea pentru a ajunge să-i înveţe carte pe copiii din creierii munţilor. Într-un fel aşa şi este. În şcoala de deasupra lumii nu există, după cum spune directoarea Dana Mirela Feneşan, "nu pot" sau "nu sunt în stare". Iarna, copiii fac schi fond la ora de sport şi participă la competiţii locale, toamna fac un festival al bunătăţilor din casă în timpul căruia învaţă să-şi promoveze produsele tradiţionale, iar din vreme în vreme au ore în care învaţă să aplice noţiunile ştiinţifice în gospodăria în care trăiesc.

În ultimii ani locul în care învaţă copiii din comună s-a transformat dintr-o casă dărăpănată şi îngheţată cu toaleta în fundul curţii, într-o clădire modernă, cu mobilier nou în care elevii şi profesorii îşi permit azi un lux nesperat în multe şcoli de ţară: să stea iarna la ore în pulover, aşa cum se întâmplă în şcolile de la oraş.

Prima navetă: "Era noapte, bătea vântul, iar eu plângeam că mi-am uitat căciula"

Dana Mirela Feneşan a ajuns la Mărişel pentru a preda chimia şi fizica în urmă cu mulţi ani. "Era noapte, bătea vântul prin brazi, iar eu plângeam că mi-am uitat căciula acasă. Aveam 23 de ani", îşi aminteşte directoarea de vremurile în care mergea kilometri întregi pe jos, prin inima pădurii, pentru a ajunge la lucru. S-a gândit că va preda aici vreo trei ani, nu mai mult, dar a rămas 23, timp în care a făcut naveta din comuna ei din apropierea Clujului, a stat în gazdă ori a dormit în clădirea şcolii.

Şi astăzi, când are maşină, i se întâmplă să înnopteze în şcoală, ne spune, şi ne arată o cămăruţă din spatele biroului unde şi-a cumpărat o canapea de două locuri. "Nu cred că aş fi ajuns directoare într-o şcoală de oraş, Cred că aş fi fost o profesoară de chimie, dar nu aş fi avut atât de multe oportunităţi. Nu-mi vine să cred câte lucruri frumoase am făcut în această şcoală, cu aceşti copii de la munte şi am zis întotdeauna că, dacă îţi place ceea ce faci şi pui suflet, oriunde poţi să te dezvolţi şi să îţi faci meseria şi să găseşti satisfacţii", crede Dana Mirela Feneşan. Când a ajuns ea la Mărişel, în anul 1990, era singurul cadru didactic calificat din şcoală. Astăzi, toţi cei 10 dascăli care le predau celor 110 copii sunt titulari. "La început, 80% dintre noi făceam naveta. Azi, avem două care didactice care sunt elevi ai şcolii noastre, părinţii copiilor sunt în mare majoritate foşti elevi de-ai mei şi e un lucru extraordinar, când îi văd în postura de părinte şi altfel pot comunica cu ei", spune directoarea, care nu s-a căsătorit şi nu are copii, dar care a format generaţii întregi de elevi.

Şcoală de ţară cu sistem video de supraveghere

Ne arată un album de poze cu felul în care arăta şcoala, înainte de terminarea renovării, în 2011. Pe atunci, copiii stăteau iarna la ore în haine groase şi cu mănuşi în mâini, pereţii stăteau să se dărâme, podeaua era putrezită, iar computerele erau doar un vis. "Erau condiţii foarte grele, dar mă mir, copiii erau foarte conştiincioşi, făceau kilometri întregi prin nămeţi ca să ajungă la şcoală şi învăţau foarte bine. Cam 10% dintre ei au terminat o facultate şi au făcut carieră. Şi elevii din ziua de azi sunt conştiincioşi şi apreciază condiţiile pe care le au în şcoală. Mai ales observă diferenţa atunci când mergem în alte părţi şi spun: Ooo, şcoala noastră este mai frumoasă", crede Dana Mirela Feneşan. Marea schimbare la faţă a şcolii a venit odată cu un proiect iniţiat în 2006 de Banca Mondială şi de Guvernul României, la care au aplicat şi ei. Au obţinut finanţare şi aşa se face că, după cinci ani de lucrări, şcoala are astăzi sistem video de supraveghere, internet prin fibră optică, calculatoare, gresie, parchet şi uşi noi.

Ateliere de aplicare a ştiinţei în gospodărie

Din când în când, directoarea care predă chimia, îşi duce elevii la un festival al ştiinţelor desfăşurat în Cluj, în care elevii prezintă diferite proiecte. "Într-un an, copiii au adus siropuri, dulceţuri şi plante medicinale, oamenii au fost interesaţi să cumpere şi au vândut tot. Erau foarte încântaţi că lumea a vrut ceea ce au adus ei, deşi iniţial le era ruşine. Cum să stea ei şi să promoveze nişte lucruri care sunt la ei de când lumea, pe care nici nu le mai bagă în seamă. Pe urmă au început să înveţe importanţa acestor produse ecologice, naturale şi, în următorii ani, erau aşteptaţi şi erau mândri că le pot oferi şi că primesc chiar bani", povesteşte Dana Mirela Feneşan.

Profesorii din Mărişel au făcut, într-un rând, şi un laborator de aplicare a ştiinţei în gospodărie, dar şi un atelier în care elevii să înveţe să traducă unităţile tradiţionale de măsură, precum cotul şi palma, în sistemul metric modern. "Necesitatea acestui atelier a apărut într-o zi, când ne-am trezit la şcoală cu un om al satului, care nu ştia cât să-i plătească cuiva care i-a cosit, pentru că nu ştia cum să transforme o unitate tradiţională de măsură, calul, de aproximativ doi metri, în sistemul actual", spune profesoara.

Profesorul de matematică îi învaţă schi pe copii

Pe un monitor din biroul directoarei apar imaginile surprinse de camerele de supraveghere în clase şi în curtea şcolii. Copiii se pregătesc de ora de sport: îşi pun schiurile de fond în picioare şi se îndreaptă spre terenul din spatele şcolii. Din ianuarie până în primăvară, elevii de la "Pelaghia Roşu" participă la concursurile locale de schi fond pe care adesea le câştigă, iar rafturile de pe pereţii şcolii sunt pline de trofeele obţinute în competiţii. Chiar dacă schiurile sunt puţine, doar zece perechi, iar elevii sunt nevoiţi să concureze în bocanci ori prea mari, ori prea mici pentru ei.

Acum se desfăşoară o oră pentru începători, iar profesorul vrea să-i selecteze pe cei care au aptitudini sportive pentru a-i lua în echipa şcolii. Cei mai buni sunt şi cei care vor lua schiurile acasă, ca să se antreneze.

"Safta, bate tu pârtia primul", dă indicaţii, profesorul de matematică, Ioan Mariş, care este în acelaşi profesor de sport. "Nu vine nimeni să predea sport aici, pentru că sunt copii puţini şi nu îşi face norma. Eu am devenit profesor de sport pentru că sunt singurul bărbat, iar copiii au competiţii sâmbăta. Şi sâmbăta, ştiţi cum e, femeile au treabă acasă. Ceilalţi colegi se miră când ne întâlnim la competiţii, nu le vine să creadă că eu predau matematică. Mereu spun că nu am avut niciun olimpic ca profesor de matematică, dar ca profesor de sport câştig numai cupe", spune profesorul Mariş, care a fost, timp de 12 ani, primar al comunei Mărişel şi timp de 20 director al şcolii.

A pictat bolta cerească pe tavanul clasei

Şi-a început cariera didactică în anul 1967 ca învăţător suplinitor, iar în vară, când va ieşi la pensie, şi-o va termina în aceeaşi sală de clasă în care a predat pentru prima oară. Şi pe care, pe vremea când şcoala nu era renovată încă, a decorat-o într-un fel special.

"Am profitat de o ocazie pe vremea când eram director. M-am împrietenit cu pictorii care pictau biserica şi le-am cerut să picteze pe tavanul clasei bolta cerească cu toate constelaţiile. Pentru că am zis eu în glumă, dar poate că era un pic de adevăr, când copiii mei visează la matematică şi se uită în tavan măcar să aibă ce vedea", povesteşte Ioan Mariş, cu regretul că bolta cerească a dispărut la renovare.

În peste 45 de ani de carieră, a învăţat care este cel mai important lucru în meseria de profesor. "Multe trebuie să aibă un dascăl, dar eu cred că în mod special dragoste pentru copii. Cred că dacă nu are, nu are rost să încerce meseria asta. Ce ştiu despre copii este că ei trebuie iubiţi, din toată fiinţa umană trebuie iubiţi şi ajutaţi", spune profesorul. Însă uneori se simte neputincios când copiii îi cer sfatul despre ce drum să aleagă în viaţă, ce liceu le-ar da şansa cea mai bună la angajare. Pentru că, spune el, "societatea de astăzi le oferă foarte puţin copiilor şi de aceea şi şcoala este privită fără interes".

E nemulţumit de programa după care învaţă copiii şi crede că rezultatele slabe pe care le au elevii români pleacă exact de la aici. Dacă ar avea în faţă un ministru al Educaţiei, exact asta i-ar spune. "Eu, în primul rând m-aş lega de programă. Să revizuiască programele, să le aducă cu picioarele pe pământ, pentru că programa este extraordinar de încărcată şi manualele sunt depăşite. Eu am fost în Spania, la fiica mea, şi am văzut manualul de matematică de clasa a noua, care e aşa de colorat şi de bine pus la punct ca un manual de clasa a cincea. Şi nu e aşa de încărcat. Ce-i trebuie unui elev care termină clasa a opta probleme sofisticate de pus în ecuaţie? Eu aş merge pe probleme de geometrie pe care să le poată aplica la faţa locului, pe aritmetică", spune Ioan Mariş.

 

Citește și: