6725 vizualizări 2 mar 2010

Când ne-am întâlnit, luni după amiază, mi-a spus că e proaspătaposesoare a unei vize de SUA. Primul gând a fost că, până la urmă,a hotărât să plece într-o ţară în care vedetele cu termen degaranţie au mai lăsat ceva loc şi pentru artă. "Nu plec definitiv,merg acolo pentru o treabă fixă. Fac înregistrări pentru Tzadik,casa de discuri a lui John Zorn, celebrul saxofonist şi compozitor,cu instrumentişti pe care i-am văzut doar pe YouTube şi cu care amsperat numai să pot lucra. Sunt incredibile aceste întâlniri...

Voi înregistra ce-mi place, mi-au dat libertate totală.Deocamdată, tot ce ştiu e că am viza şi o lună până să ajung acolo.La selecţie mă mai gândesc, oricum voi alege piese pe care ştiuclar că nu le-aş putea cânta bine cu altcineva".

Cum i-a convins pe cei de la ambasadă să-i dea viza? "Ciudat ecă mi-au dat-o imediat, deşi sunt cântăreaţă liber profesionistă,n-am casă, am un cont în bancă, dar e pe zero, n-am avut niciunargument în favoarea mea. Nici copilul meu nu mai e o garanţie: arepeste 18 ani. De asta mă fascinează aceste întâmplări improbabile,modul în care ajungi să faci lucruri pe care nici nu ţi-ai bătutcapul să le visezi".

Maria Răducanu e un nume greu în jazz, dar nici pe departe odivă dintre cele care pretind adoraţie, lux ori devotament veşnic.Nu se numără nici printre "muzicienii cu patalama". "Faptul că nuexist, oficial, în calitate de cântăreaţă face parte din destinulmeu. O vreme a fost un complex, dar cu timpul devine o virtute. Arfi teribilism să spun c-o cultiv. Dar nu-mi mai cer de mult scuzepentru lumea în care trăiesc".

Cum s-a consumat "cariera" de învăţăcel în ale muzicii? "În '89erau începuturi extrem de firave în pedagogia de jazz. Se ocupau deasta doar Marius Popp şi Mircea Tiberian. Ca studentă la Filologiece eram, m-am dus să iau nişte lecţii. La Marius Popp am ajuns odată, la Tiberian am mers vreo două luni. Într-o primă fază mi-aspus că nu vrea bani, apoi, pentru că întârziam îngrozitor, ahotărât că e cazul ca tupeul meu să fie taxat. Măcar să mi se parăcă pierd ceva, având atitudinea aia mizerabilă. S-ar putea să mă fioprit din studiul cu el pentru că am rămas fără bani... Ulterior,am mai mers pe la ore, între un alăptat şi alte îndeletniciri".

A sfârşit prin a învăţa jazz de una singură. Cum e? "Extrem degreu, sunt în plin proces. De la a fi sigură că solfegiez bine opartitură până la a găsi cărţi care să-mi desţelenească minteaîntr-ale armoniei şi improvizaţiei. Îmi tot imaginez cât de uşor arfi dacă aş avea un profesor, dar nu-mi permit. Asta e viaţa meaacum şi n-am de gând să mă împiedic de neajunsurile practice".

Ce-şi doreşte? "Mi s-ar părea foarte frumos să ies în lume, săam concerte în locuri salubre (aşa cum mi se întâmplă, de altfel,destul de des), dar care să fie la Paris, la Stockholm, la NewYork, cu aceiaşi oameni cu care în România îmi câştig banii deîntreţinere. Mă doare că nu se întâmplă aşa. Şi nu se întâmplăpentru că puţinii (şi foarte talentaţii) mei parteneri de aici nupar să vadă dincolo de banii luaţi pe următorul concert".

Bucurii obraznice şi megalomane

Dincolo de tristeţi, Maria e o colecţie de bucurii mărunte. Deunde-i vin? "Există o mulţime de motive. Trăim vremuri teribilepentru fiinţa umană, care atacă în primul rând capacitatea de arecunoaşte şi de a preţui bucuriile mici, simple. Aş fi ipocrită săspun că trăiesc maxima fericire plimbându-mă în parc sau mergând lafilm. Dar pot găsi linişte şi mulţumire acolo unde alţii nu seobosesc să caute.

Am bucurii obraznice şi chiar megalomane, pe alte baze decâtcele pe care se întâmplă bucuriile astăzi. Sunt incapabilă să-miiau o vacanţă, pentru că toată viaţa mea e o vacanţă. Mi s-ar păreao supralicitare să-mi iau un concediu "oficial". Am făcut, totuşi,asta, de Crăciun şi de Anul Nou, când am petrecut două săptămâni laParis, fără să am un angajament pentru spectacole. M-am simţit unpic straniu. Dar mi-am revenit şi am profitat de zilele astea: amdormit mult şi-am citit. Cinci cărţi".

Boemă prin definiţie, om care n-a experimentat angajamentul "cucarte de muncă", Maria Răducanu are, pe lângă profesie, încă oslujbă cu normă întreagă: fiica ei adolescentă. Ce fel de mamă îieste? "În momentul de faţă, sunt o mamă îngrozitoare: sunt sursaexclusivă a tuturor "nu"-urilor care i se pot spune unui om tânăr.Trist e că nu-mi pot proteja fiica de 18 ani şi-un pic, pot doarsă-i spun că anumite lucruri sunt greşite, urâte, că nu ducnicăieri. Nu mă interesează dacă mă percepe ca pe un părintedetestabil, vreau să-i intre "nu"-ul în cap". Cum se poate salva unadolescent al vremii ăsteia? "Să citească, să-şi descopere ovocaţie autentică sau o pasiune şi să facă tot ce-i stă în puterisă-i rămână fidel. Trebuie să te vezi şi trebuie să-ţi dai motivesă te respecţi. E o trudă mare, să nu te consideri doar încă unatom buimac şi-atât".

Madonna, sfinţi şi chitanţe

Şi supravieţuirea, ca muzician de jazz, într-o Româniemanelizată, e o trudă mare. Maria nu dă vina, însă, pe o geografienefericită: "În urma victoriei internetului asupra globului, putemconstata că nu sunt diferenţe notabile între oameni sau ţări. Pestetot se ascultă Madonna, techno, Buddha Bar. Se consumă aceleaşilucruri şi consumatorii seamănă între ei. Peste tot, singura carese vinde e muzica proastă, cu mici excepţii calitative. Ar finecesar un fel de misionarism care să le readucă aminte artiştilorcă trebuie să fie într-un anumit fel. Să cedeze mai puţin. E vorbade lupta spiritului cu materia, atunci când materia o ia razna.

Eu, dacă m-aş gândi la câţi bani iau după un concert, n-aş puteasă cânt o notă. Nu sunt oglinda banilor pe care-i câştig lunar saua confortului din casă. Sună cumva romantic, dar viaţa unui om -eventual şi bruma de artă din ea - sunt, totuşi, libere de adunărişi scăderi, de chitanţe şi note de plată".

Ce-ar trebui să se întâmple, ca să ajungă extrem de bogată? "Săapară o echipă de sfinţi ortodocşi, deghizaţi în manageri, care săse descurce cu totul fără concursul meu. Promit că, dacă facmiliarde, le donez copiilor şi bătrânilor şi nu-mi iau maşină. Niciaer condiţionat acasă".

Ce crede despre "evoluţia" muzicii? "Acum ceva vreme, se cântamai puţin, erau mai puţine lumini, se dansa mai puţin, nu se simţeanevoia de panouri uriaşe cu imagini, în timp ce evolua un cântăreţ.Acum, 1 din 5 locuitori ai planetei cântă la un instrument şi aparepe scenă, la televizor sau pe un site. Cantitatea e copleşitoare,calitatea - invers proporţională. Se merge pe o îmbunătăţire fărăprecedent a calităţii tehnice a spectacolului, marketingul lucreazăla producerea de evenimente-mamut. Marketingul nu poate, însă,inventa artişti. Pe ăştia îi "produce" Dumnezeu, care, încontinuare, lucrează în serie foarte mică".

Rochia în care să dormi, după ce ai cântat înea

Maria Răducanu e un exemplar de serie mică, fie şi prin stilulmai degrabă auster al ţinutelor de scenă. Cum îşi explică alegerilevestimentare? "Mă deranjează să fiu sexy pe scenă pentru că felulîn care cânt trimite publicul altundeva, la un nivel unde nu te maiimpresionează un decolteu sau un machiaj sofisticat. Pot să măîmbrac "apetisant" pentru omul iubit sau la o petrecere. N-am ajunsîncă la acea rochie neagră, perfectă, în care poţi să şi dormi,după ce ai cântat în ea. Idealul meu de eleganţă este stilulromantic, un pic scăpătat. Îmi place să aleg un element care să deacu tifla compoziţiei, în întregul ei. Perfect elegantă nu mi-ar staîn fire. Viaţa mea zilnică e plină de contraste şi cântul meu, lafel, şi felul în care arăt, aşijderea".

Ce lipseşte din arsenalul femeii Maria Răducanu? "Gătitul e unadintre fanteziile mele. Deocamdată, mă aflu în stadiul mai degrabăpasiv, dar visez ca într-o zi să fac asta la modulprofesionist".

Citește și: