Mihaela Stoica
Mădălina CHIŢU
24285 vizualizări 13 dec 2014

Cu două sptămâni înainte de Crăciun, reporterii gândul au făcut o vizită în marile reţele de comerţ modern pentru a vedea unde se găsesc cele mai ieftine produse gata preparate sau ingrediente pe care mulţi români le vor cumpăra pentru masa de sărbători. În lista de cumpărături am adăugat şi câteva produse care pot fi puse într-un mic coş numai bun de făcut cadou în perioada care urmează.

Astfel, am vizitat, în calitate de clienţă, Carrefour Berceni – Grand Arena Mall, Cora Berceni – Sun Plaza, Mega Image Concept Store - Piaţa Sudului, Billa Piaţa Romană, Kaufland Mihai Bravu şi Auchan Vitan. Am luat o listă de alimente şi produse-cadou existente în toate cele şase magazine vizitate. Am comparat preţurile, le-am pus în tabel şi am tras linie. Vedeţi mai jos rezultatele.

Gândul precizează că preţurile sunt cele afişate la raft în data de 11 decembrie, existând posibilitatea ca unele produse să fie înscrise într-o promoţie. De asemenea, mărcile produselor au fost alese aleatoriu. Pentru fiecare produs în parte, a fost analizată aceeaşi marcă aflată în fiecare dintre cele şase magazine, cu excepţia ouălor şi a castraveţilor, unde a fost luată în considerare marca proprie a fiecărui magazin. La categoria fructe şi legume au fost luate în considerare cele la vrac, la cel mai mic preţ afişat la raft. În nicio categorie nu am putut include cozonacul, pentru că nu am găsit acelaşi tip de produs în mai mult de trei magazine.

În baza calculului făcut de gândul folosind acelaşi coş a reieşit că hipermarketul Carrefour este cel mai ieftin, în timp ce Mega Image este cel mai scump. La coşurile cadou, tot reţeaua Carrefour este cea mai ieftină, în timp ce magazinele Billa sunt cele mai scumpe.

Cea mai mare diferenţă de preţ dintre cele şase magazine pe care le-am vizitat am găsit-o la salam. Am ales tradiţionalul salam de Sibiu, pe care mulţi români îl pun în aperitivele de sărbători. Cel mai ieftin salam de Sibiu l-am găsit în Carrefour – 62,9 lei, iar cel mai scump în Billa şi Cora – 76,9 lei. Diferenţa dintre acestea a fost de 14 lei.

Diferenţe mari de preţ am mai găsit şi la bere şi la borcanul de castraveţi, de 5,81 de lei la fiecare dintre ele. Cea mai ieftină bere am găsit-o în Carrefour şi Cora – unde şase doze costau 13,09 lei, iar cea mai scumpă în Billa – preţul a şase doze ajungând la 18,9 lei. O posibilă explicaţie pentru acest lucru este faptul că în magazinul Billa situat în Piaţa Romană nu era expus la raft six pack-ul de bere, fiind expuse doar doze, iar preţul unei singure beri era de 3,15 lei. În privinţa castraveţilor, am ales borcanele de 670 de grame  marcă proprie, dar cu toate acestea, un borcan de castraveţi în Billa costa 3,49 lei, în timp ce în Auchan 9,3 lei.

Click pentru a mări!

Sursă: date colectate de gândul

Şi la pulpa de porc fără os, folosită de mulţi români în sarmale, caltaboş sau friptură, se înregistrau diferenţe la preţ. De la Kaufland se putea achiziţiona cel mai ieftin kilogram - 14, 99 lei, în timp ce la Mega Image, Carrefour sau Billa  se putea cumpăra cea mai scumpă pulpă de porc fără os, preţul fiind 17,99 lei, cu trei lei mai mult.

Din coş nu au lipsit nici ouăle. Un cofraj de 30 de ouă marcă proprie mărimea M costa la Kaufland 14,59 de lei. Acelaşi produs se putea cumpăra de la Carrefour cu 17,99 de lei.

Din coşul de Crăciun au ieşit anumite produse, pe care nu le-am găsit la toate reţelele comerciale vizitate, le-am introdus, însă, într-o categorie separată.

Crăciunul nu ar avea acelaşi farmec fără cadouri, astfel că am făcut un mic coş cu câteva produse care ar putea fi dăruite celor dragi. Din coş au ieşit, însă, cafeaua şi crema de faţă pentru doamne şi domnişoare, pe care le-am pus într-o categorie separată, din cauza faptului că nu le-am regăsit în toate magazinele.

Cea mai mare diferenţă la preţul produselor din coşul cadou am găsit-o la after shave, şi anume de 9,79 de lei. Cea mai ieftină soluţie de după ras la 100 ml am găsit-o în Auchan – 15,2 lei, în timp ce cea mai scumpă am găsit-o în Billa – 24,99 lei.

Totodată, cafeaua poate fi cu până la 5,29 de lei mai ieftină în funcţie de magazinul din care o cumpărăm. La Auchan am găsit-o cu 8,4 lei, în timp ce la Mega Image am găsit-o cu 13,69 lei. Şi bomboanele de ciocolată aveau diferenţe de preţ de până la 5,2 lei. O cutie de bomboane Merci, de 250 gr., se comercializa la Carrefour cu 16,31 lei. Acelaşi produs avea un preţ de 21,51 lei în hipermarketul Cora.

Click pentru a mări!

Sursă: date colectate de gândul

Ceapă, cartofi şi mere aduse din străinătate în hipermarketurile din România

O parte dintre alimentele puse în coşul de cumpărături au fost cartofii, ceapa şi merele care, din păcate, nu toate erau de provenienţă românească în cele şase hipermarketuri pe care le-am vizitat. Am găsit ceapă şi cartofi aduşi din Germania şi mere din Polonia sau Ungaria. Gândul a scris despre acest subiect şi săptămâna trecută.

Aurel Tănase, directorul executiv al Organizaţiei Interprofesionale Legume-Fructe Prodcom, afirma atunci că românii aleg din ce în ce mai mult să consume mere, pere şi prune din import, pentru că sunt mai arătoase, iar fructele româneşti au ajuns la o treime din consum şi riscă să dispară din magazine şi pieţe în următorii 3-5 ani.

Tănase a declarat pentru gândul că cele mai multe legume disponibile, la ora actuală, pe piaţă provin din depozitele şi din şoproanele producătorilor locali. Excepţie fac însă legumele "gigant", pe care le găsim în supermarketuri.

Hipermaketurile din Bucureşti aşteaptă vânzări de aproape un miliard de lei în luna decembrie

Cu două sărbători majore, Crăciunul şi Revelionul, luna decembrie este cea mai profitabilă pentru supermarketuri şi hipermarketuri. Potrivit Ziarul Financiar, vânzările celor 31 de hipermarketuri din Bucureşti vor ajunge la 800 de milioane de lei – 1 miliard de lei în ultima lună din an, reprezentând până la 15% din încasările obţinute pe durata întregului an.

Aşa se poate explica şi revenirea apetitului pentru investiţii al marilor reţele, care au ajuns să aibă 31 dintre cele 177 de hipermarketuri din România, în Bucureşti, scrie Ziarul Financiar. Acestea s-au grăbit să deschidă cât mai multe magazine, pentru a se asigura că hipermarketurile lor îşi deschid uşile până de sărbători.

Anul acesta au fost deschise în Bucureşti şase hipermarketuri: patru unităţi au fost bifate de Kaufland, iar câte un magazin de Auchan şi Carrefour. Kaufland, liderul comerţului local, este de altfel retailerul care deţine cele mai multe hipermarketuri în Capitală, ajungând după expansiunea din acest an la zece unităţi.

Citește și: