Mihaela STOICA
90455 vizualizări 18 aug 2013

La peste 30 de kilometri de pitoreasca staţiune Vatra Dornei, pe Valea Bistriţei, se află localitatea Crucea, un loc unde anual sute de mineri din zonă sau din întreaga ţară extrag minereul de uraniu, care mai apoi ajunge procesat în reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Mina de Uraniu de la Crucea, aflată în Munţii Stănişoarei, în vecinătatea Masivului Rarău şi a Pietrosului Bistriţei, funcţionează de 30 de ani. Ruşii sunt cei care au dat primele indicaţii despre posibila existenţă a uraniului aici. Veniţi în anii 50  să facă prospecţiuni geofizice, în căutare de despăgubiri de război, sovieticii de la societatea “Kuarţit” au constatat o serie de anomali radiometrice. Au considerat zona neimportantă economic şi s-au îndreptat către Băiţa, în judeţul Bihor, de unde mulţi ani au exportat cantităţi uriaşe de uraniu către URSS.

Românii au continuat cercetările în zonă, iar începând cu în 1964 au fost identificate mineralizaţii de uraniu în două izvoare din zona Crucea – Botuşana, localităţile sucevene unde se exploatează uraniu. După 18 ani de cercetări şi explorări, în 1983 a luat fiinţă Exploatarea Minieră Crucea - Botuşana, cu scopul exploatării şi valorificării minereului de uraniu.

Uraniu la Crucea există şi acum şi va mai fi încă mult timp. Compania Naţională a Uraniului (CNU), care o administrează din 1997, deţine licenţă de exploatare valabilă până în aprilie 2015, durata de valabilitate putând fi prelungită. Informaţii clare despre cât se produce acolo intră sub incidenţa informaţiilor clasificate, au transmis pentru gândul reprezentanţii CNU.

Mina de la Crucea este un adevărat bastion, intrând în categoria obiectivelor de importanţă strategică. Pentru a ajunge la ea a fost nevoie să obţinem acreditare de la Ministerul Economiei, cel în subordinea căruia se află CNU, şi aceasta doar pentru sediul administrativ. Interzise sunt şi filmările şi fotografiile în perimetrul uranifer de la Crucea.

Am ajuns la Crucea într-o zi extrem de călduroasă de la începutul lunii august, pe un drum pe care l-am putea cataloga mai degrabă forestier, decât judeţean. La sediul administrativ de la Mina Crucea m-a întâmpinat primul interlocutor. Mi-a transmis cu amabilitate că „discuţia nu va trece foarte mult de punctele anunţate, fiind un obiectiv strategic”. Menţionez că odată cu datele pentru acreditare a trebuit să trimit şi o serie de întrebări.

Încă de la începutul discuţiei, directorul Constantin Proboteanu a menţionat importanţa Minei Crucea: „este furnizor unic pentru energia nucleară”.

Tot ce se scoate de la Crucea merge la Uzina de Preparare şi Prelucrare a Minereului de Uraniu Feldioara. Pulberea sinterizabilă de dioxid de uraniu produsă aici ajunge mai apoi la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Aici sunt produse pastile de uraniu care sunt transportate apoi, în condiţii de maximă siguranţă, la cele două Unităţi de la Cernavodă, care asigură aproape 20% din producţia de energie electrică necesară consumului ţării. În fiecare an, cele două reactoare de la Cernavodă consumă circa 5.000 de fascicule de uraniu, fiecare având cam 20 de kilograme de pulbere.

Raport de mediu: radiaţii de trei ori mai mari în zona Crucea

În raportul privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2012, la subcapitolul dedicat radioactivităţii mediului, valorile măsurate la probele de sol prelevate în zona locuită Crucea au fost „de cel mult 3 ori mai mari faţă de valorile medii anuale măsurate în municipiul Suceava”. Valori considerabil mai mari de radioactivitate au fost determinate şi în vegetaţia spontană. Autorii studiului au găsit şi o explicaţie: “este posibil să se datoreze condiţiilor meteo specifice din perioadele anterioare prelevării (foarte bogate în precipitaţii), ceea ce a dus la transferul poluanţilor din aer în sol şi vegetaţie şi deci la creşteri ale radioactivităţii solului şi vegetaţiei faţă de alţi ani”.

De menţionat, că anul 2012 a fost unul extrem de secetos, precipitaţiile în zonă fiind rare.

Întrebat de acest raport al autorităţilor de mediu, directorul afirmă că toate monitorizările lunare şi anuale efectuate de CNU nu arată depăşiri ale valorilor de referinţă.

„Noi avem o monitorizare începând de la plecarea minereului din Crucea şi până la staţia de încărcare a lui în tren, la Argestru. Pentru apă se fac monitorizări lunare, pentru sol şi vegetaţie se fac anuale. Se iau valori şi din hălzi de steril, din ape care intră în perimetrul nostru controlat. Aici pot apărea şi valori care depăşesc limitele. În tot ceea ce este în afara exploatării noastre, din măsurătorile efectuate de noi şi verficate de Fabrica de la Feldioara, nu sunt depăşite valorile de referinţă”, afirmă directorul Proboteanu.

Potrivit acestuia, Sucursala Suceava, aşa cum este denumită acum exploatarea minieră Crucea-Botuşana, este atent monitorizată de către autorităţile ITM, Agenţia de Mediu, Gospodărirea Apelor, Compania Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

După ce este exploatat, minereul de uraniu este încărcat în camioane, acoperit doar cu prelată, şi dus la 40 de km, până în localitatea Argestru, unde este măcinat şi încărcat în vagoane cu destinaţia Feldioara. Directorul Proboteanu afirmă, însă, că nu sunt necesare containere de plumb pentru că „minereul prezintă o umiditate reziduală, care nu produce praf în timpul transportului, iar acoperirea cu prelate din material cauciucat este o metodă sigură de transport, autorizată de către CNCAN”. De-a lungul timpului, localnicii din zonă, o parte dintre ei crescători de animale şi furnizori de lapte, şi-au manifestat nemulţumirea faţă de această metodă de transport.

Staţia tehnică de la Argestru/ Foto: Mihaela Stoica

Trenul care transportă minereul de uraniu la Feldioara/ Foto: Mihaela Stoica

Minerii de la Crucea sunt sănătoşi. La unitate nu există însă cabinet medical

Inhalarea de praf radioactiv sau consumul de apă sau alimente contaminate cu uraniu pot provoca o serie de boli mortale, printre care leucemie, dar şi impotenţă sau boli mintale. La Crucea, toţi  - angajaţi din mină şi localnici, unii foşti mineri, - se declară sănătoşi. Nimeni nu a putut dovedi că după 15 ani lucraţi în mină, lucrătorii de la Crucea şi apropiaţii lor sunt mai bolnavi decât restul lumii. Nici de silicoză, o boală specifică minerilor, nu prea vorbesc.

Anual, angajaţilor li se verirfică starea de sănătate prin investigaţii clinice şi  analize de laborator. Totodată sunt monitorizaţi în privinţa expunerii la radiaţii.

CNU ne-a transmis scris şi prin vocea directorului Constantin Proboteanu date din studiul anual de anul trecut privind “Starea de sănătate a salariaţilor de la Compania Naţionale a Uraniului “, unde se arată că indicele de morbiditate (calculat prin raportul dintre numărul bolnavilor depistaţi şi totalul persoanelor investigate) a scăzut de la 26,07 în anul 2011 la 25,18 în 2012. „De fapt bolile care au fost diagnostigate în cadrul companiei sunt boli care afectează întreaga populaţie a Romaniei”, concluzionează acesta.

Constantin Proboteanu, director Exploatarea Minieră Crucea-Botuşana / Foto: Mihaela Stoica

Tot anual sunt monitorizaţi medical un număr de aproximativ 50 de pensionari,  foşti lucrători ai unităţii.

În ciuda monitorizărilor, la Crucea, atât la mină, cât şi în localitate, nu există de câţiva ani cabinet medical.

“Noi avem, la nivel de companie, organizată o structură medicală cu specialist de medicina muncii, psiholog, cu asistenţi care efectuează anual examinarea clinică şi de laborator a întregului personal”, explică directorul de la Exploatarea Minieră Crucea, Constantin Proboteanu.

Îl întreb despre situaţiile în care un miner are nevoie de îngrijire medicală de urgenţă sau de apariţia unor situaţii excepţionale, precum explozia din subteran din urmă cu doi ani în care şi-a pierdut viaţa un miner. “Am lucrat în unităţi miniere în care existau acele cabinete. Nu spun că nu sunt eficiente, dar reacţia este aceeaşi. Acum, prin sistemul ăsta SMURD este mult mai eficient. La noi se fac cursuri de ajutor pentru întregul personal. Dacă se întâmplă un accident, Doamne fereşte, noi deja avem oameni care să reacţioneze, iar SMURD-ul îi aşteaptă la gura galeriei. Intervenţia este mult mai eficientă în acest fel”, detaliază Constantin Proboteanu, de profesie inginer, care afirmă cu mândrie că, din 1986, de când lucrează, a trecut prin toate minele din bazinul Dornelor – de cupru, fier, mangan, uraniu.

La mina de la Crucea sunt 12 salvatori antrenaţi şi autorizaţi pentru situaţii de urgenţă în subteran. O parte dintre ei desfăşoară în paralel şi activitatea de miner.

Pensionari după 15 ani de muncă

La mina de uraniu sunt 693 de salariaţi, aproximativ 45% sunt mineri care îşi desfăşoară activitatea în zona I de expunere la radiaţii. Alături de aceştia îşi desfăşoară activitatea în subteran o serie de alte categorii profesionale: artificieri, dulgheri mină, electricieni, însoţitor de tren mină, maşinişti, măsurători R, lăcătuşi mină, şi alţii. Toţi angajaţii sunt din zonă.

Potrivit datelor CNU, în prezent, la angajare, un miner (vagonetar) fără vechime în muncă, poate avea un salariu brut  de 2740 lei. După cursuri de formare profesională pentru meseria de ajutor miner sau miner, poate ajunge la un salariu brut de 3470 lei.

După 15 ani lucraţi în mina de uraniu, minerii au posibilitatea să se pensioneze. „Sunt puţini mineri care depăşesc o vechime de 20 de ani pentru că, deşi  noi nu am depistat nicio boală profesională până acum, meseria în sine şi munca în mină este una cu pericole mari şi condiţii deosebite - începând de la cel care suferă de claustrofobie, la cel care nu suportă întunericul. Este şi umiditate foarte mare. Sunt condiţii grele de muncă, puţini îşi permit să facă lucrul ăsta sau au deschiderea de a  face astfel de munci şi atunci, după 20 de ani lucraţi, fiecare vrea să se odihnească”, explică directorul de la Crucea.

Cel mai bătrân miner are puţin peste 40 de ani. Constantin Proboteanu spune că aici au venit să lucreze şi mineri  din exploatările din Bazinul Dornelor care au fost închise.

În ciuda evoluţiilor tehnologice, minereul de uraniu se extrage în continuare ca acum 30 de ani. De bază sunt târnăcopul, picamerul, lopata şi roaba. „Condiţiile geominiere nu au permis folosirea niciunei tehnologii. În abataj, aproape că se strecoară un om. La secţiuni de un metru şi jumătate pe doi nu poţi să lucrezi decât cu metode, din păcate, ancestrale. Asta nu însemană că nu a fost deschidere pentru îmbunătăţirea efectiv a lucrului la abataj”, explică directorul.

Se simte uraniul? Directorul de la Crucea spune că nu şi cataloghează afirmaţiile unora, care spun că minereul de uraniu provoacă somnolenţă, drept poveşti. „Uraniul se determină doar prin măsurători. Am intrat de atâtea ori în mină şi nu am simţit nimic. Condiţiile de subteran nu sunt aceleaşi cu cele de suprafaţă. Starea de somnolenţă poate proveni de la oboseală, de la concentraţia de oxigen, care în mină este fluctuantă”, argumentează el.

„Cei de aici ne invidiază că lucrăm la mină”

Pe Iulian Fonoage (39 de ani) şi Corneliu Enăchescu (35 de ani), mineri salvatori în pragul pensiei, i-am întâlnit tot la sediul administrativ al minei. Echipaţi în salopete roşii, cu numele lor scris pe ele, şi cu cască de miner în cap, se întorceau bucuroşi de la testarea pe care o dau o dată la doi ani pentru specializarea de salvator în mină. Voioşi că au trecut cu bine, amândoi spun repede că sunt aproape pensionari.

Salvatorii Iulian Fonoage şi Corneliu Enăchescu / Foto: Mihaela Stoica

Dacă Corneliu este hotărât să iasă la pensie, Iulian încă se mai gândeşte. Motivul: pensia ar fi de 30- 40% din salariul lui. „Am salariul de încadrare de 1.600 şi ceva, e indemnizaţia de salvare, mai sunt tichetele de masă în valoare de aproape 200 de lei pe lună, suplimentul de hrană rece este şi el de 200, depinde de cât munceşti. Pot ajunge la 2.200 – 2.500”, afirmă Iulian în timp ce se scarpină la ceafă gânditor. Consideră „dramatic” să câştige o pensie de aproape 1.000 de lei, pe care şi-a calculat-o chiar el pe baza vechimii, consultând actuala lege a pensiilor.

Deşi mai „vârstinc”, Iulian nu are încă copii, dar se gândeşte la asta. Corneliu se laudă însă cu cea mai mare bogăţie a lui: un băiat de 5 ani şi o fetiţă de trei.

„Sunt colegi care au ieşit la pensie pe la 35 de ani, iar la şcoală când copiii lor spun că tatăl este pensionar, li se pune automat întrebarea: ‘Dar ce are, e bolnav?’. Şi copilul le spune şi el: ‘Nu, a fost miner‘”, relatează Iulian cu umor ce aude des din gura prietenilor lui, tătici pensionari.

Atât Iulian cât şi Corneliu spun că ieşirea la pensie după doar 15 ani „a fost unul dintre avantajele majore ale acestei mine”. Îi întreb şi de dezavantaje. Îmi răspund rapid: umiditate, praf, radioactivitate. Când spune radioactivitate, Iulian precizezază imediat că „totul este însă sub control” şi că nu sunt cazuri cazuri de leucemii, „poate doar trei în treizeci de ani” şi nici nu a apărut încă „viţelul cu trei picioare sau găina cu şase ouă”.

Mina şi „moldovenii”: „80% din populaţie era beată în ziua de salariu”

Precum  în multe alte zone ale ţării, şi la Crucea e o acută criză de locuri de muncă, mina fiind singura sursă de venit. De la începutul anului au fost înregistrate un număr de 302 cereri de angajare.

„Cei de aici ne invidiază că lucrăm la mină, pentru că avem un salariu constant. Când plecăm din localitate, însă, toţi ne întreabă dacă nu ne e frică de moarte. Apoi ne spun că ar trebui să fugim de aici. Doctorul a fugit de aici, dar noi unde să fugim?”, se întreabă retoric Cornel.

Corneliu Enăchescu / Foto: Mihaela Stoica

Potrivit acestora, dacă un miner respectă regulile de bază, poate trăi mult. „Să nu bea în exces şi a doua zi să meargă la mină. Să nu fumeze, să se alimenteze corect înainte să intre în mină, să nu mănânce acolo. Dacă ai burtica plină, organismul reacţionează altfel la fluxul de radiaţii, are energie cu ce să îl respingă”, susţine Iulian. Cornel îl completează, dând un exemplu de „viaţă ordonată”: „tatăl lui Benone (coleg de al lor n.r.) care a lucrat în mină peste 30 de ani şi acum are vreo 80 şi ceva de ani”.

Mai în glumă, mai în serios, cei doi mineri îşi aduc aminte de copilărie, când „80% din populaţie era beată în ziua de salariu”. „Acum sunt cazuri izolate. Au şi mai multe activităţi, au şi acces la tehnologie. Înainte socializau foarte mult, la pahar, în exces. Ştiţi şi dumneavoastră că aşa se spune despre moldovenii, că sunt mai băutori”, afirmă râzând Iulian.

La ei, mineritul vine din familie. „Mama lui a lucrat din 1965 şi tatăl meu din 1969, chiar de când a început aici mineritul, la prospecţiuni. Ei au fost pionieri, ca în Vestul Sălbatic”, menţionează Corneliu, ai cărui părinţi, originari din Dâmboviţa, s-au întors la pensie în locurile natale.

Prima zi în mină: „Groaznică”

Iulian îşi aminteşte cu groază de ea. „Am spus că nu mă voi mai întoarce. Mă întrebam cine m-a pus. Copil fiind, mai intrasem eu prin unele galerii care fuseseră scoase din exploatare, dar ce am găsit în prima zi de muncă a fost cu totul altceva. Mai grea a fost prima săptămână, după care a intervenit obişnuinţa". 

Dacă ar putea să întoarcă timpul înapoi, nu ar mai intra niciodată în mină şi şi-ar termina studiile. A avut „ceva tentative de studii superioare – un an la Facultatea de Construcţii şi un an la Automatică”. L-a luat însă valul distracţiei din Capitală, iar părinţii l-au adus acasă. A plecat în armată pentru a se „cuminţii”. „Aşa m-am maturizat. M-am întors din armată. Nu prea aveam alternative şi am ales mina”, spune el. S-a angajat la mină cu speranţa că va găsi altceva. „Eram tânăr atunci, nu mă gândeam eu că în 2013 o să fiu în pragul pensionării. Acu zâmbesc, pensionar la 40 de ani. Mi s-ar părea jignitor să mi se spună că sunt bătrân, totuşi”, adaugă el în timp ce se joacă de zor cu casca.

Dacă Iulian încă se  gândeşte dacă să iasă sau nu la penise, Cornel e ferm. „La anul ies la pensie. M-aş putea duce în afară să lucrez. Găsesc şi aici, dacă vreau. Nu trebuie să îmi mănânc sănătatea în mină. Îmi ajung 15 ani, zi de zi”.

Iulian spune că mina Crucea le-a oferit multora siguranţă financiară, chiar dacă „nemulţumirile sunt multe, ca peste tot”. „Altceva nu prea ai aici, doar să culegi ceva fructe de pădure, bureţi şi lemn. Nu sunt locuri de muncă. Zona asta, pe o rază de 30 de kilometri, mineri sau pensionari, depind de sursa asta de bani cash. A fost şi perioada aia cu credite uşoare, iar mulţi au făcut derapaje”, explică minerul Iulian Fonoage.

Iulian Fonoage / Foto: Mihaela Stoica

Dincolo de prietenia care îi leagă de zeci de ani şi de faptul că sunt colegi de muncă, cei doi sunt şi vecini de bloc. Stau la „Intervenţii”, aşa este denumit blocul lor, pentru că minerii salvatori au fost grupaţi în el tocmai pentru a fi mobilizaţi repede la situaţiile de urgenţă.

Săptămânal fac ore de instructaj de salvare în timpul liber, pentru care primesc indemnizaţia de câteva sute de lei, pe care Iulian o consideră „motivaţională”.

După ce vor participa la sărbătorirea a 30 de ani de exploatare de uraniu la Crucea, la sfârşitul lunii august, cei doi mineri salvatori pleacă în concediu. Mineri de la Crucea au 50 de zile lucrătoare de concediu pe an. „Eu o să mă duc la meciul de la Bucureşti cu România, Ungaria şi Turcia. Şi apoi voi vedea”, spune Iulian, care se declară moldovean „stilisit”, pentru că ţine cu Steaua.

Şi-au simţit vreodată viaţa în pericol? „Nu prea”, spun ei. „În subteran nu prea te gândeşti la asta, iar efectiv minerii care lucrează se simt în mediul lor. Cum e la zugravi, să îi spun aşa. Important e să respecţi normele minime. Şi astea au fost făcute în urma accidentelor”, precizează Cornel.

La Mina de la Crucea au avut loc 19 accidente mortale, în care şi-au pierdut viaţa 19 oameni. Primul a avut loc în 1979, ultimul în 2011, când, un miner în vârstă de 42 de ani, tată a trei copii, a decedat după ce a efectuat greşit o explozie controlată, uzuală. Accidentul a avut loc noaptea, în schimbul trei. Ulterior, Compania Naţională a Uraniului a decis ca minerii să lucreze în doar două schimburi de 6 ore pe zi / 30 de ore pe săptămână pentru cei care lucrează în zona I de radiaţii şi de 7 ore pe zi / 35 de ore pe săptămână pentru cei care lucrează în zona a doua.

Capela din interiorul minei, unde lucrătorii se roagă să aibă "Noroc bun" la începutul fiecărei ture

Viceprimarul „dezminte” mitul fostului miner căruia i-au căzut dinţii

Cum edilul comunei tocmai plecase în concediu în ziua în care am fost la Crucea, treburile localităţii au rămas în seama viceprimarului la al doilea mandat, Constantin Prahuza (60 de ani), fost mecanic la mina de fier şi cupru de la Gura Humorului.

„Minele astea au fost un venit pentru comună, ele au ridicat-o. S-a trăit foarte bine. Cu timpuri în urmă, când se lucra pe uscat, a apărut silicoza aia. Dar pe urmă nu au mai fost probleme”, afirmă el „sincer”.

Dezminte cazul unui fost miner de la Crucea care a mărturisit presei că i-au căzut dinţii de la uraniu: „S-a bătut cu unu care i i-a spart”.

Potrivit acestuia, uraniul este mai periculos când este prelucrat, nu când e scos din mină. „La noi, dacă se îmbolnăveşte unul, se spune că din cauza uraniului, dar nu e aşa”.

Întrebat de ce a fugit medicul de la dispensar, viceprimarul răspunde promt: „avea nişte datorii pe la Casă (CNAS n.r.). Acum am discutat să vină altul”.

zona Crucea / Foto: Mihaela Stoica

Mărturia unui fost miner: Am avut colegi care au plecat de aici şi au murit rapid, unii de cancer

Pe domnul Rizea l-am găsit în barul ce străjuieşte drumul ce urcă spre mină. A fost artificier cu ştate vechi la mina de uraniu. Începe să îmi povestească despre experienţa pe care a trăit-o dizlocând cu ajutorul dinamitei mii de tone de roci în căutare minereului de uraniu. Îmi spune că, deşi a lucrat „17 ani la mină, nu este bolnav de nimic” şi se simte „încă” bine.

„Cred că norocul meu a fost că nu am plecat de aici din Crucea. Am avut foşti  colegi care după pensionare au plecat din localitate spre zonele unde s-au născut şi au murit rapid, unii bolnavi de cancer. Nu ştiu! O fi vreo legătura, habar nu am! Restul poveştilor ce se spun despre minerii de la Crucea sunt legende, că «cică trebuie să ţină o ladă de uraniu sub patul unde dorm ca să le fie bine». Le auzeam la televizor spuse şi mă prăpădeam de râs”, spune fostul minier.

Singurul pericol pe care il vede artificerul în exploatarea uraniului este legat de generaţiile viitorare. „Cred că minerii acumulează o cantitate de iradiere care nu se vede asupra lor, ci asupra copiilor lor. Se produc nişte mutaţii. De altfel, în zonele unde se exploatează uraniul cazurile de cancer sunt mult mai răspândite”, ne spune el în surdină. Apoi, brusc, începe să rădâ: „Îmi aduc aminte de o altă legendă a jurnaliştilor care au trecut pe aici în căutare de senzaţional, «cică minerii nu mai pot să facă copii şi să facă dragoste». Mergeţi la începutul anului şcolar să vedeţi cât de plină este curtea şcolii cu plodăraie. Doar nu au venit alţii să le facă femeilor de aici copii. Sunt multe adevăruri, dar sunt şi mai multe legende legate de uraniu”, spune cu zâmbetul pe buze fostul artificer.

După o scurtă perioadă de linişte începe să îşi varse supărarea pe cei care conduc mina. „Fac multe porcării, numai de mineri nu au grijă. În loc să le mai pună ceva la salariu, acum au ajuns să le facă salopete personalizate, le scrie pe salopete numele fiecărui minier. Mai bine le creştea puţin salariu, că se cunoştea”, iar apoi tace brusc ca să nu îl audă cineva.

La întrebarea mea cu ce se mai ocupă oamenii prin zonă, domnul Rizea ridică din umeri oftând, apoi lasă capul în jos şi spune uşor: „cu nimic”. „Altă industrie pe aici nu mai există, se mai făcea un ban cu lemnul, dar numai merge aşa. Deşi vedeţi că întreaga zona e superbă, pe această vale a Bistriţei, e şi apă şi munte, dar turismul e mort. Toţi când aud de uraniu fug mâncând pămăntul. Nu se pune problema de turişti”, apoi se uită în jur, salută pe toată lumea şi pleacă să îşi cumpere păine.


 

Citește și: