Raluca ION
11572 vizualizări 20 sep 2011

Ar putea ajuta la repararea inimii după infarctul miocardic, la tratarea psoriazisului şi a bolilor cronice de plămâni, iar China şi SUA alocă, mai nou, milioane de dolari pentru cercetarea lor. Este vorba despre telocite, celulele cu un corp extrem de mic, dar cu prelungiri extrem de lungi, descoperite de o echipă de cercetători români de la Institutul Naţional "Victor Babeş". "Specialişti redutabili, cunoscuţi pe plan mondial, au lucrat împreună cu noi pentru a arăta cât de importante sunt telocitele, iar rezultatele sunt spectaculoase", spune Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, cel care a condus echipa care a făcut descoperirea.

Pentru Xiandong Wang, profesor la Universitatea de Medicină din Shanghai, descoperirea făcută în România a fost un punct de cotitură. "În timpul a 20 de ani de studii mi-am dat seama că este ceva care lipseşte în ceea ce priveşte interacţiunea dintre celule. Nu ştiam ce. Acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să-l întâlnesc pe profesorul Popescu, pentru a vedea cum comunică celulele unele cu altele", a declarat pentru gândul profesorul chinez care acum face şi el cercetări în domeniul telocitelor.

Acţionează împreună cu celulele stem în procesul de regenerare naturală a organelor

Celulele descoperite ce cercetătorii români sunt prezente în aproape toate organele corpului şi au un rol extrem de important: acela de a coordona activitatea celorlalte celule. "Reprezintă un sistem de semnalizare cu rolul de a coordona activitatea altor celule şi noi suntem interesaţi, în primul rând, de tandemul telocite-celule stem. Punctul meu de vedere este că telocitele acţionează împreună cu celulele stem în procesul de regenerare naturală a organelor", spune profesorul Popescu.

Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România

În prezent echipa de cercetători români, dar şi alte echipe din lume caută telocite în cât mai multe organe ale corpului. Au descoperit că acestea sunt prezente în inimă, în tubul digestiv, în uter, în trompele uterine, în plămâni, în glandele mamare, în pleură, în pericard şi în peritoneu. Cercetătorii mai spun că au găsit telocite şi în meninge, dar şi în rinichi.

Speranţa academicianului Popescu este aceea că vor putea fi folosite în tratamente alături de celulele stem, care, deşi sunt utilizate în medicină de 10 ani, nu dau rezultatele scontate. Astfel, telocitele ar putea fi "veriga lipsă" din tratamentul cu celule stem. Cercetările au pus în evidenţă faptul că telocitele sunt esenţiale pentru repararea inimii după infarctul miocardic, contribuind la revascularizarea inimii, în cooperare cu celulele stem, fie preexistente în inimă, fie injecte. Alte studii arată rolul benefic pe care telocitele îl joacă în repararea pulmonară şi în refacerea muşchiului scheletic.

Xiandong Wang, profesor la Universitatea de Medicină din Shanghai

Guvernul chinez a alocat deja fonduri cercetării în domeniul telocitelor şi, potrivit profesorului Popescu, în SUA urmează să se deschidă două institute de cercetare care să facă studii în acest sens. În România însă statul nu alocă fonduri pentru studierea telocitelor. Laurenţiu Popescu spune că a primit o serie de sponsorizări de la câteva companii private, dar şi ajutor din partea unor institute de cercetare din străinătate, în special din China. Când cineva investeşte milioane de dolari într-un domeniu, e evident că o să o ia înainte. România o să rămână doar cu marea mulţumire că pe teritoriul ei s-au descoperit telocitele", spune academicianul Laurenţiu M. Popescu.

Citește și: