Marian SULTĂNOIU
32167 vizualizări 19 oct 2014

De câteva zile, de când poştaşii au început să împartă pensia pe luna în curs, oamenii primesc, oficial, ataşat la talon, un pliant în care PSD îl desfiinţează pe prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, susţinând că liberalul, dacă va fi ales preşedinte, “le va tăia pensiile românilor”. „Ai grijă ce votezi! Cine a tăiat o dată pensiile le va tăia din nou!” se arată în flyerul ataşat.

Câţiva pensionari au sunat la redacţia gândul, sesizând „mizeria pusă la cale de Ponta şi partidul lui”, precizându-ne, totodată, că sunt „clienţii” Oficiului Poştal 35, din Cotroceni. Ne-am dus acolo pentru a vedea ce se întâmplă mai exact.

O discuţie la Oficiul 35

Sâmbătă, pe la 10, când ploaia nu ştie dacă să-nceapă sau să mai stea, Cotroceniul părea adormit. Pe strada Zării nr. 10, deschis într-o casă vopsită în portocaliu cu roz, “Oficiul Poştal 35”. În oficiu, la ghişee, o doamnă operatoare şi doi clienţi. Aştept să-mi vină rândul şi întreb: “Doamna dirigintă?!”. “Nu e!”, “Un factor poştal?!”. “Niciunul”. “Dumneavoastră, singură?”. “Numai eu”, îmi răspunde doamna, aproape mecanic, la fiecare întrebare. “Atunci vă întreb pe dumneavoastră: e adevărat că pensionarii primesc, odată cu talonul, un pliant de campanie al PSD?”. “Adevărat”. “E vorba de un contract?”. “Un contract, sigur că da”. “Între cine şi cine?”. “Între noi şi cineva, dar nu ştiu să vă spun, exact, cine. Nici doamna dirigintă nu ştia sigur, şi a cerut amănunte mai de sus”, spune femeia de la ghişeu, şi îmi arată tavanul cu degetul. “Probabil că luni o să ştie mai multe…”. “Probabil”. “Dar e voie ca Poşta să facă politică?”. “Dar nu e politică! Pe noi nu ne interesează conţinutul. Noi doar ataşăm pliantul şi îl ducem la destinaţie. Asta le-am spus şi celor din cartier care au venit să sesizeze. Noi nu avem vină”. “Deci, nu aveţi…”.

Oficiul Poştal 35

Mi-am luat “la revedere” şi am ieşit. La colţul străzii, pe Carol Davila, o doamnă în vârstă mă întreabă unde-i poşta. Îi arăt clădirea şi o întreb dacă are ceva de sesizat. “N-am!” spune scurt. Dar vreun pliant a primit? “Pliant? Parcă am primit ceva… De la Mega?”. “De la Mega?!”. “Da”, spune doamna în vârstă şi mă priveşte cu speranţă. “Atunci, nu e ăsta”.

Câteva discuţii în cartier

Mai întreb pe stradă, mai întreb pe la porţi, pe la uşi de apartamente. Unii spun c-au primit, dar nu vor să discute, alţi c-au primit şi le-au aruncat la coş, “că nici la baie nu erau bune”, alţii că n-au primit nimic, unul că n-a primit nici măcar pensia.

Alerg după o doamnă care tocmai intra într-o curte strâmtă, dichisită, în faţa unui bloc.

“Sărut mâna, aveţi două secunde?”. Femeia mă priveşte “lamă”, ridicând dintr-o sprânceană. Capăt curaj şi insist. “Sunteţi pensionară?!”. Femeia ridică şi cealaltă sprânceană, tot pe “mute”. O iau ca pe un “da” mimic, şi mai fac un pas. “Aţi primit pensia?”. “Ce vrei dom’le de la mine?” spune doamna, dintr-un şuierat. „Voiam să ştiu dacă aţi primit, ataşat la talon, un pliant al PSD; un flyer”, zic. „Hai că eşti prost, am crezut că eşti om serios”, zice şi intră în bloc.

Un bărbat în salopetă, martor la discuţie, ajuns în dreptul meu îmi spune misterios: „Nu mai întreba, bre, degeaba, că nu-ţi spune nimeni, nimic. Oamenii e fricoşi, nu vezi. Le e frică de ruşi, dă-i Dumnezeului!”.

Discuţia din bloc

Din casă în casă ajung într-un bloc, pe lângă podul Cotroceni. Sun la câteva uşi şi capăt răspunsuri la fel de diverse. Unii mă privesc curios şi îmi spun că nu ştiu nimic; alţi că ştiu, şi îmi închid uşa în nas; o pensionară „de la trei” îmi spune că nu ştie, că a fost plecată, dar că ea, oricum, primeşte talonul la cutia poştală...

În sfârşit, o doamnă foarte amabilă, pe la nu mai ştiu ce etaj – întrucât pierdusem şirul -, e de acord să-mi spună toată tărăşenia, după ce primeşte acceptul soţului: „Da, am primit un pliant. E o campanie josnică, pentru că e adresată oamenilor în vârstă, iar oamenii în vârstă poate că nu sunt suficient de informaţi şi primind acest pliant îşi fac o impresie greşită”, spune pe nerăsuflate.

Ce răspunde Poşta condusă de vicepreşedinte PSD Diaspora

Poşta Română - reprezentată din luna iunie 2014 de Alexandru Petrescu, director general interimar al CNPR, şi vicepreşedinte PSD Diaspora - răspunde acuzaţiilor, printr-un comunicat, potrivit căruia instituţia a încheiat un contract de distribuire de pliante cu alianţa electorală PSD-UNPR-PC.

"Compania Naţională Poşta Română, prin serviciul de marketing direct – distribuţie neadresată (PostMesager), răspunde nevoilor specifice generate de campaniile electorale şi încheie contracte cu toate entităţile care doresc să se folosească de acest serviciu. (…) Astfel de servicii, respectiv distribuirea de flyere de campanie electorală, fac parte din activitatea specifică a unui furnizor de servicii poştale şi se regăsesc în portofoliul oricărui operator internaţional de profil”.

Totodată, în comunicat se precizează că Poşta Română se detaşează de orice polemici de natură politică şi respinge orice interpretare subiectivă a activităţii sale. “Reamintim faptul că Poşta Română este o companie care funcţionează pe criterii comerciale, de profitabilitate, şi nu poate fi considerată sub nicio formă anexa vreunui partid politic sau a unor interese de moment".

Cine este Alexandru Petrescu

Alexandru Petrescu, director general interimar al Poştei Române, a deţinut în ultimii doi ani poziţia de director executiv al acestei instituţii, fiind şi preşedinte al Comisiei de Privatizare.

Este licenţiat în economie la University of Wales, specializat în Business Administration. La Londra, a deţinut poziţii de conducere în sistemul financiar-bancar britanic. Actualmente are dublă cetăţenie, română şi britanică. Este membru al Partidului Laburist.

În ţară, pe lângă poziţia pe care o ocupă la conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu este membru în Consiliul de Supraveghere al CFR Călători.

În ceea ce priveşte activitatea sa politică, actualul director general interimar al Poştei este  vicepreşedinte PSD Diaspora.

În imagine Alexandru Petrescu, alături de Victor Ponta şi Dan Şova, la lucrările congresului anual al Partidului Laburist din 2011 // Sursa foto: blog Alexandru Petrescu

 

Citește și: