Gandul.info
Marian SULTĂNOIU
13417 vizualizări 12 oct 2018

Cifrele pagubelor aduse de virusul pestei porcine africane (PPA) în România continuă să crească. 980 de focare în 240 de localităţi din 13 judeţe şi despăgubiri plătite în valoare de 12 milioane de euro era bilanţul până pe 4 octombrie 2018. Ancheta Gândul a descoperit că omul este principalul factor de răspândire a PPA în ţară, deşi autorităţile repetă povestea - devenită deja legendară - a hoardelor de mistreţi infestaţi care au cotropit teritoriul naţional trecând Dunărea înot, gonite de vânătorii ucraineni care trăgeau cu mitraliera ca la război.

Desigur, virusul PPA este foarte greu de oprit şi nu există tratament, odată instalată boala, iar ţări precum Polonia, Germania, Spania sau Portugalia s-au chinuit chiar şi 10-14 ani să scape de ea. Totuşi, inconştienţa şi lipsa de responsabilitate cu care au fost tratate avertismentele venite de la Comisia Europeană şi SRI încă din 2016 sunt revoltătoare. Am descris, în primele episoade ale anchetei în care Gândul a pornit pe urmele PPA în România, superficialitatea cu care au reacţionat cei responsabili: de la filtre cu program de 8 ore din 24, până la ordinul şefului ANSVSA ca inspecţia sanitar-veterinară de primăvară să se facă din birou, pentru a se lăuda în faţa premierului cu economii de 6 milioane de euro. Veţi vedea în episodul de astăzi cum aplicarea strictă a măsurilor de carantină costă, dar poate fi eficientă.

”Sisif” cară dezinfectantul cu găleata

Nu departe de Slobozia, pe drumul către Bucureşti, cum ieşi din Stejaru, pe DN2A, ”Sisif”, în persoana lui nea Dumitru Cobeală, toarnă dezinfectant cu găleata, degeaba, peste un covor întins peste şosea. Opresc, mă minunez, şi-l întreb ce execută.

- Pun dezinfectant. Mai des un pic, că se usucă. E soarele-ăsta. Torn cu găleata la o juma’ de oră. Patru găleţi la fiecare mişcare; câte două pe sens”.

- De cât timp?

- Păi, covorul ăsta, marţi, a făcut o săptămână, deci, până azi, aproape două... şi mai stă încă vreo lună, până se-mplinesc, conform legii, 45 de zile. Asta e. Lucrăm non-stop, prin rotaţie, spune nea Dumitru şi pleacă să mai facă un plin.

Când se-toarce cu găleata rasă, îl întreb cum mai stau cu porcii, prin sat.

- Bine. Deocamdată n-a mai apărut niciun focar. Am avut şase cazuri, dintre care patru a trebuit împuşcaţi. Mă rog, 10 cu totul.

- Mai au oamenii porci în bătătură?

- Puţini: scroafele gestante, care n-are omul ce să-i facă, şi ăia mici… Asta în vecini, la Păltiniş, că la Stejaru n-au fost decât patru cazuri”.

Nea Cobeală nu-i sanitar veterinar, nici medic, de meserie, e electro-mecanic la primărie, dar dacă e criză, toată lumea pune osul la stăvilirea sinistrului.

Cât despre provenienţa virusului, omul e sigur că tot porcul mistreţ l-a adus, până în mijlocul ţării, pe sub nasul pădurarului:

- Boala a fost adusă de mistreţ, că prima dată când a apărut, a apărut focarul la Păltiniş, în zona pădurarului.

De acolo, pe nevăzute, boala s-a furişat în gospodăriile oamenilor, aflat în marginea codrului.

- Pe acolo a intrat microbul.

- Cu porcul mistreţ?

- Cu mistreţu’!

- Şi, de unde o fi venit cu microbul?

- Din Ucraina”.

- Clar că din Ucraina, dar chiar până aici?

- Păi, din 2016 până azi, să tot fi ajuns: uşurel, uşurel.”

Oamenii şi nişte porci de câini

Cobeală spune că a fost sigur că vine boala, înainte să vină, chestia fiind la mintea cocoşului: ”Am fost sigur că apare. Că, de ce… Apăruse la Amara, şi, zilnic, din Amara, vreo 10-12 căruţe aduc oameni care lucrează la pădure. Şi am zis: n-are cum să nu intre microbul p-acolo!! Că oamenii sunt purtători, şi roţile căruţelor. Da’ ce să-i faci?! Acum, asta e”.

Altfel, după cum spune omul, s-a colaborat bine chiar şi cu autorităţile din judeţ. ”Numai că eu un lucru nu percep, dacă tratament nu există, ca să radiem boala, dezinfecţia ce-i face?! Că e ca frecţia la un picior de lemn. Pentru că unii din cei mai mari purtători de microbi suntem noi, care ne ducem de acolo până acolo. Dar şi câinii”.

Filtru pentru dezinfecţie în comuna Stejaru, Ialomiţa

Ca să vezi, că tot zicea directorul DSVSA Ialomiţa, medicul veterinar Mihai Puia, că nu dezinfectantul pe covor e chichirezul, ci filtrele de stradă şi conştiinţa naţiei, ”ca să nu mai plimbe oamenii carnea de colo-colo, prin ţară, pe vreme de pestă porcină africană”. Dar asta, cu dezinfectant turnat pe covorul roşu sau verde, n-a vrut să mi-o spună pe cameră, spre deosebire de nea Cobeală, care cred eu că - dacă le-ar fi deschis ochii, ”că boala vine de la Amara, pe roata de căruţă şi pe talpa omului” - l-ar fi afurisit că le cobeşte, ca o cotoroanţă bătrână.

Să se dea lege pentru porcii din bătătură

Doctorul Puia e convins că statul trebuie să negocieze, ferm, cu populaţia, ca ”afară” şi să dea lege: cât şi în ce condiţii să poată creşte românul porcul la botul calului, în gospodărie. ”Ca să respectăm, odată pentru totdeauna, regula jocului”.

”Noi ne confruntăm, pentru prima dată, aici în România, cu virusul pestei porcine africane - un virus agresiv, cu grad foarte mare de contagiozitate şi difuzibilitate, în condiţiile în care nu există vaccin şi nici tratament. Plecând de la această realitate şi uitându-ne în Europa, constatăm că evoluţia bolii este legată, pe de o parte, de vectorii cunoscuţi în literatura de specialitate - ca un prim factor -, iar pe de altă parte, depinde de vectori pe care nu-i găsim în literatura de specialitate - biotopul apă, foarte posibil, un vector hematofag, şi, desigur, porcul mistreţ”.

Al treilea factor, foarte important în difuzibilitatea bolii, crede Mihai Puia, este ”sistemul de creştere, la nivelul gospodăriilor populaţiei - prin intermediul omului”.

porci

”Factorul om care, prin comerţul ilegal de animale şi produse din carne plimbă virusul dintr-o parte în alta. Mai ales - comentează Puia cu ironie - că omul are multă minte: poate să ocolească filtrele rutiere, barierele şi controalele pe care le facem”.

Învăţăturile Europei

Cu toate acestea, directorul DSVSA Ialomiţa îşi manifestă doza lui de optimism, spunându-mi că lucrurile s-ar putea schimba, totuşi, în bine, dacă se vor lua măsuri de urgenţă, întâi pe termen scurt, apoi pe termen mediu şi lung.

”Pe termen scurt, din punct de vedere sanitar-veterinar s-au luat, deja, măsuri, încă de la primul animal mort şi se vor lua, în continuare, cu fermitate. Apoi, mă refer aici la ceea ce este foarte necesar să facem cu exploataţiile profesionale, cu porcul industrial. Mai întâi ar trebui să stabilim un punct de vedere juridic, astfel încât acestea să nu mai intre în zone de supraveghere şi protecţie - pentru că tot ce intră în astfel de zone suportă măsuri restrictive, cu pierderi foarte importante. Poate fi eliminat, astfel, din punctul meu de vedere, acest risc major: printr-o ucidere preventivă în jurul complexelor sau prin posibila diminuare a numărului de porci, până aproape de zero, ca să nu mai apară focare în apropierea complexelor. Doar aşa aceste exploataţii comerciale n-ar mai avea de suferit, prin impunerea măsurilor de restricţie – fac precizarea, că vorbesc despre exploataţii în care virusul PPA nu a ajuns până în prezent”.

Puia nu crede că nu e cazul să reinventăm noi roata, ci să luăm aminte la ceea ce au făcut ţările care s-au confruntat cu PPA.

”Ar trebui să ne uităm atent la ceea ce au făcut colegii din Polonia şi din ţările care au trecut prin boală - Spania, Portugalia, Franţa. Să trecem, adică, la condiţii bine reglementate vizavi de exploataţiile populaţiei: în ce condiţii structurale se poate creşte porcul; cât, numeric; dacă se face sau nu reproducţie - pentru că şi vierul poate fi un vector de difuzibilitate prin montă; unde sunt amplasate coteţele, adică dacă le ţinem tot la nivelul gospodăriei sau le scoatem la marginea satului, cum au făcut francezii”.

Mai mult, spune şeful DSVSA Ialomiţa, regulile de creştere a animalelor în gospodărie trebuie să conducă, neapărat, nu numai la beneficii, dar şi la responsabilităţi acceptate de crescători.

”Dacă vom ajunge la un numitor comun - şi revin la ceea ce au făcut ţările care au trecut prin boală, o perioadă lungă, de 10-14 ani, cu efort economic-financiar foarte mare şi din experienţa cărora va trebui să luăm ce a fost bun şi să implementăm foarte repede măsuri, spre a ajunge la stoparea şi asanarea virusului – vom putea eradica virusul, de ce nu, într-un termen foarte scurt. Eu cred că la noi nu trebuie să treacă 10 ani pentru a avea eficienţă necesară” concluzionează Mihai Puia.

Marile ferme cer să fie protejate

În concordanţă cu cerinţele directorului DSVSA Ialomiţa vine şi declaraţia medicului veterinar Matei Nistor, coordonator de pe platforma Căzăneşti, a SC Agrisol, una dintre cele mai mari din ţară.

”Ne doare sufletul, că, la nivel central, nu am auzit să se spună ceva despre sistemul industrial de creştere a porcilor. Ştim că la ora actuală au fost multe unităţi nevoite să ucidă animale, în momentul în care a intrat boala în ferme, iar cele, încă, rămase în viaţă, nu primesc niciun fel de ajutor pentru viitor. Dacă este cineva care va avea grijă şi de noi, dacă ne va sprijini cu ceva…”, spune Nistor.

Şeful medicilor de pe platformă va insista pe lângă autorităţi şi speră să găsească înţelegere pentru a schimbe legislaţia în domeniu. ”Nu este corect ca aceste unităţi, de nivelul a 80-90 de mii de capete să fie blocate, să fie puse pe acelaşi taler cu unităţi mult mai mici, precum aceea de la Sărăţeni, localitate aflată la aproximativ şapte kilometri de noi, care a avut 120 de porci şi, din cauza bolii, au fost nevoiţi să lichideze porcii şi să aştepte despăgubiri. La noi trebuie găsite altfel de soluţii. Nu poţi bloca asemenea unităţi în care există un flux continuu: săptămânal se montează, se înţarcă, sunt fătaţi purcei; unde săptămânal se face transfer de animale. Vorbim de mii de capete. Noi producem pe săptămână 2.500-3.000 de purcei. În perspectivă, dacă nu se va avea grijă de aceste unităţi - măcar de cele care au rămas, situaţia României va deveni tragică”.

Nistor atrage atenţia că autorităţile ar trebui să se gândească foarte bine şi să ia măsuri. ”Altfel, vom deveni importatori de carne de porc, şi nu ca până acum, ci într-un procent mult mai mare, iar oamenii noştri vor ajunge să plece acasă, în şomaj. Noi avem aici 320 de salariaţi. Dacă se întâmplă ceva, oamenii trebuie să plece acasă. Ce facem? Plătim miliarde, taxe şi impozite la stat şi ne-am dori ca reprezentanţii statului să vină alături de noi, ca să putem schimba legislaţia”.

Marii producători, inclusiv cei de pe platforma Căzăneşti, susţin că singura variantă pentru aceste unităţi, prin intermediul căreia care se va reduce presiunea infecţioasă, ar fi realizarea unor cordoane de minimum 10 kilometri, în jurul fermelor. Caz în care, pe această rază - cel puţin trei-patru ani de zile - să fie interzisă creşterea porcilor în gospodăriile particulare.

Dar, atenţie, spune Nistor: „Aceşti oameni să fie ajutaţi de stat: adică, aşa cum reuşim să dăm vouchere de vacanţă la bugetari, am putea, să le dăm, şi acestor oameni, nişte vouchere să-şi cumpere ce vor ei - carne de porc, zahăr, ulei… Nu poţi să le impui să taie porcul şi gata!”

Acţiuni ca la carte, pierderi de milioane

Pe platforma Căzăneşti există, la ora actuală, în jur de 90 de mii de capete, îmi spune medicul-şef. ”În momentul în care au apărut primele focare în România şi mai ales după ce lucrurile au început să se complice în judeţul Tulcea, am luat cele mai drastice măsuri - tot ce ne-a stat în putinţă pentru a evita intrarea bolii în fermă. Am mărit mult restricţiile de biosecuritate, am instituit carantină în ceea ce priveşte personalul, acesta plecând acasă la săptămână. Adică au dormit în cadrul unităţii, au servit toate mesele în unitate, le-am asigurat cazare, absolut tot – de la schimbul de lenjerie intimă, până la ţinuta de lucru. În acelaşi timp am făcut foarte multe dezinsecţii aeriene, cu elicopterul - o măsură în plus, şi foarte bine-venită - regulile de filtru au fost foarte mult înăsprite. Oamenii ştiu foarte bine că trebuie să se dezbrace, să facă duş, să-şi ia echipamentul şi doar în acest fel intră în unitate”.

Printre măsurile luate de cei de la Agrisol a fost inclusiv aceea de a le interzice să intre în unitate cu telefonul personal sau cu pachete de ţigări.

”În momentul în care ne-am trezit cu mai multe focare, în apropierea noastră, primul apărând la aproape 9 kilometri, am intrat în zona de supraveghere. Din acel moment, lucrurile s-au complicat foarte mult. Din 24 august şi până astăzi, noi suntem în carantină. Nu avem voie să scoatem niciun animal, iar între timp, au apărut alte două focare - unul la Andrăşeşti, iar celălalt la Sărăţeni - acesta din urmă aflat la mai puţin de 7 kilometri - pentru care perioada de supraveghere de 40 de zile se va încheia în jurul datei de 27 octombrie”.

Cocină dintr-o gospodărie ţărănească

Cheltuielile din perioada de carantină pentru achiziţia de dezinfectante, salarii, hrana oamenilor şi, mai ales, pentru furaje - de zeci de mii de euro zilnic - au dus la pierderi de aproape 2 milioane de euro.

”Pentru a reuşi să menţinem şi să respectăm tehnologia, deşi fermele sunt super-aglomerate, am fost puşi în situaţia de a omorî foarte mulţi purcei. Practic, am fost nevoiţi să facem avort la scroafe, pentru a menţine spaţii oarecum goale, ca să ne putem mişca, în continuare. O altă măsură pe care am luat-o a fost schimbarea reţetelor de furaje la categoriile mari de animale, în sensul că am redus proteina şi energia, ca animalele să crească mult mai puţin”.

Şi statul doarme

Ca să găsească un sprijin, cei din Căzăneşti au făcut toate demersurile posibile: la Ministerul Agriculturii, la ANSVSA şi la Parlamentul României. ”Peste tot am fost ascultaţi, toată lumea a promis că ne ajută, dar până la această oră nu avem nicio măsură concretă îndeplinită”, trage Nistor încă un semnal de alarmă.

”Este o situaţie paradoxală: noi murim încetişor, zilnic, ne sufocăm pur şi simplu, pentru că nu ne ajută nimeni. Iar cei care au scăpat boala în unitate, primesc bani. Noi n-am primit şi nu primim nimic. Ce se va întâmpla cu acest pierderi - cine le va suporta?! Pentru că vorbim aici de pierderi de milioane de euro la nivelul de unitate”.

Îl întreb dacă e vorba doar de prostie, de lipsă de profesionalism sau de interese oculte. Mă priveşte câteva clipe: ”Nu ştiu dacă, în această situaţie este un interes distructiv, rea voinţă sau incompetenţă. Este posibil să fie toate la un loc. În orice caz, nu există conlucrare şi comunicare între autorităţi. Din această cauză consider că s-a ajuns până aici: pentru că măsurile n-au fost concrete, n-au fost luate cum ar fi trebuit de autorităţile statului. Dacă în momentul în care a apărut prima problemă, în prima localitate din judeţul Tulcea, acea localitate trebuia înconjurată de armată, pur şi simplu. Germania, când a avut problema cu pesta porcină clasică, pentru a proteja marile ferme, au scos armata şi din acea localitate nu mai ieşea şi nici nu mai intra nimeni, până ar fi fost lichidat ultimul porc. În momentul în care, din acea localitate, lucrurile au fost scăpate din mână, boala s-a împrăştiat. Când au scăpat-o din Deltă, s-a extins în toată ţara. Şi iată la ce pierderi enorme am ajuns. Şi, mai departe, ce vom face? Întreb şi eu autorităţile. Pentru că, dacă nu vor face nimic, dacă nu vor veni lângă noi, atunci putem spune: scapă cine poate,” îşi încheie Matei Nistor pledoaria.

Politicienii fac ce ştiu mai bine: se ceartă

Autorităţile române fac, totuşi, ceva: se ceartă. Joi, europarlamentarul Siegfried Mureşan acuza Guvernul Dăncilă că a votat în Consiliul UE tăierea fondurilor pentru pesta porcină şi sabotează orice şansă ca fermierii români afectaţi să fie despăgubiţi din fonduri europene. ”Executivul condus de Viorica Dăncilă a votat alocarea a zero euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectaţi de pesta porcină africană, acolo unde eu solicitasem 100 de milioane de euro,” acuză Mureşan.

”Este imposibil ca România să ia o asemenea decizie”, a replicat vineri ministrul Agriculturii Petre Daea. ”În calitatea mea de ministru şi responsabil în Guvernul României cu problemele acestea legate de agricultură, am prezentat în Consiliul de Miniştri la Bruxelles, pe data de 16 august, care este situaţia PPA în România, cerând ajutor. Cu câteva zile înainte, transmisesem scrisorile de sprijin şi scrisorile acestea pe procedurile stabilite între instituţiile statale şi între instituţiile europene pentru a primi sprijin de la cei doi comisari, Hogan şi Andriukaitis.”

Mureşan minte şi fermierii nu trebuie să se teamă, sare şi ministrul de Finanţe. ”România nu a propus, nu va propune vreo tăiere de fonduri pentru România, indiferent de sectorul de activitate, cu atât mai mult pe zona de agricultură şi zootehnie,” a declarat vineri Eugen Teodorovici. ”Acest lucru nu se va întâmpla, chiar din contră: susţine şi propune majorarea de fonduri pentru a sprijini fermierii din România. Ştiţi foarte bine, guvernul României a alocat până în prezent toate fondurile necesare pentru subzona de pestă porcină. Deci nu va fi niciun fel de întârziere, nici un fel de sincopă, banii sunt la nivelul României, iar după acea, în relaţia cu Comisia Europeană, Guvernul va solicita rambursarea acestor fonduri pentru bugetul de stat.”

Mureşan nu se lasă şi îşi susţine punctul de vedere: ”Ministerul Finanţelor Publice spune că nu avea cum să susţină propunerea mea de a creşte cu 110 milioane de euro fondurile pentru PPA de vreme ce ei au votat poziţia pe buget în 4 septembrie, iar amendamentele mele vor fi votate în Parlamentul European pe 24 octombrie,” scrie Mureşan pe Facebook. ”Ceea ce trebuia să facă Guvernul, şi nu a făcut, era să nu accepte în varianta de buget adoptată de Consiliul UE în 4 septembrie tăierea alocărilor pentru fermierii afectaţi de PPA în Bugetul UE 2019 şi să vină şi din timp cu o propunere de creştere a bugetului, imediat ce a apărut pesta porcină africană în România.”

Până una-alta, vom primi 43 de milioane de euro de la UE, însă cu destinaţie precisă: pentru investiţii în dezinfectoare, laboratoare sanitar-veterinare şi incineratoare.

Ancheta Gândul va continua. Veţi vedea în episoadele următoare care este situaţia în nord-vestul ţării, locul prin care - în urmă cu doi ani - pătrundea virusul PPA în România.

(va urma)

 

Citește și: