2425 vizualizări 15 mar 2010

Mândră ca o domniţă te priveşte semeţ de pe o pagină de internet. E albă la faţă şi au fotografiat-o artistic, mai dintr-o parte, să pară şi misterioasă. Jumate din faţă e învăluită în umbră, cealaltă e luminată. Din ochiul luminat i se aprinde din când în când o steluţă animată, ca în felicitările de Crăciun. Este căpriţa cea mai frumoasă a fermei "La caprina" din comuna Toporu de Giurgiu. Era domnişoară când au fotografiat-o; poza ei a fost aleasă din câteva sute.

Domnişoara trăieşte la fermă împreună cu alte 400 de surori, Albe de Banat şi Carpatine. Laptele lor ajunge, crud, în Bucureşti, la bebeluşi bolnavi, la canceroşi, la bătrâni cu TBC sau cu astm, la depresivi şi chiar la doamnele care-şi dichisesc obrazul des.

4 lei litrul de lapte, 20 de lei kilul de brânză de capră

Fermierul Iulian Micu îşi bibileşte căpriţele ca pe comori - în sfârşit, după cinci ani, a dat lovitura cu ele; pentru 2010 de abia ieri a început livrarea laptelui şi deja avea vreo 60 de comenzi. Şi ăsta e numai începutul! I-a dat prin gând să livreze laptele şi brânza cu maşina, la cerere, ca pe pizza. Mai sunt în ţară căprari, dar numai el ţi-l şi aduce la uşă, crud, cu tot cu instrucţiuni de folosire. Trebuie să suni ori să comanzi pe net cu câteva zile înainte. Îl dă cu 4 lei litrul, brânza e 20 de lei. Are avize şi tot ce trebuie că e lapte bun, neatins măcar de aer. "Când le băgăm în sala de muls, ele şi mănâncă, în timp ce li se pun pe ugere cele două pahare de muls, prin vacuum şi pulsare. Ele stau foarte relaxate că au ce ronţăi. Ideea e că îşi lasă laptele de plăcere", ne spune fermierul.

În plus, sunt şi fericite că se simt băgate în seamă.

Toată ziua, omul le mângâie între coarne ("acolo le place lor cel mai mult"), stă să-i roadă hainele, apoi se pupă cu ele pe bot. E adevărată terapie să te joci cu aşa frumuseţi, ţi se încarcă bateriile imediat. "Fetele mele sunt cele mai scumpe", s-a convins Iulian Micu. Le cunoaşte şi psihologia: "Fiecare turmă are o şefă, e aia care le bate pe toate. Ei, dacă ea are chef să doarmă într-un anumit loc, toate se scoală să-i cedeze locul. Dacă ea vrea să mănânce ceva, o dă la o parte pe alta, să ronţăie ea de acolo".

Casa cu duş şi aer condiţionat din grajdul caprelor

Şi ca să nu stea despărţit de fete, acum cinci ani Iulian Micu s-a mutat din Bucureşti în câmp, la fermă. În pustiu, numai el şi caprele. Doarme în grajd cu ele, şi-a făcut acolo câteva cămăruţe moderne, cu gresie, faianţă, duş, aer condiţionat, bucătărie şi dormitor, apă caldă curentă şi aer condiţionat. A crescut în Bucureşti, dar nu-l mai suporta.

Acum, doar fiul îl mai ajută - şi el a dat un job la room service Marriott pe turma de capre! "Pădurea din spatele grajdului e în judeţul Teleorman, grajdul e în Giurgiu. Sar gardul şi am ajuns în Teleorman. La cinci dimineaţa alerg o jumătate de oră prin pădure, apoi mă duc la capre. Toţi anii ăştia am băut câte un litru de lapte de capră dimineaţa, imediat după muls, crud şi unul seara. Mai din plictiseală, mai în cafea... Şi efectul a fost că n-am răcit o dată! Şi n-am obosit la muncă, nici măcar când dormeam câte trei ore pe noapte. Asta, numai de la laptele de capră", spune fermierul. Greu să-l contrazici; are 57 de ani dar arată cu zece ani mai tânăr. S-a dus şi la emisiunea "Fermier. Caut nevastă" şi a avut mare succes la doamne. Dar în afaceri până acum a avut numai ghinioane - în 20 de ani a încercat vreo şase afaceri. Mergeau ce mergeau, după un an, doi, se alegea praful de ele. Dar el n-a renunţat nici o secundă, era prea mare provocarea.

Eşecurile: negoţ, butic, măcelărie, croitorie, tipografie, termopane

"Mă săturasem de şefi. După Revoluţie mi-am cumpărat camion şi făceam negoţ. Cumpăram cereale dintr-o parte şi vindeam la munte. Asta a mers un an, atât. N-am stat, mi-am deschis un mic butic în Ghencea. Apoi l-am transformat în măcelărie, credeam că revoluţionez eu măcelăriile. Lucram singur - tranşam, preparam, făceam mici şi cârnaţi, vindeam. N-avea vad, am închis-o. Apoi m-am asociat şi am deschis croitorie şi tipografie, cinci ani am lucrat numai pentru Ministerul Sănătăţii. La început era aşa de bine, încât nu mai puteam face faţă comenzilor. Făceam fişe medicale, iar la croitorie, saltele de pat, uniforme de doctori, în fine, toată gama de inventar moale. Eu îmi băgam mereu nasul pe acolo şi învăţasem să cos la maşină, să o repar... Le-am închis şi pe alea că spitalele nu mai aveau bani să ne plătească, erau ca falimentate. Era mare inflaţia, banii de la spitale veneau şi după un an, iar noi nu mai aveam cu ce cumpăra materia primă. Le-am închis şi pe astea şi am deschis un atelier de tâmplărie mecanică. Nu ştiam nimic despre asta, dar am stat o săptămână într-un atelier şi am învăţat cum se fabrică şi cum se montează o uşă, o fereastră. Era prin 2003, apăruseră termopanele şi am zis: aici e de tras! Ne-am axat pe casele în construcţie, mare greşeală! Trebuia să ne axăm pe blocuri. Doi ani am lucrat pe profit foarte mic, apoi au venit firmele mari şi ne-au strivit. Eu mă săturasem de toate astea şi mă gândeam la o fermă de animale, îmi doream de mult. Dar ce animale? Eu nu ştiam de cresc aşa ceva. Să încerc cu porci? Mai bine nu, sunt probleme ba cu pesta porcină, ba cu fermele mari. Păsări? Nici, mă gândeam la gripa aviară. Vaci? Nu-mi plăceau, fac mizerie mare, consumă mult şi e oricum, concurenţă mare. Într-o zi am citit întâmplător despre calităţile laptelui de capră, crud. Şi mi-am zis: da! Laptele de capră e cel mai sănătos şi nu are nici concurenţă. Când am citit că, dintre animalele mulgătoare, laptele acesta este cel mai apropiat de cel uman, mi-am spus: aici e pentru bebeluşi. Apoi am aflat şi restul, am citit mult, m-am documentat zile în şir, am consultat şi cărţi de medicină veterinară", povesteşte fermierul. După ce a aflat toate secretele caprelor, epopeea a început.

100.000 de euro, investiţia în întreaga fermă

100.000 de euro a băgat în toată ferma: terenul (într-un fost IAS), caprele, sala de muls modernă, tancul de inox pentru răcire, vana de inox pentru făcut brânza, camera cu crinte pentru maturare, depozitul cu aer condiţionat, moara pentru făcut uruiala. Cinci ani de zile treaba a scârţâit rău, nu-l lăsa legea să vândă lapte crud şi dădea totul la procesatori, pe nimic: "Mi-l luau cu 8 bani - un leu litrul, uneori nu scoteam nici hrana caprelor. De ce n-am abandonat toţi anii ăştia? Păi, mi-am zis mereu: lasă, la anul sigur o să meargă!". Şi aşa a fost. În 2009 legea a permis vânzarea de laptele crud la persoane fizice. Bucurie mare! Tată şi fiu s-au pregătit de "război": şi-au cumpărat un Papuc frigorific şi au tipărit 80.000 de fluturaşi. Au bătut toate străduţele Capitalei să le agaţe pe clanţa uşii. Majoritatea clienţilor aşa i-au câştigat. Şi comenzile au început să curgă. Dar ideile încă îl bântuie; câteodată se mai gândeşte la o baltă cu peşte sau cum o să încrucişeze el Alba de Banat cu Saanen.

Până atunci, însă, o să se tot joace cu preferatele lui din prezent: căpriţa Bitu, care în copilărie nu behăia, ci miorlăia, Picioruş, născută cu un picior mai scurt, pe care i-a fost milă să o taie, Regina şi Viespea. Ultima tocmai a făcut doi iezi şi se mai pomeneşte strigată din uşă de fermier: "Acum hai, vino să dai la copii să sugă!". Din spate, ţapul Aurică îşi priveşte fiii, ţanţos.

Citește și: