Marian SULTĂNOIU
10433 vizualizări 17 oct 2013

În noapte, Pungeştiul pare să fie locul de la capătul lumii. O „zonă”. Un tărâm pe care istoria se reinventează live: câteva sute de „răzeşi” se luptă cu maşinăria americană.

Peste 500 de oameni din satele comunei Pungeşti-Vaslui protestează, de luni, în zona în care reprezentanţii companiei americane Chevron urmează să-şi amplaseze tehnica de explorare a zăcământului de gaze de şist.

Sătenii, cu mic cu mare, s-au răsculat împotriva „exploratorilor” americani, susţinuţi de autorităţile locale – prefect, preşedinte CJ, primar, viceprimar –, precum şi împotriva guvernanţilor, de la care compania a primit toate avizele necesare pentru a începe lucrul.
Miercuri, potrivit celor declarate de participanţii la protest, situaţia a degenerat. Jandarmeria – solicitată „la faţa locului” de prefectul de Vaslui, Radu Renga, pe motiv că „oamenii ar fi blocat DJ Vaslui - Gârceni” – a acţionat cu brutalitate, scoţându-i pe protestatari de pe carosabil, împingându-i în gârla aflată la marginea şoselei. În urma busculadei, trei oameni au ajuns la spital, în stare gravă, alte câteva zeci, inclusiv minori cu vârste cuprinse între şase şi doisprezece ani, au prezentat urme ale „excesului de zel, absolut nejustificat al Jandarmeriei” - susţin martorii.

Localnicii se opun pătrunderii pe teren a utilajelor necesare construirii platformei de explorare. „Nu putem concepe că am ajuns să nu mai reprezentăm nimic în ţara noastră. Să nu ne întrebe şi să nu ne explice nimeni nimic. Practic, să nu existăm pentru cei pe care i-am ales”, reclamă sătenii ieşiţi în stradă. Ei spun că „explorare înseamnă, evident, şi exploatare, situaţie care va conduce la distrugerea zonei”. „Nu putem fi de acord să trăim aceste consecinţe. Apa va fi contaminată, iar solul destructurat. Vom ajunge în situaţia celor de la Galaţi. Nimeni nu recunoaşte adevărul, dar acolo s-au făcut tot felul de prospecţiuni; s-a adâncit cota de exploatare a vechilor foraje. Ce vor, să ne distrugă pe toţi?!” se revoltă vasluienii.

Drumul spre „zonă”

Zdrenţe de ceaţă se despletesc de pe trunchiul copacilor. Lumina farurilor se izbeşte de zidul lor alb, apoi de găurile negre ale nopţii. Maşina forează întunericul, căutând, tot mai adânc zona, „capătul lumii”.

Nimeni nu ştie unde este Pungeşti. „Am auzit, credeţi-mă, dar acum nu-mi vine-n cap” îmi spune un benzinar din Bârlad. „Cred că pe aici, pe undeva, dar nu vreau să vă-ncurc, ştiţi?!” adaugă cu o undă nedesluşită de regret.

„Da’ ce e la Pungeşti?!” mă întreabă un altul, şi el tot benzinar de noapte, la doi paşi de Vaslui. „Răscoală”, îi spun, şi face ochii mari. „Hai, domne, ce naiba de răscoală. Aici la noi?” şi cade pe gânduri. „Unde am auzit eu de Pungeşti?”. Îi arăt din ochi ecranul mut al plasmei, prinsă în perete deasupra capului. Se contorsionează din gât şi umeri, priveşte o clipă, şi-şi pocneşte fruntea. „Aţi văzut?! Nu v-am spus? Ştiam eu ceva...” zice cu zâmbet larg. „Ei?!” întreb nerăbdător. Mă priveşte suprins: „A, unde e?! Asta nu ştiu ce să vă spun. Cred că pe lângă Bârlad”, şi mă concediază.

Ajung în Vaslui şi caut un taximetrist. Neam. În schimb, un poliţist, în maşina lui, socializează cu un vasluian sprijinit pe capotă. „Ştiţi, cumva, unde se află comuna Pungeşti?” întreb respectuos şi cu speranţă. Interlocutorul poliţistului mă priveşte cu aerul unui explorator de gaze de şist şi deschide gura în semn că e gata-gata să explodeze. „Cum să nu ştim, domnule. Cine să ştie, dacă nici noi... Nu?!”, spune poliţistul aşteptând un răspuns pe care nu-l am.

„Ia fiţi atent! O luaţi aici la stânga, pe urmă, la primul sens, dreapta, la al doilea, nu prima, nici a doua, abia a treia la stânga, la al treilea sens, la stânga, şi de aclo, înainte spre Bacău. Da?!”. „Şi pe drum, spre Bacău, există un indicator spre Pungeşti?”, mă încumet să mai întreb. „Către toate direcţiile există indicatoare. Drum bun!”.

În regulă. După aproape 30 de kilometri găsesc indicatorul pe marginea unui drum plin de şleauri şi hârtoape, care leagă, îndoielnic, Vasluiul de Bacău. După alţi şase, ajung la protest. Maşini, corturi, focuri pe marginea drumului, animaţie. Oamenii, care n-au prins loc la focuri, se plimbă pe stradă, să se dezmorţească. Ceilalţi, stau în fund, ori pe coate, pe pământul ud - privesc fix în lumina focului. Albul flăcărilor taie unghiuri aspre pe chipurile lor întunecate.

Azi noapte, la Pungeşti. Foto: Marian Sultănoiu

Muzică şi protest

La vreo 50 de metri de primul rug, un foc generos. Lemnul ud trosneşte în roiuri de scântei, alungate de vânt. În jur, zeci de oameni ascultă, îngânând, un chitarist - Ecou – „O cană cu vin”; apoi „Rugă pentru părinţi”. La „...o cană cu vin” se aude câte un chiot frugal; se agită un pet cu vin nou, abia fiert. Se mai desfac cartofi copţi, cu coaja neagră, aproape arsă. Fumul le înlăcrimează ochii obosiţi. Poate şi cântecul.

În răstimpuri, se ridică câte un val de scandări şi fluierături. În întuneric stă „inamicul”, iar el trebuie să simtă că nimeni nu cedează.
„Nişte nenorociţi!”, îmi spune Virgil Iordache, preşedintele ONG-ului “Asociaţia Cetăţenilor Abuzaţi din România” (ACAR), filiala Iaşi. Iordache spune că transmite, împreună cu Bogdan Albu, de la Bârlad, vechi protestatar anti-Chevron, imagini de la faţa locului cu ajutorul unui laptop şi a unui mobil conectat la internet. TV Pungeşti.

Îmi povesteşte toată tărăşenia. Cum a chemat prefectul Jandarmeria, la şase dimineaţa, pentru că oamenii ar fi blocat strada. „Nici vorbă! E drept că oamenii se plimbau, şi pe şosea, unii dintre ei, dar când venea vreo maşină, o lăsau să treacă. Despre ce blocaj vorbim? A, că au făcut scut, ca să nu treacă utilajele Chevron, asta e altceva, dar asta s-a întâmplat mai târziu”, spune Iordache.
Apoi îmi arată unde stăteau oamenii - la marginea şoselei, cu spatele la teren şi la gârlă. Unde s-a format cordonul de jandarmi. Cum au început să-i împingă, să-i lovească, să-i ridice, violent, pe cei care stăteau pe caldarâm. „Oamenii s-au speriat. Unul dintre ei a făcut un atac de panică, un preinfarct. Îl târau, ca pe un animal, prin mocirlă, să-l scoată din apă. Altul, un atac cerebral. S-au comportat mizerabil. E posibil ca nişte oameni, plătiţi din taxele noastre, să lovească în felul ăsta? Să se comporte în halul ăsta?”, întreabă Virgil Iordache mai mult pentru sine.

Ni se alătură alţi protestatari: unul îmi arată degetul zdrobit – „Mi-am prins mâna, în fiare, la maşina pompierilor, când m-au îmbrâncit. N-am vrut să-i lăsăm. Da’ de ce să vină să ne distrugă. Avem copii!” Îmi spune că sunt mulţi, din sat, loviţi, fie de utilaje, fie de pumnul sau piciorul jandarmilor. „Am fost doi oameni la un jandarm; noi cinci sute, ei trei sute. Păi, ce-am făcut? Am furat, am omorât?! Ce-am făcut? Am văzut un copil de şase ani cu ochiul cât pumnul lu’ ăla de l-a lovit. Atâta era de umflat, şi vânăt!” povesteşte, tot mai aprins, omul cu mâna accidentată.

Autorităţile locale au dat bir cu fugiţii

„Oamenii aşteaptă să vină cineva, să vorbească, să le spună ce şi cum. A apărut prefectul, a stat câteva minute, a vorbit cu jandarmii şi a plecat. Nici nu i-a băgat în seamă. Primarul, Mircea Vlasă, zice că e în concediu medical, şi-a închis telefonul”, îmi povesteşte Iordache.

„Manevră!” sare unul dintre localnici. „Manevră. Ăsta e pământul lui, aici, unde fac americanii sonda. A ştiut că vine Chevronu şi omul şi-a vândut, lui, pământul ăsta care era în rezerva primăriei. Şi l-a vândut lui, mă-nţelegi? Iar viceprimarul, unu, Voina Vasile, habar n-are de nimic. Un nimeni. Zice că să vadă cum merg lucrurile. Halal de mama ta, primare, dacă aştepţi să vezi ce iese...”.

Dincolo de obida oamenilor, mai răsună câte un acord stins, de chitară. Un amestec straniu de revoltă, melancolie, patimă şi nelinişte. Cu toţii spun că nu vor pleca. Vor sta acolo. „Să vedem care pe care. Ori ei, ori noi. Eu sunt aici de luni. N-am apucat să dorm două ore. Nu mai e de joacă. Primarul îşi ia pământ; guvernul şi CJ-ul dă avize, americanii sunt păziţi de jandarmi şi noi vorbim singuri, ca proştii” îmi spune unul dintre consilierii locali, şi mă invită la şedinţa de consiliu, „Ca să vedeţi şi dumneavoastră ce se-ntâmplă!”.

„O să fim aici şi mâine şi poimâine. În fiecare zi” intervine un altul, care se recomandă „un sătean, care protestează”. Cu toţii speră ca sâmbătă, când e anunţat un miting de amploare, să ajungă până la ei, în mijlocul drumului dintre Pungeşti şi Siliştea, mii de români.

 

Citește și: