Marian SULTĂNOIU
65615 vizualizări 6 apr 2014

Indicatoarele astea aproape că au, şi ele, viaţă de om: unele înalte, zvelte, bine înfipte pe picioare; altele, late în şanţ ori rezemate de garduri; câteva stau la loc de cinste, în auxiliarele primăriei; apoi, prin curţi, pe lângă fântâni seculare, pe la poliţie; mai sunt, câte unele, marginalizate, înghiţite de buruiana Bărăganului, altele se bălăngăne pe marginea drumului, gata să te atingă la scăfârlie, dacă umbli cu capul gol. Nu puţine zac îmbălsămate şi înmormântate sub tone de fier vechi.

- Multe, mamă, şi fără rost, îmi spune tanti Gherghina, care tocmai taie iarba, pe şanţ, în jurul unui „Presemnalizare trecere de pietoni”, înfipt în faţa porţii.

- Prea dese! Cad şi ne fărâmă gardurile. Când a căzut ăsta din spate, m-am speriat de-am zis că vine cutremuru’, aşa a hodorogit tabla. Io ce să zic... Mai bine făcea o farmacie, un azil de bătrâni să avem unde ne duce. Am muncit 30 de ani şi am pensie de cinci milioane. Sunt şi bolnavă, n-am circulaţia bună... M-a trimis la Bucureşti; am plătit până şi perfuzia. Cu ce să trăim, că nu ne mai ajungem; murim de foame!, îmi spune femeia necăjită.

Pe urmă, lasă sapa jos şi înşfacă, zdravăn, indicatorul „Intersecţie cu un drum fără prioritate”, care-i dă cel mai tare de furcă.

- Poftim, ăsta! Nu-i băgat deloc în pământ. L-a prins el, aşa....

- Care el?, întreb, cu gândul la primar.

- Ginere-miu!, zice femeia, şi continuă: Copiii se agaţă de ele, ele nu-s puse ca lumea. Poate să cadă ori în şosea, să omoare pe cineva, ori în gard, să-l dea jos.

Tineretul pune „taxa” pe stâlp

Vizavi, peste DJ, un bărbat înalt şi o doamnă mai scundă, grizonantă – frate şi soră, cum aveam să aflu – trebăluiesc prin curte.

- Ce ziceţi de atâtea indicatoare, cu care v-a pricopsit Dumnezeu?!”, îl întreb pe bărbat, peste gard.

 - Ce indicatoare?! zice el, uitându-se curios în lungul drumului.

- Rutiere, răspund, perplex.

- A! Păi, sunt, da, la intersecţii. La toate intersecţiile. Principalu’ e că nu sunt puse bine. E pe mar’nea şanţului şi nu are stabilitate, spune omul.

- Dar nu asta - intevine şi doamna grizonantă. Problema e cu copiii, care se urcă pe ele. Le suceşte, le-nvârteşte....

- Dar merită ele banii cheltuiţi?!, întreb şi eu.

- Asta, cu banii, noi nu ştim..., spune femeia.

- Da’ cum e cu banii?, se interesează domnul înalt. A plătit şi nu-s destule? Sau sunt şi nu le-a plătit, că aici n-am înţeles. A plătit şi nu sunt indicatoare peste tot?, mă fixează el insistent.

- Ba, dimpotrivă, sunt chiar peste tot, îi răspund omului în amănunt.

- Acuma, nu ştiu dacă primăria se ocupă cu drumurile, spune doamna.

- Cu drumurile, nu, e altă treabă, da’ cu indicatoarele da. Primăria răspunde”, zice domnul, apoi continuă. Auziţi, mai e şi tineretu’ ăsta. Se duce seara la cârciumă, bea o bere sau ce bea şi, pe urmă, se duce la câte un indicator...

- Şi se sprijină de el!, zic eu, repede, ca să opresc povestea omului înainte să intrăm în „necesităţi”.

- Aiurea, trage de stâlp, ca să arate ce puternic e, şi-l jumuleşte. Ăsta e tineretu’ nostru..., spune omul amuzându-se copios.

Îi întreb pe oameni dacă n-ar fi fost, totuşi, mult mai bine ca banii, mulţi, puţini, câţi or fi fost ei chetuiţi aiurea – părerile sunt împărţite între 150.000 de lei şi 250.000 lei -, să fi mers în altă direcţie: canalizare, apă, farmacie, vorba lui tanti Gherghina.

- A, păi nu te uiţi? Nu vezi şanţu’ ăsta?!  zice bărbatul.

- Poftim cum l-au pus aici, în faţa casei, fără pod, fără nimic – intervine şi doamna. M-am rugat de ei să-l mute mai încolo, ca să pot să ies cu mortu’

- Care mort?! zic alertat, cu ochii peste gard.

- Păi, eu, dacă mor... Pe mine pe unde mă scoate din curte, cât sunt de lung? spune domnul înalt privindu-mă atent.  

Indicatoare pe alese

„Semne”, cât vezi cu ochii, pe alese: la fiecare cot de drum dai peste o „Curbă deosebit de periculoasă”, peste o „Curbă la dreapta” sau o „Curbă la stânga”, după caz, „peste o „Depăşirea interzisă”, vecină cu o restricţie de viteză, o „Presemnalizare trecere de pietoni” şi, bineînţeles, de o „Trecere pentru pietoni”; la fiecare intersecţie, o „Intersecţie cu un drum fără prioritate” şi un „Drum cu prioritate”; la fiecare drum de pământ sau pietruit, care se „varsă” în DJ, o „Oprire”.

În Patru Fraţi, la ora asta, numărate din fuga maşinii, mai sunt în picioare 160 de indicatoare, plus-minus două-trei. Restul la fier vechi – câteva dintre ele recuperate de primar de pe cântarul afacerii şi duse la primărie, într-un pod -, descompuse şi aruncate prin şanţuri, prin câteva curţi, „că nu ştii când ai nevoie de vreo ţeavă”, pe câmp.  

Curios este că la Adâncata, „reşedinţa” de comună, de la intrarea dinspre Patru Fraţi şi până la primărie – cam un kilometru şi jumătate - nu sunt decât 19, hai 20, de indicatoare.

Pe şosea trec căruţe, biciclete, orătăniile satului, vaci în dangăt de talangă, câte-o „Şcoală”, ca-ntr-un poligon, şi, rar, câteva maşini, fie dinspre DN2, Bucureşti – Urziceni, spre Prahova, fie invers...

Poliţia e de părere că sunt multe dar regulamentare

Vizavi de primărie, un „market” cu grădină. La o masă, un agent bea un suc, cu un domn plinuţ, într-o bluză roşie de trening. Îl interpelez pe domnul agent, care, binevoitor, îmi spune sincer că, şi pentru el, sunt prea multe.

- Părerea mea este că sunt multe, dar aşa a fost proiectul. Dacă aşa a hotărât proiectantul, aşa facem. Într-un fel se justifică, în alt fel, nu.

Când îl rog să mă lase să-l filmez, mă refuză delicat:

- Ştiţi, noi nu putem da declaraţii. Avem purtător de cuvânt, zice, şi intră în magazin.

Îl prind pe comesean, care e de acord să-mi spună părerea lui.

- Se vede cu ochiul liber că sunt exagerări şi că se dublează semnele – trei semne au acelaşi efect. Şofereşte vorbind, e o exagerare. Ar trebui să nu mai circuli. Eu văd asta ca o cheltuală inutilă. Unele sunt într-adevăr necesare, dar nu toate. De răpuns, răspunde proiectantul – s-a respectat sau nu s-a respectat proiectul, punct! Că nu-ţi permiţi să cheltui bani din bugetul local, îmi spune omul, meticulos.

Primarul: „DJ-ul nu e treaba mea”

La primărie, linişte şi pace. Când să pun întrebarea, apare un bărbat solid, cu ochelari şi mustaţă, pulover bleu şi o şapcă gri pe care scrie cu alb „reusche”. „A, dumneata eşti ăla care făcea poze pe drum, la mine, în Patru Fraţi!” zice, privindu-mă dintr-o parte cu o părere de zâmbet pe sub mustaţă. „Eu sunt”, îi rspund omului, care înţeleg că e primarul din Adâncata, în persoană, pe numele său, Gheorghe Marin. „Am venit să vorbim despre indicatoare”.

Mă invită într-o sală de consiliu de care e foarte mândru şi despre care îmi spune că a renovat-o din bani personali, aşa cum a făcut, de altfel, cu întrega primărie. E jovial - vorbeşte mult, povesteşte cu umor, nu uită de unde a plecat şi unde vrea să ajungă.

Gheorghe Marin a fost rugbist la „Farul” Constanţa. Înainte a fost încasator la IDEB, la Podul Grant. Umbla peste tot, mai ales prin Crângaşi, înainte de demolare, unde l-a-ntâlnit pe Ceauşescu; o dată, de două ori, de trei ori. „Domne, îmi zice mie Ceauşescu, ce meserie ai, că mă-ntâlnesc mereu cu dumneata pe aici, pe străzi”, şi-mi întinde mâna. Ceauşescu îmi întinde mâna. Al dracu om, auzi? Cumsecade”.

Mă priveşte fix, prin ochelari, cu aceeaşi părere de zâmbet. „Auzi, eu am făcut armata la Secu. Îi cunosc după ochi pe oameni. Ia zi, ce vrei? Ai venit să vezi indicatoarele... Să mă întrebi de bani, de alea-alea­? Ai venit al doilea, să ştii! Întâi a venit DIICOT, sau cine dracu erau ăia. Că, de unde am plătit, cu ce bani, care e manevra? Întâi am râs, pe urmă am plâns. I-am întrebat: tăticu, ce treabă am eu cu un DJ, care e drum judeţean? Mă ocup eu de DJ? Nu! Fac eu proiecte pentru reabilitare DJ, cum a fost asta, de-i zice „Modernizare DJ 201A Coşereni – Moldoveni – Patru Fraţi – Adâncata – limită de judeţ Prahova - Tronson II, Patru Fraţi – limită de judeţ Prahova, km. 9+500 – 18+750? Nu! Păi, atunci? Consiliul Judeţean Ialomiţa vrea proiect şi face licitaţie pe proiect. A făcut-o în 2001-2002. Pe urmă, când are bani, face licitaţie pentru executant. Şi a făcut-o, în 2008. A câştigat SC Tehnologica Radion SRL. Cine proiectează, prevede şi semnalizarea. Cine construieşte, amplasează şi indicatoarele. Corect?! Corect, au spus oamenii, şi-au cerut scuze şi au plecat. Înţelegi, mata?!”.

Pe urmă îmi povesteşte despre apă şi canalizare, despre proiectele lui, despre faptul că el nu e venetic şi că e născut în Patru Fraţi şi că vrea să le fie bine oamenilor şi că mâine dă ordin să înceapă lucrarea la apă-canal, proiect integrat, terminat şi pus la punct. „Şi ei, oamenii mei, ce-mi fac?! Îmi aruncă gunoi pe stradă şi pe câmp. Mă înjură că le-am băgat semnalizare în loc să le fac o farmacie, când sunt în sat deja două. Mă lupt să fac digul de protecţie ca să nu ne mai ia apele, cum era să ne ia în 2005, când a dat drumul la stăvilar şi, drept răspuns, mă ameniţă ăştia de la Ape, cu capul gol. Vezi, asta e! Când eşti primar, te bagă toţi în mă-ta, indiferent ce le faci!”

Unul din regii asfaltului a făcut drumul cu tot cu indicatoare, „după proiect”

Pe urmă, îmi spune că luni se internează la Fundeni, că are probleme cu inima, şi ar trebui să facă un transplant...

„Aşa că hai să-ţi mai arăt prin sat”. Ieşim în DJ şi bate cu piciorul în asfalt. „Ai mai văzut aşa un drum? O minune. Păi, dacă mi l-a făcut prietenul meu, Nicuşor Pădure, director executiv la Tehnologica Radion? Aicea stă, ute-i casa. Modestă, că n-a furat. Dacă nici la el în sat nu face, atunci unde?! I-am zis, apropo de indicatoare, că şi mie mi s-au părut multe. Nicuşor, nu-s prea multe?! Primare – mi-a spus el – aşa zice proiectul, aşa facem. Păi, ce, vrei să ne ia DNA-ul?! Şi le-a făcut!! Când s-a dat în folosinţă drumul, a fost de faţă şi Poliţia şi toată lumea. Au spus clar: aşa trebuie să arate orice drum în ţara românească. Şi punct!”

Apoi îmi arată o fântănă veche, de o sută de ani, din piatră cioplită. „Unde găseşti aşa ceva? Am 29 de bucăţi în sat. Cea mai veche, din 1500. Da’ le-au furat ăştia, le-au scos peste graniţă. Am vrut să le fac patrimoniu. Când le-am spus, parcă le-am dat cu sare-n ochi, auzi. Da’ văd eu ce fac, dacă mă ajuţi şi mata...”

Circuit de „Formula 1”

În final, aflu şi „secretul” Adâncatei: intenţia Administraţiei comunale - CL şi primar, la unison - de a realiza, pe teritoriul comunei, cu finanţare privată, un mare „CIRCUIT DE VITEZĂ AUTO-MOTO”.


Proiectul nu-i chiar nou, iar primarul l-a anunţat încă din 2011, ca fiind unul finanţat de Ion Ţiriac. E vorba de concesionarea a 100 hectare de teren, în apropierea lacului Rodeanu, în vederea construcţiei unui circuit naţional de raliuri, complexul hotelier aferent, standuri şi piste de probă. Cu totul, o investiţie de aproximativ 200 milioane de euro. „Pe lângă astea, m-au anunţat că vor să vină aici, la mine, reprezentanţii Yamaha şi Suzuki. Îţi imaginezi oraşu’? Că fac oraş, din el, ce mai. Numai să scap de dosare, că m-au reclamat unii că le-am luat păşunea în falş şi am concesionat-o aiurea. M-a lucrat prefectul, unu’ Teculescu, în 2012, că n-am vrut să candidez pentru ei...”     

Păi, atunci, lucrurile se leagă. Unde e circuit, trebuie să fie, musai, şi semnalizare!

 

 

Citește și: