3 vizualizări 11 sep 2007

Muşcat în India de şerpi veninoşi, vizitat de scorpioni în Maroc, pus să mulgă iepe de către mongoli, orădeanul Alin Totorean (39 ani) nu poate trăi fără aventuri. Cu pasul a bătut până acum ceva peste 1000 kilometri. Cu avionul, trenul şi autobuzul putea să înconjoare Pământul pe la Ecuator. Acum patru ani a organizat prima expediţie solitară românească în Mongolia, cu un buget de tot râsul: 2000 de dolari.

Şapte zile i-a luat să ajungă cu trenul la Ulan Bator, iar de-acolo s-a pus să străbată pusta mongolă la pas: „Mergeam zile întregi fără să întâlnesc pe nimeni şi nimic în afară de întinderea stepelor, coamele munţilor, apele limpezi sau nemărginirea deşertului şi falii de zeci de kilometri pe care trebuia să le parcurg. Lacul Orog l-am trecut cale de un kilometru cu apa până sub bărbie şi cu rucsacul de 25 de kilograme deasupra capului, în timp ce, pe sub apă, nişte viermişori mă ciuguleau de picioare”.

Seara trăgea la han: “Înnoptam în cratere vulcanice, ferindu-mă de vânturi, şi mă îmbăiam în lacuri îngheţate. Marmotele şuierau speriate la apropierea mea, din loc în loc, întâlneam vulturi ce mai devorau câte un stârv de cal, ţânţari ce deveneau insuportabili şi o tarantulă ce m-a vizitat la cort”. '

Rare la vedere, moţurile iurtelor îi înveseleau ochiul trist de călător: “Abia mă apropiam de câte o iurtă şi locatarii fugeau în calea mea cu termosul cu suutei tsai şi aaruul – ceai şi brânză uscată. Eram poftit înăuntru, iar dacă voiam să plec, trăgeau de mine, la propriu, să mai rămân”.

Cea mai lungă şedere a fost de zece zile, la familia mongolului Araccea, cel mai înstărit om din zonă, cu 500 de oi, 45 de vaci, 50 de cai şi vreo 30 de capre. Oaspete şi argat, Alin a trăit câteva zile ca un mongol, deşi nu înţelegea o iotă din limba lor.

Ziua o începea cu rânitul la oi: “Cu o lopată mare ca cea de curăţat zăpada, împingeam toată mizeria spre mijlocul ţarcului, o încărcam pe o platformă cu două roţi, opintindu-mă din greu s-o clintesc şi, în 3-4 astfel de drumuri, duceam tot gunoiul la o grămadă ce fumega încontinuu”.

După încălzire, Alin fugea de-i sfârâiau călcâiele după armăsarii nărăvaşi ce trebuiau închişi în ţarc. Caii erau goniţi spre un mongol ce ţinea o prăjină lungă cu un laţ la capăt care, ca şi hingherii, prindea gâtul calului în laţ. Caii, văzându-se cu funia strânsă în jurul gâtului, o luau la goană, în timp ce mongolul agăţat de prăjină făcea un fel de schi nautic cu partea dorsală frecându-se din plin de pământ. Urma mulsul iepelor, care se făcea de cinci ori pe zi, la interval de două ore.

La început, nevasta lui Araccea i-a dat românului o treabă bărbătească. Să bage iepele în ţarc: “M-am urcat pe un alt cal, fără şa şi fără scăriţă, doar cu un ham şi o pătură pe el şi am pornit în galop spre caii arătaţi. Doar că în loc să aduc doar iepele, am adus toată grămada, cu tot cu armăsari pe lângă iepe, ca să-şi aleagă femeia ce doreşte”.

A fost retrogradat la muls, dar fiindcă după fiecare operaţiune de-a lui laptele era mai puţin, pentru că, în loc să nimerească în găleată, ajungea la Alin pe craci a fost pus la manevrat de mânji: “Duceam mânzul la ţâţa iepei şi-l lăsam să sugă puţin, ca iapa să-şi dea drumul la lapte, apoi trăgeam mânzul la o parte şi începea mulsul propriu-zis”. Deşi munca a însemnat pentru Alin un mod de a se achita pentru mâncare şi găzduire, la plecare a lăsat fiecăruia câte ceva: câţiva dolari, nişte zahăr, ciorapi şi caiete pentru cei mici.

În 2005 a urmat experienţa indiană cu mai multe obiective. La Delhi, cum a ieşit din hotel, exploratorul a luat-o printr-un gang întortocheat, care-l ducea în stradă. La o primă cotitură însă, dă nas în nas cu o vacă: „De fapt, era cu partea dorsală către mine! Animalul sacru abia se mişca. Îngustimea dintre pereţi nu-mi mai lăsa loc de a o depăşi. Am păşit resemnat în urma ei, ferindu-mă să nu calc în bălegarul proaspăt cu care-şi marca întregul traseu”.

Sătul de marea de oameni din capitală, Alin a mers la Templul Karni Mata, de la Deshnok, pe unde mişună o mare de şobolani, consideraţi sacri: “Umblam desculţ printre ei, având grijă să nu îi calc. Eu, cum aveam de filmat, stăteam în genunchi, să ajung cu obiectivul la nivelul animalelor. Şobolanii profitau şi se urcau pe mine, pe umeri, pe spate, iar cei mai îndrăzneţi se cocoţau pe creştet.

De fiecare dată când întrerupeam filmarea, mă scuturam scârbit de povară”. Mofturi de domnişoară, pe lângă greaţa care l-a cuprins în autobuz. “Era ziua mea de naştere şi mă îndreptam spre izvorul Gangelui, privind pe fereastră la peisajul cu pante înverzite, jos, cum Gangele curgea învolburat şi sumedenia de vârfuri ce se înălţa spre cerul de un albastru intens. Brusc, mă trezesc din reverie când bărbatul de pe locul din spatele meu începe să vomite. În primul moment însă, îşi varsă conţinutul stomacului la mine pe cap! Cu un nou tip de fixativ 100% natural şi având părul plin cu boabe de orez, ca ornamente, fac haz de necaz. Încerc să mă curăţ cu o batistă şi sunt mutat într-un loc mai sigur, în faţă, lângă şofer.

Cel care a provocat problema este pus să cureţe printre scaune, fiind apoi dat jos din autobuz şi lăsat la marginea drumului”. Tot într-un autobuz i-a fost dat să vadă cum un tip şi-a scos chiloţii pe geam ţinându-i întinşi cu ambele mâini şi fluturându-i cale de câţiva kilometri până i-a uscat. În India, cea mai mare realizare a lui Alin a fost să ajungă la izvorul Gangelui, la Gaumukh: „Când iese din gheţar, Gangele e deja un adevărat râuleţ. Nu sunt hindus, dar când spui Gange, şi mai ales când ajungi la sursa lui, nu se poate să nu ai emoţii. Tremuram şi se încreţise pielea pe mine de emoţie. M-am îmbăiat în acel loc, sub peretele de gheaţă şi am mulţumit zeilor că am ajuns acolo, rugându-i să mă ajute şi pe mai departe”.

Tot în India a fost muşcat de un şarpe, care-a făcut piciorul să-i puroieze timp de-o lună. Olog de-un picior şi ajuns la un moment dat la fel de rupt şi de prăfuit ca orice cerşetor, Alin a lăsat în urmă camerele modeste din hoteluri ieftine, autobuzele hodorogite, cu farurile chioare, ce-aleargă pe drumuri prăfuite din India.

Cu Marocul a scăpat ceva mai uşor, în comparaţie cu celelalte două destinaţii, exceptând poate dimineaţa când s-a trezit cu un scorpion chiar în bocanc. Alin a surprins chiar instantanee cu o caravană în deşert: „Ieşisem printre dune să fac fotografii. Mă ridic pe vârful unei dune şi dau cu ochii de-o caravană cu neguţători şi cămile, cu călăuză şi tot dichisul. M-am ascuns repede după coama dunei, de teamă să nu mă vadă, că arabii pot fi periculoşi, şi-am început emoţionat să îi filmez. După câteva minute întorc capul şi văd în stânga carele de filmare, echipamente şi-o inscripţie mare: Atenţie, aici se toarnă un film”.

Alin este alpinist utilitar în Oradea. „Dar pentru că lucrez pentru nişte prieteni, găsesc înţelegere la ei şi mă «învoiesc» pe perioada plecărilor. Înainte de asta am lucrat ca maseur, pe cont propriu şi făcându-mi treaba cum trebuie, nu-mi pierdeam clienţii chiar dacă luam câte o pauză mai prelungită. O sursă suplimentară de bani sunt comunicările ştiinţifice din călătorii, colaborările cu reviste şi televiziuni”. * Alin Totorean, 39 ani, explorator din Oradea

„O surpriză aparte am avut undeva în creierul munţilor Mongoliei, la 3000 m altitudine, la cea mai îndepărtată familie întâlnită. Seara, mezinul familiei, dându-şi jos haina lungă, încep să-i apară nişte litere pe spatele bluzei de trening pe care o purta. Scria mare ROMANIA, iar în faţă – Federaţia Română de Fotbal. Nu-mi venea să cred”.

Citește și: