846 vizualizări 15 sep 2008

O comună din Bucovina, Moldova Suliţa, are o „lungime“ mai mare decât Bucureştiul: din centrul până în cătunul Cruhla sunt 40 de kilometri. Comuna apare pe hartă ca fiind străbătută de un drum asfaltat‚ dar, în realitate, asfaltul s-a topit de mult. Iar de la Moldova Suliţa la Cruhla nu mai poţi răzbate decât cu un 4x4 sau cu o căruţă. Există şi o scurtătură, de numai 7 kilometri, care taie munţii de-a dreptul, dar trebui să ştii cărarea.

Cu maşina, mai te afunzi în pădurea de brazi, iar când nu te mai aştepţi să vezi urmă de om, dai peste Izvoarele Sucevei şi Brodina. Sunt două sate cu case aruncate departe de drum, dar faţă de Cruhla sunt în inima civilizaţiei: au curent electric şi magazine. După ce ieşi din Brodina, din drumul forestier încep să se desprindă cărări care duc la casele din Cruhla.

Grădiniţă şi şcoală generală, în aceeaşi clasă

Sat este o denumire improprie pentru Cruhla. Probabil că oamenii n-au ştiut cum să le spună altfel celor 20 de gospodării din munţi. Nu există o vatră a satului, o zonă în care să fie adunate casele. Fiecare este aruncată în câte o poiană, la kilometri depărtare una de alta. Deşi trăiesc ca pustnicii, localnicii din Cruhla nu sunt tentaţi de confortul civilizaţiei. Nu este un sat cu bătrâni care se încăpăţânează să aştepte, acolo unde s-au născut, trecerea la cei drepţi. În Cruhla sunt familii tinere cu prunci. Există chiar şi o şcoală pentru copii până în clasa a V-a. Nici măcar şcoala nu are curent, deşi a primit de curând un calculator de la Ministerul Educaţiei.

Şcoala este o cabană din lemn, curată lună, cu o singură sală de curs. Cămăruţa are o tablă, o sobă şi 6 băncuţe de lemn, fiecare cu două locuri. Pe una din bănci, un copil şi-a uitat o păpuşă: un ghem de lână cu un nod pe post de cap, două împletituri drept mâini şi alte două – picioarele. În această şcoală învaţă în prezent zece copii: 4 de grădiniţă şi 6 de şcoală, amestecaţi de la clasa I până la a IV-a. De la casele lor până la şcoala-cabană, prichindeii fac şi 5 kilometri pe jos. Iarna le fac părinţii pârtie, dar când e omătul mare stau şi învaţă acasă.
Au învăţat în vârful muntelui şi au ajuns la facultate

Când ştii că în Bucureşti tot mai mulţi copii capătă meditator de când învaţă alfabetul, nu le dai micuţilor din Cruhla nici o şansă să ajungă la liceu. Şi, totuşi, sunt copii care au terminat 4 clase în Cruhla, au mers apoi zilnic, ore în şir pe jos, până în Brodina, unde au terminat clasa a VIII-a şi au ajuns la liceu în Câmpulung Moldovenesc. Părinţii s-au zbătut să-şi ţină copiii departe de casă, la internat sau la gazdă, şi, în final, au ajuns să-i vadă la facultate. Simona Creuco, de pildă, este acum în clasa a XI-a şi învaţă pe rupte ca să intre la Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi. Mai vine în Cruhla doar în vacanţe. Are mersul iute, dar tot face de acasă până la cel mai apropiat magazin jumătate de oră. O întreb ce se întâmplă dacă se îmbolnăveşte unul de-al casei. Dă din umeri: „Nu se îmbolnăveşte nimeni. Aşa, o răceală, mai prindem, dar trece cu ceaiuri“.

Acţiunea „Coruperea la liceu“

Ileana Belmega a ajuns învăţătoare în Cruhla cu 12 ani în urmă. Are casă în Brodina, în satul cu lumină electrică, la câţiva kilometri de şcoala-cabană. Se mândreşte cu copiii care i-au trecut prin mâini. La început a fost greu. Povesteşte că, până să înceapă să „modeleze“ copiii, a trebuit să „educe“ părinţii. A repetat „e păcat să nu ajungă copilul la liceu“ fiecărei familii în parte, până a convins tot satul. Şi-a botezat mica epopee „coruperea la liceu“. După ce a convins părinţii, a trecut la copii. Lucrează cu fiecare în parte până e sigură că au prins, din clasa a IV-a, noţiuni pe care le vor învăţa mult mai târziu. „Să le fie uşor când vor merge mai departe“, explică ea. Nu se îngrijeşte numai de buchia cărţii.

Pentru ca pruncii ei să nu pară ciudaţi, când coboară din munţi la oraş, le povesteşte tot ce-ar trebui să ştie un copil care are televizor şi calculator. Când am intrat în UE, de pildă, învăţătoarea i-a instruit ce înseamnă să fie european. „Din grupa de atunci, unul singur avea televizor acasă. Venea la şcoală şi le povestea celorlalţi ce văzuse. Le-am explicat ce înseamnă UE, ce instituţii are, le-am arătat ţările pe hartă, i-am învăţat câte steluţe sunt pe steag şi ce semnificaţie au… Unul a colorat steagul UE mov, dar acum îi ştiu culoarea“, povesteşte învăţătoarea. Întreb dacă iarna nu coboară animalele sălbatice în apropierea cătunului. „Nu prea. O dată a venit o fetiţă şi mi-a spus că a văzut un lup – trecea drumul în faţa ei. Dar n-a atacat-o“, mă lămureşte ea.

Nu vor să coboare; s-ar sufoca

Încerc să înţeleg de ce familiile tinere nu coboară din munţi mai aproape de civilizaţie. „Aşa le place. Şi fratele meu are o casă în Cruhla. Are doi copilaşi şi acum îl aşteaptă pe al treilea. Ar avea bani să-şi cumpere casă în Brodina sau în Moldova Suliţa, dar nu vrea. Din contră, a tot cumpărat pădure şi păşuni departe în munte. Îi place acolo, aşa s-a născut. Zice că într-un sat din vale s-ar sufoca. Ar avea doar câţiva metri în preajma casei. Aicea are teren cât vezi cu ochii. Şi crede că odată pământul va avea şi aici valoare. Oricum, preţul a crescut. Acum o casă cu un hectar de pământ în Brodina o iei cu 75.000 de euro. Aici, în Cruhla, nu ştiu cât e preţul, că nu vinde nimeni“, spune învăţătoarea.

 

Citește și: