Lucian Vasilescu
8503 vizualizări 1 iul 2016

A venit berea, a venit şi el, l-am şi recunoscut. M-am gândit că sunt oameni pe care-i recunoşti oricând, după urmele pe care le-au lăsat în tine. Iar în mine omul ăsta lăsase urme. Am dat mâna, s-a aşezat la masă, a cerut un Cinzano (mai rafinat decât mine, mi-am spus) şi am început să vorbim ca şi cum ne-am fi despărţit cu o seară în urmă. Nimic forţat, nimic şchiop, nimic protocolar. A scos din geantă o carte şi un dublu CD, le-a aşezat pe masă şi a început, fără grabă, meticulos, să-mi scrie o dedicaţie. Cartea se numeşte „Nu ştim aproape nimic – Puşa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu”. Deci Sergiu Cioiu.

În peisajul artistic al anilor ʼ60, ʼ70 şi la începutul anilor ʼ80 (ai veacului trecut...) Sergiu Cioiu făcea o figură aparte. Era special. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, Sergiu Cioiu a ales o cale mai puţin umblată a artelor spectacolului (acum îi zice show biz, dar nu-i deloc tot aia). A ales calea poeziei însoţite de muzică (sau a muzicii însoţite de poezie). A avut succes. Nu un succes de stadion, în schimb unul consistent, de conţinut, nu doar de formă. De-a lungul vremii, Sergiu Cioiu a cântat/ recitat versuri de Cezar Baltag, George Călinescu, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Nina Cassian, Bacovia, Minulescu... Lista continuă, dar ăsta este nivelul. Cam cum erau (şi sunt) cântările lui Cioiu? M-am gândit că cel mai exact şi mai simplu se poate spune că pe acest artist nu s-a gândit nimeni să-l tocmească să cânte la vreo nuntă...

Acum, în 2016, Sergiu Cioiu s-a întors în România (locuieşte, din 1983, în Canada) pentru un turneu în cadrul căuia a lansat cartea mai înainte pomenită, însoţită de un dublu CD care conţine „nucleul dur” al repertoriului său. Ambele, şi cartea şi CD-ul, sunt editate de Editura Ars Longa din Iaşi. Cu CD-ul şi cartea în „desagă”, Sergiu Cioiu a descins la Bucureşti, la Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Cluj, Braşov.

Puşa Roth, iniţiatoarea şi autoarea dialogului cu Sergiu Cioiu, este realizator radio şi o expertă în nobila (şi aproape uitata) artă a dialogului, dovadă multele volume de gen publicate în ultimii 15 ani.

„Pentru că acum lumea a renunţat la scrisoare, apoi la telefon şi a cucerit sau a fost cucerită de o altă lume, cea virtuală, întâlnirea mea cu Sergiu Cioiu, cu artistul, cântăreţul şi compozitorul, se datorează internetului. Eu l-am redescoperit, domnia-sa m-a descoperit şi aşa, ignorând distanţele geografice, am legat o prietenie, evident virtuală şi ea, dar care ne-a ajutat să deschidem alte porţi ale cunoaşterii. Sergiu Cioiu, un artist a cărui voce a rezistat la proba timpului, un bărbat elegant, distins şi cu o mare disponibiulitate sufletească.” – Puşa Roth.

Secvenţe:

„Visul unei lumi fără graniţe («Imagine», John Lennon), fără hotare este doar un cântec frumos, un îndemn utopic, nimic mai mult. O lume fără hotare devine o utopie globalistă, nimic mai mult...”

„Multiculturalismul pare a fi o idee generoasă pentru că ar permite etniilor să se afirme, păstrându-şi limba, cultura, obiceiurile, tradiţiile, dar în felul acesta etniile se pot ghetoiza, devenind mai puţin apte în a se asimila majorităţii.”

„Ne-am învăţat cu două-trei vedete cu care se merge la sigur, cu câteva siluete feminine care au sex-appeal, cu câţiva cântăreţi care cântă tare, frumos şi cu neostoită convingere tot felul de texte mediocre, uneori imbecile şi, de cele mai multe ori, melodii şi aranjamente kitsch care, culmea, plac celor al căror gust a fost modelat, în timp, tiptil, de aceşti difuzori – care sunt siguri că numai ei ştiu care e gustul publicului şi ce merită a fi difuzat.”

„Manelele fac deliciul mitocanului român, care s-a înmulţit de la Caragiale încoace.”

În anii din urmă, Sergiu Cioiu a propus unor vechi prieteni de-ai săi, astăzi ba miniştri, ba directori de instituţii culturale, mai multe proiecte. Adică despre muzică şi poezie, că la asta se pricepe. De cele mai multe ori n-a primit nici măcar răspuns. Felul acesta de vorbire în gol ar fi descurajat pe oricine. Pe oricine, dar nu pe Sergiu Cioiu. Îţi trebuie multă credinţă ca să nu te dai bătut. El o are şi are în lucru un nou proiect, pe texte de Nichita Stănescu: „Arca Necuvintelor”. Îl vom vedea întrupat? Îl vom vedea jucat/ cântat pe o scenă în România?

Suntem în anul 2016, la o terasă, în pragul verii.

„Va fi ce se cuvine...” – îmi spune. Tare aş vrea să aibă dreptate, deşi cred din ce în ce mai puţin că ni se mai cuvine ceea ce se cuvine...

P.S. 1

O sugestie:

P.S. 2

Şi, fiindcă aşchia nu sare prea departe de trunchi, merită să vizitaţi şi:

http://www.leonardconstant.com/

adică pagina lui Léonard Constant, fiul lui Sergiu Cioiu

Citește și: