271 vizualizări 3 iun 2010

A adormit cu medalia în mână, după ce a luat bronzul laMondialele de la Baku, în primăvară. Merge la şcoală cu microbuzulşi lucrează vara, la 40 de grade, într-o sală cu "ventilaţienaturală"

În seara aia nu putea să doarmă de fericire. A luat medalia înmână, cu gândul să o mai ţină puţin în mână şi aşa a adormit.Dimineaţa s-a trezit cu medalia prinsă strâns în podul palmei.Amalia Tătăran era în camera de hotel de la Baku (Azerbaidjan) şicu o zi înainte câştigase bronzul la Campionatele Mondiale deScrimă. Ea, la 16 ani, luptase la spadă, cadeţi. Din clipa aia,numele României a început să fie pronunţat cu mai mult respect. Peplanşă zburase zvelt, o atacase direct pe englezoaică şi şocasepublicul cu reflexele ei de tigroaică. Apoi românca Amalia, copilulmodest din comuna Odoreu (Satu Mare), ridicase tricolorul şi urcasepe podium, mândră ca o regină.

De la opt ani tot câştigă premii, e multiplă campioanănaţională, ba a luat şi un aur la Budapesta, dar victoria de laBaku a fost unică. Căci a calificat-o pentru ce-şi doreşte ea celmai mult: Olimpiada din Singapore din luna august. Şi poate că n-arfi avut rezultatele astea dacă antrenorul ei n-ar fi fost atât deîncăpăţânat încât să refuze oferta de a pleca în Germania, săantreneze pe mii de euro.

Cum îşi tratează românii campionii mondiali

Când nu străluceşte pe podium, Amalia e acasă, în comuna Odoreudin Satu Mare. În fiecare dimineaţă ia microbuzul spre şcoală, şasekilometri, la rând cu ceilalţi colegi. La şcoală are premiul întâi.În sat, numai primarul şi vecinii ştiu că e campioană. Primarul,însă, n-a avut chef să o sponsorizeze cu 75 de lei, cât eabonamentul lunar pe microbuz, până în oraş, la sala de scrimă. Totaşa, când a căutat o firmă să o sponsorizeze măcar cu echipamentulde sport, pentru campioana României nu s-a găsit nici una din ţară.Noroc că într-un final s-au oferit nişte unguri.

"La cinci ani m-am apucat de karate. Până la nouă ani ajunsesemcampioană naţională de trei ori. Apoi mi-a plecat antrenorul înCanada şi m-am apucat de scrimă. Până să intru în sală, nici nu amştiut ce e aceea scrimă. Am început în septembrie, iar în decembrieam şi luat aur la un concurs pentru copii. Şi de atunci muncesczilnic, cu excepţia a două săptămâni libere pe an, când facpauză.

Are un orar crâncen: la şase trezirea, de la opt la nouă jumateprimul antrenament, apoi şcoală şi de la şase după amiază până laopt seara, încă un antrenament. Lecţiile şi le face numai seara,până la miezul nopţii, la televizor nu se uită că n-are timp. Şidoarme doar şase ore, deşi disciplina sportivă îi cere opt. Dar decâte ori "împunge" cu mâna dreaptă, la antrenamente? De mii de ori,în fiecare zi, numai cu braţul acela. Doar la antrenamentul scurt,de dimineaţă, a numărat 1.000 - 1.500 de "împunsături". Mimeazăatacul, apărarea sau pur şi simplu îşi sporeşte forţa. De aia aredreapta mai dezvoltată decât stânga. Să vă arăt, zice Amalia. Îşiscoate haina şi încordează muşchii. "Dacă vă uitaţi şi la picioareveţi observa că dreptul e mai dezvoltat decât stângul". Aşa muşchiavea şi la 11 ani când, campioană naţională fiind, acasă încă olegăna pe Barbie. Dar acum are 1,75 înălţime, 55 de kile şi reflexesupraomeneşti. (Citeşte mai departe în paginaurmătoare)

Citește și: