Alina BĂDĂLAN TURCITU
1803 vizualizări 7 nov 2010

"Mireasa a purtat-o doar câteva ore, la cununia religioasă, în biserică apoi, pentru recepţie, a avut altă rochie. Deci e ca nouă. Costă 2.000 de euro", ne spune Anca Nicolescu, reprezentantă a standului cu rochii purtate din târgul de nunţi deschis în Piaţa Constituţiei. E o rochie şic, în faţă mini, în spate cu trenă lungă de peste un metru, făcută din tul roz pal. Trena se poate desprinde complet, pentru ca mireasa să rămână sexy, numai în rochie mini.

Mai ieftină cu 50%, tot din categoria lux, este rochia San Patrik cu trenă de aproape doi metri şi dantelă cu foarte multe aplicaţii manuale, purtată de mireasă o seară întreagă, dar în stare excelentă. O rochie cuminte, în stil vintage, făcută după un model Christian Lacroix, din organza grena, volănaşe din mătase ultra subţire, broderie de dantelă pe piept şi centură subţire în talie, se vindea la târg cu 3.500 de lei. Desigur, mireasa şi-a cumpărat-o cu mult mai mult, poate chiar cu dublu, dar a decis că n-are rost să o ţină degeaba în dulap, când îşi poate recupera o parte din bani. Există şi situaţii în care fosta mireasă, mai sensibilă, se rupe cu greu de rochie - nu se îndură să o vândă oricui, chiar dacă clienta îi plăteşte pe ea cât a cerut. Până nu vede că viitoarei mirese îi sclipesc ochii de drag, nu o dă în ruptul capului, ne povestesc organizatorii târgului.

Rochiţa ghinionistă la 8.000 de lei, nepurtată niciodată fiindcă i s-a amânat nunta

"Cea mai scumpă rochie pe care o avem acum la stand nu este second hand de fapt, ci este una nou-nouţă, creaţie Agnes Toma. Proprietara nu a purtat-o niciodată căci a amânat nunta şi a rămas cu rochia. Costă 8.000 de lei, iar topul este numai din dantelă lucrată manual", ne spune Anca Nicolescu.

La standul alăturat este expusă cea mai scumpă şi mai grandioasă rochie a târgului, cea de 10.000 de euro, cu un corset strălucitor, făcut integral din cristale Swarovski, unul lângă altul. Dar parcă standul second hand atrage mai mult.

"Aici, cea mai ieftină rochie purtată costă 650 de lei. În afară e un trend să porţi rochii purtate înainte de alte mirese; se crede că aduce noroc. Orice mireasă care doreşte să îşi vândă rochia poate să o facă prin noi, iar noi îi vom expune rochia pe site. Pentru a fi expusă la târg plătesc 50 de lei taxa de expunere, iar târgul se face de trei ori pe an. Completează o fişă a rochiei, cu descriere model şi material, numele creatorului sau a casei de modă, preţul cumpărării şi cel pe care ar dori să îl obţină. Din circa o sută de rochii aduse la târg, deja s-au vândut circa o treime. În ceea ce priveşte calitatea rochiei, după ce a fost purtată o seară, clientele pot sta liniştite, căci toate miresele sunt foarte conştiincioase şi imediat cum se termină nunta îşi duc rochia la curăţat. Noi ne ocupăm cu asta de trei ani şi, cam de un an şi jumătate, de când este criză, acesta a fost unul dintre cele mai vizitate standuri ale noastre", ne explică Dora Pătraşcu, PR executive a firmei organizatoare.

Mai există şi rochii cumpărate cu 4.000 de lei şi vândute acum cu 2.300 de lei, rochii luate iniţial cu 2.500 de lei şi date la mâna a doua cu 600 sau 1.000 de lei, sau rochii vândute în euro. De pildă - 2.170 de euro nouă, 900 de euro purtată sau de la 1.200 de euro redusă la jumătate de preţ. Rochiile sunt creaţii Pronovias, Vera Sposa, Nanette, Rose Marie, Rosa Clara, Ma Cherie, Eden Brial sau Demetrios.

Citește și: