Marian SULTĂNOIU
11852 vizualizări 30 iul 2014

Stăm în coloană, la Bascov, de peste o oră. Ne mişcăm ca melcul, la paletă, aflaţi în drum spre localitatea gorjeană Novaci, ca să înţelegem proporţiile dezastrului. Aud că sunt 500 de sinistraţi, cazaţi în şcolile din localitate. Casele le-au fost inundate, luate de ape, cu toată agoniseala lor de-o viaţă.
Nici podul de la Bascov nu e mai breaz: vibrează profund; simţi în tălpi bătaia berbecilor de apă în pilele de beton. Capetele de pod au fost sfărâmate. Felii de pământ şi piatră se mai desprind, încă, în răstimpuri, din carnea lui, clămpănite hulpav, în adâncuri. Inginerii de la Ape şi de la Drumuri, veniţi la faţa locului, spun că nu e pericol. „Structura de rezistenţă n-a fost afectată. Apa a luat doar surplusul de material”, spun ei.

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Cu toate astea, se merge greu, doar pe un sens, ca să nu fie povara prea mare. Oamenii stau la porţi, cu copiii de mână, pregătiţi să „evadeze”. Privesc neliniştiţi, ba la pod, ba la şuvoiul pământiu, care se învolburează la vale, ca un vuiet.

Îl întreb pe un bărbat în vârstă cum a fost. Îmi răspunde altul, mai tânăr. „A plouat toată noaptea”, spune el. „Şi a venit apa mare. A spart digul, a inundat satul, a început să rupă podul. Dacă-l dă jos, ne-a nenorocit...”, spune repede şi se-ntoarce grăbit spre casă, speriat de propria-i imaginaţie. 

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

„În sat a fost rău”, continuă povestea cel mai în vârstă, din locul în care a lăsat-o celălalt. „Aici la noi, la şosea, a fost mai bine. Afară de nenea ăsta d-aci, de jos, de lângă pod. Şi cu ăsta ştii cum a fost?”, mă priveşte fix, aşteptând un răspuns. „Nu!”. „Păi, şi-a bătut primăria joc de el. Dară, ce om nebun e ăla care să ia teren pe malul gârlii? Să facă motel, hotel, restaurant, bordel, ce draci o mai fi făcut, el, acolo. Pe mine, nici dacă mă ruga nu-l luam. Acu’ i-o fi plăcând?! Da’ io zic că e plecat... Ştii cine e?”. „Nu!”, îi răspund, de astă dată, fără să respir. „E şeful italienilor din România! Are bani. Vreo trei maşini... da’ i le-a luat apa. Una o caută şi acum, da’ n-o găseşte”, zice omul meu.

Dincolo de toate, rămâne paradoxul. În zonă, apele au inundat casa şi au luat maşinile singurului om care avea o barcă prinsă-n poartă. Barca a rămas la locul ei, la fel ca şi pancarta cu denumirea stabilimentului: „Ancora - de două stele”.

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Dealul Negru a luat-o la vale

Pe Dealul Negru stăm vreo trei ore. O alunecare de teren ne face viaţa imposibilă. Mai jos de „cârciumi”, spre Râmnicu Vâlcea, şoseaua e ruptă, vălurită, terminată. Încă vreo două ploi „diluviene” şi clasicul „drum al micilor” va fi doar o amintire a fumului în nas...

Disperată, lumea a luat-o la pas, coborând pe marginea şoselei. Periculos şi inutil. Îmi vin în minte câteva imagini de film american – tot timpul, ăştia fug aiurea -, de mâna a şaptea, în care cetăţeni de toate vârstele aleargă în neştire, privind peste umăr, cu ochi holbaţi.

Din Vâlcea, o iei spre Târgu Jiu, traversezi un alt pod, treci pe lângă Oltchim, aprins sorcovă în creierii nopţii, şi apuci către Horezu. Ei, de aici, nu mai depinzi decât de soartă. E două, după miezul nopţii, e linişte şi totul e-n în regulă. Şoseaua e pustie, dar dai de tot felul de oprelişti. Drumuri închise, drumuri sparte, drumuri acoperite cu mâl adus de ape, drumuri înfundate, drumuri... Rămâne să fii atent la viitură, ca să nu te găsească nepregătit. Şi, deodată, pe la trei, dacă apuci s-o iei la dreapta, spre Transalpina, ai ajuns în Novaci!

Novaci, o oază de lumină

Novaci e parfum. Luminat ca o staţiune cochetă de munte, cu tot felul de conifere înfipte în marginea trotuarului, cu aer tare şi parfumat, cu o şosea oglindă, cu tineri de un calm absolut, cu o „Academie” de mici şi bere. Singurul fapt care te încurcă e vuietul nesfârşit al Gilortului trecând pe sub fiecare dintre cele trei poduri din oraş: urât, umflat, zgomotos, enorm.

Întreb un tânăr care vorbeşte la telefon, plimbându-se liniştit, la trei noaptea, pe „Corso”, unde sunt cazaţi sinistraţii. „Sinistraţii?! Nu ştiu ce sinistraţi”, spune. „Oamenii, inundaţiile, familiile cazate la şcoală” zic. „De sinistraţi nu ştiu, dar o şcoală este la patru străzi mai sus, pe stânga”.

Mă duc la adresă, nimic; beznă totală. Mă-ntorc în „naţională” şi găsesc un poliţist de pază la Primărie. „Ştiţi unde sunt cazaţi cei 500 de sinistraţi?!”. „Nu! 500?! Nu... ştiu”. „La şcoală?!”. „Liceul. Două străzi mai jos, pe dreapta”, zice. Merg la liceu, zoresc un câine să-şi trezească stăpânul şi-l trezeşte. Îi spun povestea, cu numere, cu acţiune, cu tot. Omul mă priveşte cu ochii cârpiţi de somn, prin fierul gardului. „Bre, aici nu-i nici dracu’, aşa să ştii”. „Au plecat?” întreb eu nedumerit. „N-a fost nimeni, domne!”. „Nu se poate!”. „Ei, nu... Să nu-mi zici mie Mitică dac-o fi vreunu p-aici”, spune şi se-ntoarce în bârlog.

Plec prin oraş, să văd cum se mişcă apele şi, pe la patru şi jumătate, îl scot din beznă, cu farurile, pe Petre Albăstroiu, care stă cuminte, pe o bancă, în autogară. Îmbrăcat elegant şi aranjat, dumnealui, despre care aflu că este cercetător în metalurgie, aşteaptă maşina ca să pleacă la „Scoarţa”, dincolo de „Horezu”, unde are o problemă de rezolvat. Îmi spune că ştirea cu 500 este adevărată, a auzit şi el. Unde sunt, habar n-are.

Îl las şi mă duc aţă la spital. Nimeni. Omul, paznicul, se jură de vreo trei ori că nu ştie nimic, că n-a auzit, mă rog, de toată isprava. Mă-ntorc la nea Mitică, dar omul, deşteptat la al doilea lătrat al căţelandrului, rămâne pe poziţie. „Domne, eşti turc, ce dracu?!”.

Povestea, la prima mână

Aştept să se facă lumină şi intru la o cafea. La Novaci, cafenelele şi restaurantele se deschid la şapte fix. La cafea, pun întrebări. Iar şeful locului, Ionel George Dan, îmi povesteşte, în sfârşit, întreaga tărăşenia. „La liceu au fost vreo şase oameni şi un copil, duşi acolo cu un microbuz, la adăpost, în caz că mai vine altă viitură, întrucât era cod roşu; în oraş, n-a ajuns apa, doar la podul de la Pociovaliştea, unde a ieşit Gilortul din vad şi unde sunt inundate patru case, în sensul că a intrat apa şi la parter, câteva zeci de centimetri, în funcţie de înălţimea fundaţiei; în rest, au fost probleme pe Strada Gilortului, întinsă pe malul drept al râului. Acolo stau eu. Sus, la munte, după ploile-astea, s-a umflat râul, a luat-o tare din loc şi a rupt o bucată de versant, cu tot cu pomi. Trunchiurile au format un blocaj, în zona „uzinei electrice” – sunt acolo două microhidrocentrale pe care le-a demolat pur şi simplu. De acolo, a aruncat apa afară, a rupt digul în câteva locuri, prin spatele curţilor oamenilor, şi a inundat vreo 20 de gospodării pe-o parte şi 20, pe cealaltă. În câteva cazuri, a intrat apa în beci. În case nu. Asta a fost situaţia”.

Îi  mulţumesc omului, şi, luminat, o iau din loc, pe şoseaua cu pricina. Trec de bifurcăţia cu Transalpina, rămân în stânga, şi merg paralel cu Gilortul.
Oamenii confirmă cele spuse de Ionel Dan. Unii sunt foc pe primar. Spun că autorităţile, în loc să vină să-i ajute cu utilajele, au stat la tv cu premierul; alţii spun că nu s-a făcut nimic cu digul, zeci de ani, şi era normal ca apa să-l distrugă; alţii, cel mai mulţi, îşi scot mâlul din curte. În sus, spre hidrocentralele fărâmate, excavatoare şi budozere refac, provizoriu, digul. Îi asistă şefii poliţiei, ingineri, specialişti, prefectul. Se lucrează febril. Urmează să vină premierul.

Campania premierului la viitură

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Şi premierul vine. Într-o coloană de 10-15 maşini, cu Dragnea, cu primarul, cu prefectul, cu presa. Ridică un val enorm de praf, ignoră lumea care dă la lopată, vorbeşte cu inginerii şi muncitorii, în faţa camerelor tv, dă ultime indicaţii, află amănunte, promite bani „chiar de mâine”, pentru refacerea digurilor.

Mediafax Foto/Bogdan Danescu


Este a doua zi în care Ponta se află în Novaci, direct interesat fiind, după cum recunoaşte fără să ezite: „Şi eu am o casă aici, la nouă kilometri, în localitatea Baia de Fier. Trebuie să ştiu ce se întâmplă.

Un om norocos... L-a prins „zavera” exact în Bănie, unde îşi oficializa candidatura la preşedinţie. Ce l-ar fi putut face să fie mai în apele lui decât o viitură picată la ţanc?!

Optimist şi „nepanicos” ca alţii, Victor Ponta a conchis, după o discuţie scurtă, purtată cu unul dintre localnicii afectaţi de inundaţii: „Uau, ce era să se întâmple...”.

Dar, pentru unii, chiar s-a întâmplat!

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Foto: Gândul/Marian Sultănoiu

Citește și: