675 vizualizări 11 mar 2010

Încă şapte zile şi cărţi unicat, de patrimoniu, vor fi azvârlite în stradă. Dacă în răstimpul ăsta Biblioteca Pedagogică Naţională nu găseşte 20.000 de euro să plătească lunar chiria, proprietarii o evacuează silit. De bătrânele cărţi-bijuterii de la 1648 sau 1749 nici nu vor să audă. Iar atâţia bani biblioteca n-are de unde plăti, bugetul de abia ajunge pentru lefurile angajaţilor. Normal, Ministerul Educaţiei ar avea sarcina să plătească această sumă, dacă vrea să nu dispară biblioteca. Dar cine anume a avut ideea uriaşei chirii? Păi, mai mult avocaţii au stabilit-o, ne-a declarat unul dintre proprietari. Interesant, unul dintre actualii consilieri ai ministrului Educaţiei, avocat la bază, a lucrat şi el, până în 2008, chiar pentru proprietari, în acest dosar. Numele său apare încă pe ultima notificare privind noua chirie, cea de 20.000 de euro.

Proprietari flancaţi de o "armată" de avocaţi

Consilierul-avocat Decebal Lohan zice că n-a făcut nimic murdar: "Eu m-am suspendat, nu mai apar în firmă decât cu numele. Este adevărat, am lucrat la acest dosar, dar din 2008 nu mai lucrez eu, ci colegii mei. Am pus umărul la societatea aceasta, dar acum eu am plecat şi dosarul a rămas acolo, la colegi. Eu, sincer, când am auzit de suma de 20.000 de euro pe lună, am râs, căci ministerul nu poate plăti atât".

De jumătate de secol, biblioteca stă în vila ilustrului avocat Istrate Micescu. Proprietari cu patalama sunt patru oameni: fiul maestrului, acum în vârstă de 86 de ani, două nepoate şi un timişorean afacerist care a cumpărat legal dreptul de proprietate al unei moştenitoare de drept, tot nepoată. Toţi patru comunică între ei mai mult prin avocaţi. "Nu eu am ajuns la suma aceasta, ci avocaţii noştri, ai proprietarilor. Eu vreau să ne înţelegem cu ministerul să ne plătească totuşi suma pe care o cerem", ne-a spus timişoreanul Ion Mircioagă. "Tatăl meu, proprietarul principal şi fiul avocatului Micescu, dorea să păstreze vila pentru bibliotecă. Numai că aici nu e numai tatăl meu. Şi eu îmi doresc acelaşi lucru, dar degeaba, căci nu am nici un drept oficial", zice Ioana Micescu.

Cărţi ale ţăranilor de la 1800, alături de tocul de scris al lui Odobescu

Biblioteca Pedagogică Naţională I.C.Petrescu este unică în ţară - are jumătate de milion de volume şi manuscrise, unele inestimabile. Biblia de la Bucureşti din 1648, sau un dicţionar latin-grec din 1696, legat în piele de viţel, cu semnătura lui Gheorghe Şincai. Ana Sandu, custode de 30 de ani aici, ne aduce un braţ de cărţi măcinate de vreme.

"Bucoavnă pentru învăţarea pruncilor din 1749, cu învăţătură religioasă, alta din 1827. Scrie aşa pe ea: «de a se deprinde atât la cunoaşterea slovelor, cât şi la cetănie şi la orânduiala vecerniei, outreniei şi a sfintei liturghii. Cu cheltuiala dumnealui Anastasie Hagi Gheorghe Polizu în tipografia din Râmnic». Dar, vai, aceasta e veche de tot, cu muşcături de şoricei", zice. Mai înşiră o "Gramatica rumână" de la 1859 ("Carte autorisata pentru şcolele publice") şi un volum de colinde la 1846 cu copertă afumată. La final, o însemnare: "această carte o am cumpărat subscrisul de la Iosif Groza, din comuna Inuri, unde am fost ca învăţător la an 1886 şi 1887. Pavel Rodean, învăţător". Altă bijuterie e un volum religios, scris de ţăranul Nicolae Dănilă prin 1822, la Zlatna. E cu scriere chirilică în limba română şi miniaturi frumos caligrafiate. Mai sunt şi stiloul din lemn de ulm al lui Alexandru Odobescu, ferecat în argint. Alături, călimara cu rezervă, cu mâner din alamă şi caractere arabe. S-a cam stricat, aşa că le-au înfăşurat în scoci. Întreg setul stă împăturit în celofan. "Le-ar sta şi lor bine pe nişte stative de catifea verde... dar dacă nu sunt bani", oftează custodele.

Ca să nu moară, toate cărţile ar trebui mutate în depozite moderne, cu climatizare şi tot tacâmul. Dar deocamdată ministerul nu are un plan unde să mute biblioteca. De zece ani şi mai bine, de când proprietarii au început procesele, nici un ministru n-a fost în stare să găsească un spaţiu potrivit. I-au aruncat, acolo, un depozit prea mic ori unul plin de igrasie. "Mai avem o anexă la Liceul Decebal, cu 25 de camere, şi suntem evacuaţi şi de acolo. În acel spaţiu sunt jumătate din cărţile noastre", se plânge directoarea bibliotecii, Carmen Leocadia Pesantez. Reprezentanţii ministerului asigură, însă, că se vor găsi soluţii.

"În acest moment se caută cea mai bună soluţie, ori să li se ofere alt spaţiu, ori să se negocieze noua chirie. În orice caz, nu-i vom lăsa baltă", ne-a declarat Melania Vergu, consilier în Ministerul Educaţiei.

Biblioteca cea nobilă cu foişoare, bolţi, lemn sculptat şi... uşă secretă

Avocatul Micescu a construit vila mult disputată prin anii 1900. Cum intri pe hol, ai şi ajuns în altă lume. În dreapta - o scară de lemn cu balustradă sculptată, tavan gotic şi policandru aurit, ales de însuşi Micescu, geamuri foarte înalte şi subţiri gen boltă. În stânga - o sală de documentare de unde nu-ţi mai vine să pleci. E îmbrăcată toată în lemn de tei cu incrustaţii artistice. În aer e un miros dulceag, de carte veche. "Sala este numai lemn de tei fiert doi ani, iar incrustaţiile sunt o îmbinare de mai multe stiluri: stil maur, bolte florentine şi elemente brâncoveneşti. Arcadele de pe colţ sunt clar orientale, stâlpii au iarăşi elemente florentine, cu rozete sculptate deasupra. Şemineul nu mai funcţionează din '77, de când i-a căzut coşul, dar are cahlele originale. Sus era un policandru uriaş. Casa era mult mai bogată, dar a fost rechiziţionată de ruşi, au furat tot ce-au prins", povesteşte Mariana Săvulescu, coordonatoarea sălii. Te urci pe o scară micuţă, circulară şi ai ajuns la etaj e un soi de foişor aşezat în sală, căptuşind pereţii. Generaţii de studenţi şi profesori şi-au pregătit aici examene, grade, simpozioane, referate, cercuri sau sesiuni ştiinţifice.

Afară, pe holul mare, mai este şi un balconaş sculptat unde se suia Micescu să ţină cuvântările, în vreme ce asistenţa stătea jos, înşirată pe scară. Studenţii îi sorbeau fiecare cuvânt. Şi astăzi, când se ţine vreun eveniment important, vorbitorul se cocoaţă acolo, să refacă epoca viluţei. Vila mai are şi nişte pivniţe, zici că sunt catacombe, şi... o uşă secretă. Pentru ce, nimeni nu ştie. Dar cert e că-i plăceau femeile, cărţile şi vânătoarea. Afară, spre Cişmigiu, sunt multe foişoare frumos ornate, iar sus de tot, turnul decorat cu păuni. După ce au venit comuniştii, cea mai mare durere a maestrului a fost că i-au ars cărţile în Cişmigiu. Şi avea vreo 33.000 de volume, unele unicate. Când l-au condamnat comuniştii pentru "rezistenţă împotriva regimului" la 20 de ani de puşcărie, Micescu a spus: "Mulţumesc generozităţii Înaltei Curţi că mi-a dorit o viaţă atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei, iar restul îi veţi face voi!".

Citește și: