122 vizualizări 11 aug 2009

Bulgaria e soră cu românul. Cu turistul român care a dat marea de-acasă pe cea de la sud de Dunăre. Dacă n-ar fi inscripţiile chirilice, nici n-ai observa că ai ieşit din ţară. La Ruse, vameşii lor vorbesc pe înţelesul tău (cu accent insesizabil), iar odată ajuns în staţiuni, româna pare limbă oficială.

Nisipurile de Aur ar putea trece, de fapt, drept o staţiune de-a noastră. La recepţiile hotelurilor, la restaurant şi în magazine, pe terase şi pe plajă, toată lumea o rupe pe româneşte. Normal, comunicarea e sufletul comerţului. “Bună seara, ce faci, poftim, poftim! Mâncare bună avem!”; “Nu place color? Schimbăm! Hai, doamna, probeşte!”; “Bere rece? Vine, vine! Ce pufteşte domnu’?”. Există chiar şi specialităţi cu dedicaţie: pe meniul unei terase de lângă plajă, tronează, pe lângă obişnuitele pizza, hot dog şi kebab, “friptură de şmecher”. Ortografiată impecabil.Cabinetele foto, în care poţi face poze retro, în costum de epocă, funcţionează pe acelaşi principiu.

Odată ce te-ai echipat în ţinutele amintind de alte vremuri, fotograful te instruieşte ferm: “Stai drept! Capu’ sus, fără guşă! Te uiţi la mine! Acum, toţi zâmbeşte!” Există chiar şi o cârciumă românească, în care găseşti porc, miel şi viţel la proţap şi, aţi ghicit, manele. Restaurantul – plin ochi, la ceas de seară - din centrul staţiunii e singurul loc din care răsună, live, tânguielile troglodite cu pretenţii de muzică aleasă. În rest, tot manele, dar în forma folclorului autentic bulgăresc, a pieselor arăbeşti ori a ritmurilor indiene, fiecare în restaurantul cu specific. Ar fi falimentat patronul român, dacă ar fi angajat nişte muzicanţi care să presteze sârbe, hore şi doine? Puţin probabil. Totuşi, în loc să-şi păstreze caracteristicile naţionale, proprietarul a preferat să fraternizeze sonor cu majoritatea.

Invazia neanderthalienilor

Ar fi fost perfect dacă şi turistul român ar fi ales să fraternizeze cu restul lumii, întru civilizaţie. Dar, fiindcă e majoritar (cam 90% din totalul muşteriilor vin de la noi), trăieşte senzaţia că are tot dreptul să exporte mârlănia din ograda proprie şi la bulgari. Dacă şi-a luat bilete la un hotel răsărit, ba a optat şi pentru all inclusive, a tras concluzia că şi mitocăniile sunt cuprinse în pachetul agenţiei. Nu contează că piscina hotelului are 4 metri pe 4, o matahală de 130 de kile se aruncă în apă, împroşcând totul în jur. Încurajat, tovarăşul de gaşcă imită insistent figura, plus că-şi îndeamnă şi odrasla să intre în bazin cu tot cu ditamai salteaua gonflabilă. Restul lumii nu mai are loc decât să-şi ude degetele de la picioare? Nu contează, important e ca grupul vesel şi nerod să se simtă excelent. La obţinerea bunei dispoziţii contribuie decisiv răgetele, înjurăturile schimbate cu nevasta şi pasele cu colacul peste scăfârliile vecinilor de şezlong.

La masă, ghiolbănia se manifestă plenar: deşi există un cod vestimentar şi nişte restricţii, şefii de trib îşi preumblă burţile dezgolite printre platourile cu mâncare. Unul, circumspect, analizează oferta, la capitolul “feluri principale”. Nu stă, ca toţi fraierii, la coadă, nici nu se oboseşte să pescuiască bucăţile de friptură cu cleştii tradiţionali. Îşi vâră mâna în tava cu aripioare prăjite şi apucă una cu degetele. Dezamăgit de calitatea produsului, îl depune înapoi în container, apoi înşfacă o altă aripă. Istoria se repetă de trei ori, până ce ţopârlanul e satisfăcut de aspectul bucăţii de pui. După ce transportă către masa familiei nenumărate farfurii umplute până la refuz şi zeci de halbe de bere, pare că, în sfârşit, s-a săturat. Eroare: în drum spre ieşire, mai bagă o dată dreapta într-o mare de rulouri. Plină de admiraţie pentru vitejia omului ei, consoarta face acelaşi gest.

Victorie totală.

Plimbări pe faleză “condimentate” cu urlete; staţionări la lift de care profită, pentru a-şi altoi zgomotos plodul obraznic (n-are relevanţă că e trecut de miezul nopţii); dialoguri nocturne de pe balcoane diferite, miştouri aberante de alţi clienţi ai hotelului, toate fac parte din arsenalul de concediu al râtanului român. Nu se sinchiseşte de confortul celorlalţi, ce face la Jupiter, Mamaia ori Eforie Sud face şi la Nisipurile de Aur. Nu contează că aici totul e pus la punct, că printre turişti s-au mai strecurat şi nemţi ori japonezi, dacă nu le convine atitudinea lui n-au decât să-şi programeze vacanţa în Hawaii. Aici, pe străzile pline cu maşini cu numere de Bucureşti, Vaslui, Vrancea, Neamţ, Mehedinţi, Mureş şi chiar Constanţa, ghiolbănia made in România se simte îndreptăţită să facă legea.

Citește și: