Gandul.info
Alina BĂDĂLAN TURCITU
789 vizualizări 15 mar 2011

Păsările se opriseră din cântat, în pădure se făcuse brusclinişte deplină. "Băi, ce-i cu tăcerea asta?", s-a întrebatfotograful Silviu Matei, camuflat între nişte brazi căzuţi. Mai săi se facă frică. În secunda următoare a zărit o siluetă umblând cao umbră printre copaci. Era râsul - atât de scump la vedere încâtîl întâlneşti o dată-n viaţă sau niciodată. "N-am mai stat săstudiez chestii de compoziţie şi expunere, pur şi simplu am apăsatbutonul instinctiv. Râsul a auzit zgomotul aparatului foto şi s-auitat exact în direcţia mea. Am făcut schimb de priviri. Ştiu, pareferoce, dar nu atacă omul", ne povesteşte Silviu.
A mai stat o vreme în ascunzătoarea sa din Munţii Maramureşului,aşteptând să vină vreun cocoş de munte, dar nu s-a iţit niciunul.Era a doua zi când se trezea de la patru dimineaţa ca să fie la oracinci în ascunzătoare. Stătea acolo, ghemuit, până la apus. Patruzile la rând a făcut asta. Se relaxa întinzându-şi câte o mână înaer, dar atât, nimic mai mult. Dacă s-ar fi ridicat în picioaresă-şi îndrepte şalele, ar fi speriat sălbăticiunile. Noaptea coboraîn "tabără" - un cort în pădure, de fapt. Stătea singur; pădurarulnumai îl adusese acolo şi el coborâse la cabană. Ziua, Silviureuşea, uneori, să doarmă iepureşte: "Chiar aşa, ca iepurele. Staicu ochii închişi şi te relaxezi profund centrându-ţi atenţia peauz. Cu experienţă, chiar şi în timpul acestui somn, poţi să facideosebirea între un foşnet de frunză şi un pas de animal".

Dacă îţi dai cu parfum înainte, animalul te simte şi de laun kilometru

Ca de fiecare dată, fotograful se echipase cu haina de camuflaj,îşi luase trepiedul, teleobiectivul şi aparatul de fotografiat.Câteva sandvişuri, o sticlă de apă şi asta era tot. Mâncarea şi-opusese în şerveţele, căci cele de plastic ar fi făcut gălăgie şii-ar fi speriat animalele. "Nu fumezi înainte, căci animalul tesimte şi poţi să-ţi iei adio de la poze. Nici cu parfum nu trebuiesă-ţi dai, căci, la fel, te miroase şi de la un kilometru", maispune el. Când, în sfârşit, a coborât şi el la cabană şi a făcutduş după patru zile, s-a simţit din nou om.
Când a fost la fotografiat mistreţi în Munţii Baraolt, el secocoţase în foişorul de observaţie, la doi metri deasupra solului -mistreţii tropăiau pe sub el. Se adunase acolo toată turma, vreo 50de bucăţi, cu totul. "Mistreţul are o muşcătură periculoasă, căcisfâşie cu colţii. Dar atacă numai când este rănit sau încolţit.Când stăteam deasupra, în foişor, i-am surprins pe câţiva privindsus, chiar în direcţia mea. Miroseau exact ca porcul de casă.Ursul, de exemplu, are un miros ca cel de ploşniţă", mai ziceSilviu.
Iarna trecută goneam cu maşina pe câmpuri, pe zăpadă. Eram îndelegaţie, se lăsase noaptea; în maşină eu, Silviu, şoferul. Neuitam pe geam, nu vedeam nimic. Câmpurile cu zăpadă se întindeau cacearceafurile gri. Când, deodată, Silviu lipeşte degetul de geam:"Uite, căprioare!". Ne-am uitat buimaci, eu şi şoferul, să vedem şinoi căprioare. Ne-am frecat la ochi, nimic. "Uite, măi, punctelealea negre mişcătoare", insistă Silviu. El rămâne serios, cu ochiidupă căprioare, eu şi colegul zâmbim. În noaptea aia, noi de abiadacă vedeam drumul...

Trei ani la Washinghton pentru a studia fotojurnalism şiwildlife

Din '96, de când face fotografie wildlife, Silviu Matei (33 de ani)a pozat sute de vieţuitoare. A început cu insecte, a avansat lapăsări, apoi a trecut la "categoria grea": animale. Până acum aprins muflon, viezure, acvilă de munte, marmotă, căprior, caprăneagră, pelican, buhai, cerb, ciută, buhai, chiră de baltă, stârcicenuşii, de noapte, lişiţe, iepuri, găinuşe de baltă şi multealtele.
Are patru premii naţionale la concursul de fotografie,"Fotogeografica", este fotoreporter la Mediafax Grup, a terminatUniversitatea Naţio­nală de A rte Plastice, iar în '99 a obţinut obursă în SUA pentru fotojurnalism şi wildlife. Trei ani a studiatgenul acesta la Washinghton şi la final putea să rămână acolo, darnu a vrut. Fotografiile sale pot fi văzute pe site-ul www.outdoorphotography.ro.
În România nu există prea mulţi fotografi amatori de wildlife, iarcu adevărat profesionişti nu am numărat mai mult de trei.

Citește și: