Gandul.info
Adrian POPESCU
575 vizualizări 15 mar 2011

UPDATE În centrul municipiului MiercureaCiuc, a avut loc, luni, "o acţiune cu caracter de informare"privind evenimentele istorice legate de revoluţia 1848 - 1849.Organizatorul acţiunii de informare a fost Csibi Barna, funcţionarpublic în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghitaşi membru al Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii GardaSecuiască.

Potrivit blogului său personal, Csibi a intenţionat să facăcunoscute faptele "moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra,Axente Sever şi alţii", comise cu "o cruzime animalicească"împotriva maghiarilor.

El a expus o listă, pe care au fost enumerate numărul şi numelevictimelor genocidului antimaghiar, precum şi localităţile undeacestea s-au petrecut. În cadrul "spectacolului" oferit de CsibiBarna, Avram Iancu a fost judecat, fiind acuzat de crimă împotrivaumanităţii şi genocid, iar apoi condamnat şi spânzurat. "Dumnezeusă fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşescîmpotriva naţiunii maghiare şi al secuilor", a spus CsibiBarna.

"Acţiunea de informare" a fost autorizată, potrivit inspectoruluişef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, DanIamandi. Acesta spune că "spectacolul" organizat de Csibi Barna nua stârnit interesul cetăţenilor.

De Ziua Maghiarilor, oficialii UDMR din Secuime au depusjurământul de credinţă faţă de Ungaria şi au arborat drapelulsecuiesc: "Noi trăim cu faţa spre Budapesta"

"Centrul de greutate" al sărbătoririi zilei de 15 Martie - ZiuaMaghiarilor de Pretutindeni, una dintre cele trei zile naţionaleale Ungariei - a fost, anul acesta, municipiul Miercurea Ciuc, unde"patronii" ceremoniilor au fost ministrul Culturii, Kelemen Hunor,proaspătul nou preşedinte al UDMR, şi vicepremierul ungar SemjenZsolt. Acesta din urmă a fost secundat de Repas Zsuzsanna,subsecretar de stat în guvernul de la Budapesta, şefaDepartamentului pentru maghiarii din afara graniţelor, şi deambasadorul Fuzes Oskar, în vreme ce liderul UDMR i-a avut alăturipe şefii consiliilor judeţene din Covasna, Harghita şi Mureş -Tamas Sandor, Borboly Csaba şi Lokodi Emoke.

Ceremoniile au debutat, la ora 9, cu "ediţia a doua" a arborăriipe clădirea Consiliului Judeţean Harghita a aşa-zisului drapelsecuiesc, declarat de Consiliul Naţional Secuiesc drept viitorul"steag al Ţinutului Secuiesc". După intonarea imnului ungar şi acelui secuiesc, drapelul - coborât anume cu o oră înainte - a fostsfinţit de un preot şi apoi ridicat la loc pe catargul din vârfulclădirii, alături de tricolorul românesc, în aplauzele oficialilorşi ale celor circa 200 de localnici prezenţi la ceremonie.

"Este un 15 Martie deosebit, deoarece aici, în Secuime, înArdeal şi în toată lumea, oamenii încep să depună jurământul decetăţeni maghiari", şi-a explicat vicepremierul ungar Semjen Zsoltprezenţa în România cu ocazia acestui eveniment. Apoi a ţinut sălămurească "încă o dată" şi problema autonomiei: "Guvernul Ungarieisprijină autonomia în diverse forme: autonomie teritorială acolounde maghiarii trăiesc în comunităţi compacte şi autonomieculturală în diaspora, adică acolo unde sunt dispersaţi. Dar,bineînţeles, totul în deplină concordanţă cu principiile şipracticile Uniunii Europene".

Jurământ de credinţă faţă deUngaria

Odată isprăvită ceremonia "steagului secuiesc", oficialiibudapestani au pornit în grabă spre Consulatul Ungar, unde, feritde ochii şi urechile presei, s-a consumat cel de-al doilea momental "programului sărbătoresc": depunerea jurământului de credinţăfaţă de Ungaria - în calitate de proaspeţi cetăţeni ungari - decătre Tamas Sandor, Borboly Csaba şi Lokodi Emoke, preşedinţiiconsiliilor judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, primii doiîmpreună cu soţiile.

"Jurământul de credinţă faţă de Ungaria nu înseamnă, în nici uncaz, renunţarea de către politicienii, demnitarii şi funcţionariimaghiari din România la jurământul de credinţă faţă de Româniadepus la dobândirea funcţiei. În Uniunea Europeană, aceastămodalitate de a dobândi cetăţenia unui alt stat este permisă, esteacceptată, şi există în Uniunea Europeană foarte mulţi politicieni,funcţionari sau demnitari care au dublă cetăţenie şi muncesc şiservesc într-un anumit guvern sau într-un anumit parlament şi nu enici o preblemă. Inclusiv colegul şi prietenul meu Daniel Funeriu,care este şi cetăţean francez, serveşte foarte bine intereselenaţiunii şi interesele guvernului", a declarat pentru gândul ministrulKelemen Hunor. Acesta n-a mai participat însă şi la ceremoniadepunerii jurământului, plecând imediat spre comuna natală Cârţa,"pentru a împărtăşi, câteva ore, bucuria de Ziua Maghiarilor şi curudele şi consătenii".

* "Este o bucurie, dar şi un semnal către secui că noitrăim cu faţa spre Budapesta, aşa cum am trăit şi în urmăcu 90 de ani, sau timp de 90 de ani. Acum au fost rezolvate doarformalităţile, pentru că în inima noastră, inima secuilor, am fostşi suntem parte a naţiunii maghiare. Vreau să-i îndemn pe toţisecuii să dobândim cetăţenie ungară, dar să trăim şi să muncimaici, acasă, în Ţinutul Secuiesc", a declarat Tamas Sandor laieşirea din clădirea Consulatului, arătând mândru certificatul decetăţean al Ungariei. O oră mai târziu, ceremonia depuneriijurământului de credinţă faţă de Ungaria s-a repetat, tot cu uşileînchise, "jurătorii" fiind, de data aceasta primarul din MiercureaCiuc, Raduly Robert şi mai mulţi consilieri locali, aproape toţiîmpreună cu soţiile.

După câteva depuneri de coroane de flori la statuilerevoluţionarilor paşoptişti maghiari Petofi Sandor şi Gall Sandor,şi la cea alui Nocolae Bălcescu, festivitaţile de Ziua Maghiarilorse vor muta, la ora 13, pe Vârful Nyerges, la 20 de kilometri deMiercurea Ciuc, unde, în prezenţa lui Kelemen Hunor şi aoficialilor de la Budapesta, este programată o "ceremonie solemnă"la monumentul celor 200 de soldaţi secui ucişi aici într-oconfruntare sângeroasă cu trupele ţariste, la 1 august 1849. Apoi,la ora 17, programul prevede "o mare adunare populară" lamonumentele lui Petofi şi Bălcescu din Piaţa Cetăţii, urmată,seara, de un spectacol de gală al Teatrului Maghiar "CsikiJatekszin" din Miercurea Ciuc.

Citește și: