Sorin Bogdan
1287 vizualizări 20 dec 2018

În dimineaţa de 20 decembrie 1989, Timişoara era pregătită de marea confruntare. Noaptea, cea mai mare parte a militarilor, tancurile şi TAB-urile fuseseră retrase în cazărmi, la ordinul generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major. Au mai fost păstrate trupe şi vehicule militare doar în zona Piaţei Operei şi a Comitetului Judeţean PCR, iar ministrul Apărării, generalul Vasile Milea ordonase ca acestea să acţioneze pentru evitarea distrugerilor şi doar cu aprobarea sa.

După ora 9:00, muncitorii de pe marile platforme industriale ale Timişoarei au ieşit în stradă. Semnalul l-au dat cei de la ELBA, din zona Gării de Nord.

"Colegii mei de la fabrică au reuşit să deschidă poarta din spate şi s-a ieşit masiv pe aici,” povesteşte Mircea Miclău, muncitor la Fabrica de corpuri de iluminat şi baterii ELBA. ”Nişte femei, colege, s-au dus la Kandia, iar câţiva bărbaţi dintre cei care au ieşit de la Elba s-au dus la Solventul. La ieşirea pe poartă ne-am împărţit în două grupuri. Unii au luat-o spre Gara de Nord şi au strigat şi la Electromotor să iasă şi ei. S-a stat acolo până când au ieşit muncitorii şi ni s-au alăturat. Apoi, la fabrica de panglici şi pălării am strigat în faţa unităţii, până când muncitorii de acolo ni s-au alăturat."

Au urmat muncitorii de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, din zona de sud a oraşului. În fruntea lor, s-a trezit ad-hoc Ioan Savu, care lucra la Fabrica de Detergenţi.

"În 20 decembrie 1989, dimineaţa, m-am dus la şefa de oficiu de la fabrica de detergenţi, unde lucram eu şi i-am spus că nu mai pot să stau. Am luat bilet de voie şi am plecat în oraş. Când m-am întors, am văzut o coloană masivă care dădea jos pancartele cu Ceauşescu. Am ajuns în faţa coloanei. Am văzut că era o coloană mare care nu rezida forţă. Mi-am dat seama că trebuie făcut ceva, unii strigau «Libertate, libertate». Nu aşa trebuia strigat, trebuia spus sacadat «Li-ber-ta-te». M-am dus prin coloană şi am strigat, iar oamenii s-au luat după mine. Parcă m-a luminat Dumnezeu în acel moment. A avut o anumită rezonanţă. Muncitorii au chemat oamenii de pe stradă să li se alăture. La unele fabrici, uşile erau sudate sau legate cu lanţuri", povesteşte Savu.

Ultima coloană care pleacă spre centru este cea a muncitorilor de la UMT, în fruntea cărora ajunge lăcătuşul Ioan Marcu.

În jurul prânzului, coloanele de manifestanţi se întâlnesc în faţa Catedralei mitropolitane, unde îngenunchează şi se roagă pentru cei împuşcaţi. O parte pleacă spre Comitetul Judeţean PCR, iar cealaltă - spre clădirea Operei Române. Aici erau şase TAB-uri şi 2-300 de militari. ”Armata e cu noi!” strigau oamenii, fluturând drapelul naţional din care decupaseră stema comunistă: ”Libertate!”. După negocieri cu comandantul militarilor, câţiva manifestanţi urcă în balconul Operei, de unde, cu ajutorul unei staţii de amplificare, pregătită - ironia sorţii - pentru un miting împotriva lor, încep să vorbească mulţimii. Printre ei, Claudiu Iordache, Ioan Chiş şi Lorin Fortuna.

În acest timp, aterizează la Timişoara primul ministru Constantin Dăscălescu şi Emil Bobu, trimişi de Elena Ceauşescu să negocieze cu manifestanţii. Dăscălescu este condus de generalul Nuţă la Comitetul Judeţean PCR, unde se ceartă cu Ion Coman, căruia îi reproşează retragerea Armatei în cazărmi. La ora 15:00, Coman îi raportează ministrului Apărării Vasile Milea, pe ”firul scurt”, că oamenii din stradă nu sunt huligani, ci muncitorii din fabricile timişorene şi Armata nu poate trage în ei. La Bucureşti, nimeni nu îşi asumă să îi spună Elenei Ceauşescu adevărul.

Între timp, în faţa Comitetului Judeţean PCR, înconjurat de trei cordoane de militari, miliţieni şi paraşutişti de la Buzău, se adunaseră 10.000 de timişoreni. S-a format o delegaţie care să discute cu primul ministru. Printre ei, şi Ioan Savu, care a vorbit oamenilor din balconul clădirii.

Delegaţia timişorenilor discută cu premierul Dăscălescu şi îi prezintă o listă cu revendicări, formulate ad-hoc, pe care să i le comunice lui Nicolae Ceauşescu. Erau 14 puncte scrise pe o foaie de hârtie, care va rămâne în istorie:

”0. Demisia Guvernului.

1. Cine a dat ordin să se tragă.

2. Numărul morţilor.

3. Numărul răniţilor.

4. Câţi sunt arestaţi.

5. Unde sunt morţii, să-i înmormântăm.

6. Transmisiune în direct la radio.

7. (De emoţie cifra 7 a fost scrisă, dar nu a conţinut nici o revendicare - n.red.)

8. Lista Comitetului cetăţenesc să fie publicată la Radio şi trimisă la Consulatul Yugoslaviei.

9. (Lista să fie publicată) şi in presă.

10. Copiii de la Catedrală.

11. Doliu naţional.

Demisia... (probabil demisia lui Nicolae Ceauşescu).

Televiziune,

Radio".

Comitetul cetăţenesc era format, printre alţii, din Ioan Savu, Ioan Marcu, Petre Petrişor, Ion Curuţiu, Petru Hurezan, Eustaţiu Cornel, Pisică Marin, Sorin Oprea, Petre Boroşoiu, Gruia Săsăran, Victoria Vasi, Barna, Rodica Ştiuba.

Din avionul în care se întorcea din Iran, Ceauşescu a acceptat doar eliberarea arestaţilor şi restituirea trupurilor celor morţi.

Între timp, în balconul Operei se formează un comitet de iniţiativă al Frontului Democratic Român, prima formaţiune politică de opoziţie faţă de PCR. Din Comitetul de acţiune al FDR făceau parte: Lorin Fortuna, profesor la Institutul Politehnic Timişoara – preşedinte; Cornel Eustaţiu, OGA Timişoara – vicepreşedinte; Claudiu Iordache, scriitor – secretar; Alexandru Ciura, Regionala CFR, Ioan Chiş, Electrotimiş, Traian Vrăneanţu, Cooperativa Meşteşugărească Dinamo, Viorel Florescu, UC Timiş, Nicolae Bădilescu, scriitor, Mihaela Munteanu, ICSAP, Gruia Săsăran, IJTM, Gheorghe Simioana, 1 Iunie, Dinu Buhăianu, COMTIM, Adriana Predonescu, Kandia, Romeo Dunca, IMA Timiş – membri. În faţa Operei, erau deja peste 40.000 de oameni.

O delegaţie de la Operă merge la Comitetul Judeţean PCR şi se reuneşte cu cei de acolo, dar negocierile cu liderii comunişti se opresc. Ceauşescu face o teleconferinţă cu şefii politici din judeţul Timiş şi le cere să organizeze adunări de înfierare a elementelor huliganice care au devastat Timişoara şi ”au pactizat cu spionii şi reprezentanţii intereselor capitaliste, iredentiste, şovine”, iar Armatei - ”să apere independenţa, integritatea şi suveranitatea naţională, şi realizările comunismului”. La ora 19:00, iese pe postul naţional de televiziune şi ţine un discurs românilor despre ”agenturili străine” şi ”huliganii” de la Timişoara.

La ora 20:30, Ceauşescu semnează decretul de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş, însă militarii aveau să refuze să pună în aplicare ordinele de intervenţie.

Timişoara se declară oraş liber de comunism, iar nucleul revoluţionarilor se mută la Operă, unde încep să se organizeze şi citesc fiecare hotărâre miilor de oameni din piaţă. Este chemat Ioan Aurel Laslău, directorul Tipografiei, ca să multiplice textul Proclamaţiei Frontului Democrat Român.

”Frontul Democrat Român este o organizaţie politică constituită la Timişoara pentru a realiza un dialog cu Guvernul Român în scopul democratizării ţării. Frontul Democratic Român condiţionează începerea acestui dialog cu demisionarea tiranului Ceauşescu.

Propunem Guvernului României ca bază de discuţii următoarele revendicări:

- Organizarea de alegeri libere

- Libertatea cuvântului, presei, radioului şi televiziunii

- Deschiderea imediată a graniţelor de stat

- Integrarea României în rândul statelor care garantează şi respectă drepturile fundamentale ale omului

- Eliberarea neîntârziată a tuturor deţinuţilor şi disidenţilor politici din România

- Revitalizarea economiei naţionale

- Reforma învăţământului în spirit democratic

- Dreptul de a manifesta liber

- Libertatea reală a cultelor religioase

- Îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a alimentaţiei publice.

Referitor la evenimentele din Timişoara:

- Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor

- Cerem restituirea decedaţilor pentru a fi îngropaţi după datină, cu doliu naţional

- Cerem eliberarea imediată a tuturor celor arestaţi în urma manifestaţiilor

- Cerem autorităţilor recunoaşterea oficială a Comitetului de Acţiune a Frontului Democratic Român înfiinţat la Timişoara.

- Mulţumim tuturor celor care s-au ridicat împotriva tiraniei, precum şi colectivului Teatrului Naţional din Timişoara, pentru sprijinul acordat.

După miezul nopţii, în ciuda apelurilor repetate ale celor din balconul Operei, în piaţă lumea se răreşte şi mai rămân doar câteva sute de oameni până dimineaţă.

La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu cere să i se organizeze un mare miting pentru a doua zi în Piaţa Palatului, care să fie transmis la televiziune, pentru a vorbi românilor.

Gândul vă propune o imagine completă a Revoluţiei din Decembrie 1989. O radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România şi o reconstituire a ultimelor sale zile. Vă prezintă evenimentele aşa cum au fost surprinse pe peliculă, dar mai ales cum au fost văzute şi trăite de cei care ieşit  în stradă, care şi-au pierdut părinţii, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum şi de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democraţie. Citiţi pe revolutions.ro, ce s-a întâmplat în fiecare zi a Revoluţiei din Decembrie 1989.

 

Citește și: