Gabriela Antoniu
Costin Nistor
675 vizualizări 24 iul 2019

În vara anului 1989, în timp ce în România se pregătea realegerea lui Nicolae Ceauşescu ca secretar general al PCR, la cel de-al XIV-lea congres, în Polonia se organizau primele alegeri în care comuniştii nu mai erau singurii competitori electorali.

Pe parcursul anului 1989, drumul polonezilor către democraţie a fost marcat de mai multe momente-cheie: primele alegeri semilibere din 4 şi 18 iunie, câştigate categoric de sindicatul Solidaritatea, condus de Lech Valesa, vizita fostului preşedinte american, George Bush, la Varşovia (10-11 iulie), aflat într-un turneu diplomatic în Europa şi instalarea la 24 august a primului guvern necomunist,  condus de Tadeusz Mazowieczki.

Participarea Sindicatului Solidaritatea la primele alegeri semi-libere din iunie 1989 a fost precedată de intrarea în legalitate a acestei organizaţii, scoasă în afara legii, la presiunile Moscovei, în 1981, pe fondul numeroaselor greve generate de criza economică. Negocierile privind legalizarea Solidarităţii au fost lansate de  generalul Wojciech Jaruzelski, secretar general al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) la 19 ianuarie, iar discuţiile au început la 6 februarie, când s-au parafat acordurile dintre Putere şi Opoziţie privind restabilirea pluralismului politic. Două luni mai târziu se ajunge la un compromis.

Conform înţelegerii din 5 aprilie, sistemul instituţional a fost înnoit şi locurile din cele două camere ale legislativului s-au împărţit astfel: la Camera Deputaţilor (Sejm), coaliţia condusă de comunişti obţinea automat 65% din locuri, opoziţia 35%, iar în Senat, cei 100 de senatori urmau să fie aleşi prin vot exprimat în alegeri libere.

Comuniştii au păstrat ministerele cheie şi primul loc în structuri. Iaruzelski urma să rămână preşedintele statului până la alegerile prezidenţiale. La scrutinul din iunie, opoziţia a obţinut o victorie zdrobitoare, 99 de locuri din cele 100 din Senat. La 24 august, Polonia va deveni prima dintre fostele ţări comuniste în fruntea căreia a ajuns un guvern necomunist, condus de Tadeusz Mazowiecki, un colaborator al lui Lech Walesa.  Din cei 24 miniştri,  13 sunt membri ai Solidarităţii.  Era prima schimbare de acest fel în estul Europei de la sfârşitul anilor `40.

Papa Ioan Paul al II-lea şi supărarea lui Ceauşescu

Un rol important în ecuaţia prăbuşirii comunismului şi instalării democraţiei în Polonia l-a avut Papa Ioan Paul al II-lea. Însuşi Nicolae Ceauşescu l-a considerat pe fostul suveran pontif drept unul dintre responsabilii pentru mişcările sociale de protest din Polonia, în perioada 1978-1989.  Conform lui Petre Opriş, doctor în istorie, Ceauşescu a susţinut în discuţiile cu conducătorii unor partide comuniste şi socialiste din Occident şi din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia că liderii Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) sunt vinovaţi deoarece au permis repre­zen­tanţilor bisericii catolice să-şi menţină influenţa deosebită în rândul cetăţenilor polonezi.

Citeşte continuarea pe platforma REVOLUTIONS...

Citește și: