Marius Oprea
1256 vizualizări 31 oct 2019

„Scrisorii celor 6”, acest gest de curaj, prima critică ”din interior” a politicii dictatoriale a lui Ceauşescu nu a fost lipsit de urmări (bineînţeles, mai întîi pentru semnatari), dar mai ales în plan extern, arătînd că în România aparatul de partid este incapabil să se reformeze din interior, ca în alte state comuniste, că la noi Nicolae Ceauşescu are un control strict asupra partidului comunist şi el nu va putea fi înlăturat ”democratic”, ci sfîrşitul dictaturii se va realiza altfel decît prin mijloace ”statutare” comuniste.

Cum se va petrece ”alinierea” autorităţilor de la Bucureşti în politica generală de transformări din blocul ţărilor Pactului de la Varşovia, nu se ştia şi nici nu se putea presupune încă. Era perioada în care se vorbea despre faptul că în România ”mămăliga nu explodează”. Dar a explodat şi a măturat comunismul cu totul, trecînd peste orice utopică reformare a lui. Continuăm interviul realizat în 7 martie 1996 cu Corneliu Mănescu.

Marius Oprea:  Din datele pe care le cunosc pînă în prezent, firul cronologic al Scrisorii celor 6 a fost următorul: domnul Apostol a luat iniţial legătura cu domnul Brucan, ajungînd amîndoi la convingerea că o asemenea luare de poziţie este necesară. Apoi cercul s-a lărgit, ajungîndu-se la cei şase viitori semnatari ai scrisorii, scrisoare redactată într-o formă iniţială de către domnul Apostol.

Corneliu Mănescu: Da, el cînd a venit la mine prima dată, am discutat în principiu despre o astfel de acţiune. A doua oară a venit cu proiectul de scrisoare care l-am amendat prin cîteva observaţii. El trebuia să mai discute şi cu ceilalţi şi să revină, dar n-a mai revenit. Mai tîrziu, cînd l-am întrebat ce s-a întîmplat, mi-a spus că a fost presat de Brucan care se temea că această acţiune ar putea fi descoperită şi astfel să cadă totul.

Citeşte continuarea pe platforma REVOLUTIONS

 

Citește și: