Marius Oprea
830 vizualizări 30 oct 2019

În 1971, întoarcerea lui Nicolae Ceauşescu din China şi Coreea de Nord a fost momentul care avea să constituie în România debutul cultului personalităţii şi a fundamentării “naţional-comunismului”, ca opoziţie faţă de Moscova a regimului de la Bucureşti. Noua orientare a nemulţumit o serie de activişti de partid rămaşi fideli Moscovei, dintre care cel mai cunoscut a fost Ion Iliescu.

De la simplele discuţii în Herăstrău ale unor activişti nemulţumiţi şi marginalizaţi şi pînă la conturarea unei opoziţii în partid, menită să încerce răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu nu a mai fost decît un pas. Acesta s-a concretizat însă abia 18 ani mai tîrziu, prin Scrisoarea celor 6, singurul ”gest de opoziţie” faţă de Ceauşescu în interiorul partidului care a avut notorietate.

Corneliu Mănescu, (n. 6 februarie 1916Ploieşti, – d. 26 iunie 2000Bucureşti) a fost ministru de Externe al României (1961-1972), iar la 19 septembrie 1967 a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei ţări socialiste era ales în această funcţie.

Anterior, ocupase funcţii politice în cadrul Ministerului Apărării, cu gradul de general-maior. La 11 martie 1989, a fost unul dintre semnatarii ”Scrisorii celor 6”, care aducea critici dure politicii interne şi externe a lui Nicolae Ceauşescu, un gest cu ecouri importante în medile externe, dar fără niciun efect în interiorul partidului. Poziţiile lui Ceauşescu au rămas neclintite, iar asupra semnatarilor s-a revărsat furia dictatorului. Am stat de vorbă ca reporter-corespondent al postului de radio Europa Liberă în 7 martie 1996 cu Corneliu Mănescu, la aproape şapte ani de la acest act de curaj, care a fost prima fisură în ”partidul-monolit”, anunţând sfîrşitul dictaturii la finele aceluiaşi an. 

Problema aceasta, a sănătăţii mele,  a fost de mai multe ori subiect de discuţie şi în anumite situaţii a căpătat chiar dimensiuni politice

Marius Oprea: Domnule Mănescu, au existat o serie de zvonuri privind starea sănătăţii dumneavoastră. Cel puţin, eu aşa am fost informat, că sînteţi foarte bolnav.

Corneliu Mănescu: Problema aceasta, a sănătăţii mele a fost de mai multe ori subiect de discuţie şi în anumite situaţii a căpătat chiar dimensiuni politice. Prima dată a fost în 1972, cînd am fost îndepărtat de la Ministerul de Externe. Era exact cu o zi înainte de vizita pe care trebuia să o facem în Belgia. Aşteptam cu multă bucurie întîlnirea cu prietenul meu, ministrul de externe, Pierre Armin. Atunci mi s-a comunicat hotărîrea de destituire. Această mişcare a stîrnit foarte multe discuţii şi în ţară, dar mai ales în străinătate. Atunci, Ministerul de Externe a fost obligat să trimită o circulară tuturor ambasadelor noastre din străinătate, afirmînd că starea sănătăţii mele nu mai îmi permite să îmi continui funcţia de ministru de externe, în care lucram de aproape 12 ani. A mai fost un moment cînd sănătatea mea a constituit un subiect animat.

Citeşte continuarea pe platforma REVOLUTIONS

Citește și: