Gandul
2212 vizualizări 23 aug 2019

În volumul „Cultura penuriei anii 80”, Mioara Anton explică cum a pornit tăvălugul peste viaţa românilor, transformându-i în alergători de cursă lungă pentru supravieţuire.

„Rezervele guvernelor occidentale de a mai acorda credite pentru o industrie nerentabilă au obligat conducerea partidului să găsească soluţii pentru raţionalizarea consumului şi redresarea economiei. Presiunile Fondului Monetar Internaţional pentru ca guvernul de la Bucureşti să-şi reevalueze planurile de dezvoltare industrială, precum şi perspectiva intrării în incapacitate de plată l-au determinat pe Ceauşescu să anunţe că România intenţiona să-şi achite datoria externă, o povară care a fost aruncată direct asupra populaţiei.

Pentru a-şi atinge obiectivul, regimul a impus noi măsuri menite să disciplineze societatea şi să pună capăt unor fenomene care influenţau negativ economia. Planificarea centralizată – ilustrată propagandistic prin cincinalul calităţii, cincinalul în patru ani şi jumătate sau cincinalul revoluţiei ştiinţifice (1976–1980) – a fost un eşec niciodată recunoscut şi asumat de Ceauşescu.

Raţionalizările, economisirile şi stoparea risipei s-au transformat într-o obsesie pentru secretarul general al partidului, care a dispus măsuri ce frizau uneori absurdul”, se arată în volumul citat.
Revoluţionarul timişorean Adrian Kali îşi aminteşte, într-un interviu care va face parte dintr-o relatare mai amplă a ce s-a întâmplat în acea perioadă, despre umilinţele la care erau supuşi românii în viaţa de zi cu zi.

„Din punctul meu de vedere nu era bine, unii spun că era bine că ne-am plătit datoriile, nu aveam apa caldă, nu aveam o grămadă de chestii. Unii poate uită chestia asta. Nu venea tramvaiul, fugeam acasă mă bucuram că mai picura de trei ori apa caldă ca să mă pot spăla, erau lucruri care nu erau normale, ce m-a deranjat cel mai tare, când a avut loc acel episod al germanilor când au plecat în RFG, am văzut o emisiune în care un neamţ era foarte supărat fiind întrebat de ce pleci din RDG în RFG şi ăla spunea <Ştiţi că în RFG sunt o grămadă de iaurturi, la noi sunt doar două. E, eu nu văzusem de ani de zile un iaurt, lipseau, chestii banale lipseau, atunci am zis că trebuie să îi spună cineva, poate are cineva curaj să îi spună, fiul său poate, că tot umblau bârfe din astea că el urmează. Nu s-a întâmplat asta”, a afirmat Adrian Kali.

Citeşte continuarea pe platforma REVOLUTIONS...

Foto: Facebook/Adrian Kali

 

Citește și: