Gabriela Antoniu
Ionela Banarescu
Costin Nistor
486 vizualizări 16 aug 2019

Pare neverosmil să povesteşti acum că înainte de 1989 nu puteai mânca oricând, orice, oricât. Să umplii frigiderul cu mâncare şi apoi să o arunci că expiră sau că vrei să faci loc alteia, nici nu se punea problema. Mai ales pentru românul de rând. Carnea, laptele, untul deveniseră un lux, iar pâinea uleiul şi zahărul se dădeau pe cartelă. De exemplu, o familie de doi adulţi şi doi copii, primea 500 de grame de pâine de persoană pe zi şi câte 500 gr de ulei şi zahăr pe lună. Restul produselor erau la liber sau mai bine zis la omor. Trebuia să stai la cozi imense şi să te baţi să ajungi în faţă ca să apuci, pentru că niciodată nu erau suficiente.

Îmi stăruie în minte un episod din copilăria mea pe care îl revăd, ca şi cum totul s-ar fi întâmplat ieri, de câte ori văd galantare pline sau pâine aruncată la tomberon.

Se întâmpla prin anii 85. Venisem cu bunica mea de la ţară, la piaţa din Olteniţa. Vândusem nişte roşii şi fructe şi ne întorceam acasă. În apropierea autogării, un centru de pâine. „Haide, fă, să luăm şi noi pâine”, îmi zice bunica. „Nu ne dă, mamaie, că e pe cartelă”, îi spun. „Cum să nu ne dea, fă, că suntem de la ţară”, îmi răspunse bunica, care părea să fi crezut lozincile ceauşiste despre fraternitatea dintre clasa muncitoare, orăşeni şi ţărani. Intrăm. „Dă-mi maică şi mie două pâini”, cere bunica. „Ai cartelă?”, o întreabă vânzătoare. „N-am, sunt de la ţară”, îi răspunde bunica. „Păi atunci nu-ţi dau”, i-o retează scurt vânzătoarea. „Cum să nu-mi dai, maică? Doar noi, ţăranii, o muncim. Uite, cu mâinile astea”, îi spune bunica, întinzându-i palmele aspre, bătătorite de atâta muncă la CAP. Chiar dacă dureros de convingătoare, bunica nu a reuşit să înduplece vânzătoarea să-i dea cele două pâini.

Este una dintre milioanele de poveşti spuse, scrise sau auzite despre viaţa românilor de dinainte de 89.

Ceauşescu a dat o amnistie pentru că se umpluseră puşcăriile de ţărani

Fostul procuror militar, Dan Voinea, autorul rechizitoriului în baza căruia soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, în 25 decembrie 1989, a povestit într-un interviu exclusiv, care va face parte dintr-un prezentare mai amplă a ceea ce a însemnat Revoluţia, cum era viaţa în România la acea vreme:

„România... destul de tristă. O Românie în care benzina era pe cartelă, aveam 30 de litri de benzină pe luna şi era la o benzinărie care se află la 10 kilometrii de casă mea şi mai consumăm numai că să îmi iau cota pe lună, consumăm trei litri, aveam o Dacie care consumă mult. Oricum nu îmi ajungea că să mă duc să îmi văd părinţii în judeţul Gorj de unde sunt eu.

Citeşte continuarea pe platforma REVOLUTIONS...

Citește și: