Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro. Rezultratele dinainte de contestaţii arată că rata de promovare la Bacalaureat 2015 este de 66,41% înainte de contestaţii. La nivel naţional s-au înregistrat 63 de medii de 10, cele mai multe în Timiş. Notele de la Bacalaureat 2015 au fost publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Gândul publică rezultate finale Bacalaureat 2015 imediat ce acestea vor fi  disponibile pe Edu.ro. Elevii găsesc toate notele obţinute la examen, dar şi notele obţinute după contestaţie, pe site-ul bacalaureat. edu.ro. Rezultatele finale vor fi afişate la licee pe 10 iulie. Absovenţii care nu au obţinut rezultate de promovare în prima sesiune se pot înscrie în cea de-a doua  perioadă de examen pentru a doua sesiune de examen din august.

Judeţele în care s-au depus cele mai multe contestaţii la Bacalaureat 2015 sunt Suceava (peste 2.300) şi Constanţa (peste 2.000).

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro. Metodologia de la contestaţii

Potrivit metodologiei de examen, la rezolvarea contestaţiilor, dacă se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte – în plus sau în minus – între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii sau, după caz, între nota obţinută în cadrul examenului de bacalaureat şi nota obţinută la reevaluările decise de comisia judeţeană sau de Comisia Naţională de Bacalaureat, inspectoratele şcolare analizează situaţia, în termen de 5 de zile de la primirea rezultatelor la contestaţii, respectiv la reevaluare. Inspectoratul judeţean poate decide în acest caz procedura de cercetare disciplinară  pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi de comiterea abaterilor.

Găsiţi aici cele mai recente informaţii despre rezultatele finale de la Bacalaureat 2015:

Rezultate Bac 2015, finale pe Edu.ro Update 8 Rata de promovare la bacalaureat în judeţul Mehedinţi a crescut cu trei puncte procente, de la 51,9% la 54,9%, după rezolvarea contestaţiilor, iar la Liceul "Tudor Vladimirescu" din localitatea Şimian, unde iniţial niciun elev nu luase examenul, 5,5% din absolvenţi au promovat. Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, în judeţ au fost depuse 647 de contestaţii, iar în cazul a 335 dintre acestea notele au fost modificate. Astfel, 307 lucrări au primit note mai mari, iar 28 - note mai mici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În aceste condiţii, rata de promovare la examenul de bacalaureat a crescut de la 51,9% la 54,9%. Potrivit sursei citate, după soluţionarea contestaţiilor, la Liceul "Tudor Vladimirescu" din localitatea Şimian, unde iniţial niciun elev nu luase examenul, 5,5% din absolvenţi au promovat.

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro Update 8 Numărul mediilor 10 înregistrate la examenul de bacalaureat în judeţul Suceava a crescut la cinci, după soluţionarea contestaţiilor, faţă de trei câte erau iniţial, în timp rata de promovare a ajuns la 70,09 la sută. În judeţul Suceava, au fost depuse 2.354 de contestaţii la lucrările de la bacalaureat.

Potrivit datelor publicate pe edu.ro, la Limba română au fost modificate 386 de note, la proba obligatorie a profilului, unde s-au înregistrat 638 de contestaţii, au fost modificate 288 de note, iar la proba la alegere a profilului şi specializării s-au înregistrat 696 de contestaţii, fiind modificate 233 de note. De asemenea, au fost înregistrate cinci medii 10, faţă de trei câte erau înainte de contestaţii.

Procentul de promovare la bacalaureat înregistrat în judeţul Suceava după contestaţii este de 70,09, faţă de 68,63 cât era iniţial.

Rezultate Bac 2015, finale pe Edu.ro Update 7 O lucrare la proba de istorie de la bacalaureat notată iniţial cu 5,7 a fost mărită cu patru puncte după soluţionarea contestaţiilor depuse în judeţul Vaslui, iar o elevă olimpică la limba română, care luase 6,55 la această probă, a obţinut 9 după recorectare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, din cele 1.310 contestaţii depuse la bacalaureat 441 au fost admise, iar 381 de lucrări au primit note mai mari, iar 60 - note mai mici.

Astfel, 35 de elevi din judeţ au promovat examenul de bacalaureat, rata de promovare crescând de la 68,75% la 69,90%. „Pentru şase lucrări diferenţa de note a fost mai mare de 1,5 puncte, în urma soluţionării contestaţiilor. Cea mai mare creştere a fost de patru puncte, în cazul unei teze la istorie nota majorându-se de la 5,7 la 9,7”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Tot în urma contestaţiilor, şase lucrări au fost notate cu 10, în timp ce o elevă de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, olimpică la limba română şi a cărei lucrare la această probă a examenului fusese notată cu 6,55, a primit 9.

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro Update 6 În cazul a 55 de licee, în care studiau, în total, 450 de elevi, a fost înregistrată o rată de promovare de zero la sută, în timp ce, la polul opus, în 42 de licee, toţi cei 3.500 de elevi au obţinut note de trecere, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. „De ani de zile, aceste unităţi au la Bacalaureat zero promovaţi. Vorbim de 55 de licee în care învaţă 450 de elevi, adică opt pe unitatea de învăţământ. Luăm în considerare desfiinţarea acestor şcoli, după ce vom face o analiză puctuală a fiecărei unităţi în parte”, a mai spus Cîmpeanu.

De asemenea, la nivel naţional, sunt 42 de licee în care învaţă, în total, 3.500 de elevi, unde ponderea de promovare a examenului de bacalaureat a fost de sută la sută, a mai spus Cîmpeanu.

Rezultate Bac 2015, finale pe Edu.ro Update 5 Peste 500 de lucrări din 660 contestate şi admise la bacalaureatul din judeţul Cluj au primit note mai mari, astfel că promovabilitatea a crescut de la 82,18 la sută la 83,42 la sută, transmite corespondentul Mediafax. „Din totalul de 1.219 contestaţii depuse în judeţul Cluj, au fost admise un număr de 660. Dintre acestea, 537 au dus la modificarea notei prin creşterea ei, iar 123 au dus la modificarea notei prin scăderea ei”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de ISJ Cluj.

Update 4 După rezolvarea contestaţiilor, au luat media 10 la Bacalaureat 2015 încă 18 elevi, numărul total ajungând la 81 în toată ţara. Ministerul Educaţiei propune ca elevii de nota 10 să primească un premiu de 3.000 de lei de la Guvern, iar cei de la Evaluare Naţională - 1.000 de lei. În Cluj-Napoca, consiliul local a premiat singura elevă de 10 din judeţ cu suma de 1.000 de lei.

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro Update 3 Rata de promovare la Bac 2015 a crescut la 67,9% după rezolvarea contestaţiilor, de la 66,41% la afişarea primelor rezultate. Astfel, 108.434 de elevi au trecut examenul. În Bucureşti, rata de promovare a crescut cu 2,72% după finalizarea contestaţiilor. Ministrul Cîmpeanu a propus eliminarea a 63 de elevi din examen. Toţi provin de la Liceul „Traian Vuia” din Făget, Timiş. Alţi 20 de elevi de la Liceul „Vasile Conta” din Neamţ riscă să fie eliminaţi pentru că ar fi copiat.

Rata de promovare la Bac 2015 este cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut, când a fost de 60,65%.

Update 2 La ora 14:00 vor fi afişate, pe Edu.ro, rezultatele finale la Bac 2015, potrivit ministrului Cîmpeanu. El a spus că va organiza şi o conferinţă de presă.

Rezultate Bac 2015, finale pe Edu.ro Update 1 O elevă a unui liceu din oraşul Cugir a fost notată eronat la Bacalaureat 2015 cu nota 1,00 la proba de matematică de către profesorii corectori din Sibiu, în condiţiile în care lucrarea acesteia a fost de 10,00. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Marcela Dărămuş, a declarat joi, pentru Agerpres, că a fost informată despre această situaţie, afirmând că, din păcate, a avut loc o eroare regretabilă, probabil cauzată de oboseală. Marcela Dărămuş a explicat că profesorii din Sibiu care au corectat lucrarea elevei din Cugir au notat corect în borderou, respectiv cu 10,00, dar la trecerea în borderoul electronic s-a făcut o greşeală, apărând doar nota 1,00.

După afişarea rezultatelor, atât eleva, una dintre cele mai bune din liceul său, cât şi profesorii săi au sesizat Comisia de Bacalaureat din Cugir, ulterior profesorii din Sibiu făcând modificarea de rigoare, fiind anunţate în acest sens atât ISJ Alba, cât şi ministerul de resort. În consecinţă, fata nu a mai fost nevoită să depună contestaţie.

Rezultate Bac 2015, finale pe Edu.ro. Situaţia înainte de rezolvarea contestaţiilor

Rata de promovare la Bacalaureat 2015 înainte de contestaţii a fost de 66,41%, înainte de contestaţii, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%). Cel mai ridicat nivel de promovare a fost înregistrat în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%). Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.

Potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de Bac 2015 au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care 100.058 (72,78%) sunt din promoţia curentă şi 6.006 (27,02%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu aceeaşi sesiune a anului trecut, în acest an sunt cu 14.293 de elevi în plus care au reuşit să promoveze examenul. Dintre candidaţii care au susţinut examenul, 53.336 au fost respinşi, respectiv 37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare.

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro. Sunt 42 de licee unde toţi elevii au trecut la Bac 2015 

Bucureştiul şi judeţul Cluj au cele mai multe licee unde toţi elevii care au participat la examen au obţinut medii de promovare la Bacalaureat 2015. Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic Naţional, Colegiul German „Goethe”, Liceul Teoretic Şcoala Europeană Bucureşti, Colegiul Naţional ”Sfântul Sava”, Complexul Educaţional Lauder Reut, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” şi Liceul Teoretic Mihai Ionescu sunt cele nouă licee din Capitală unde toţi elevii au luat cel puţin media 6 la examen.

Colegiul Sfântul Sava din Capitală este şi anul acesta unul dintre liceele în care toţi elevii au luat examenul. Directoarea Elena Trocan spune că nu există o reţetă a succesului, dar că pentru bacalaureat toată lumea munceşte. „Este vorba despre o conduită exemplară a modului în care profesorii şi elevii îşi desfăşoară activitatea la şcoală. Pe de altă parte, există o susţinere din partea părinţilor. Trebuie să funcţionăm într-o echipă”, a spus Elena Trocan, directoarea de la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, pentru gândul.

În judeţul Cluj, la opt dintre liceele unde a susţinut la examenul de maturitate rata de promovare este de 100%: Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu” din Cluj-Napoca, Liceul Teoretic Creştin Pro Deo din Cluj Napoca, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Cluj-Napoca, Liceul Janos Zsigmond Cluj-Napoca, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, Colegiul Emil Racoviţă din Cluj-Napoca, Transylvania College The Cambridge International School din Cluj Napoca, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca.

În total, la nivel naţional au participat la Bacalaureat 1351 de licee.

Rezultate Bac 2015, finale pe Edu.ro. Suspiciuni de fraudă

Examenul de Bac 2015 a fost marcat de câteva scandaluri, printre care cel mai răsunător a fost cel al fiicei fostului şef al CJ Adrian Duicu.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a decis înfiinţarea unei comisii care să verifice dacă „metodologia în vigoare” pentru Bac 2015 a fost aplicată corect la Colegiul Tehnic „Dierna” din Orşova, unde au fost semnalate suspiciuni de fraudă la bacalaureat care o vizau pe fiica fostului şef al CJ Adrian Duicu.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi, Consiliul de Administraţie al instituţiei a decis înfiinţarea unei comisii „care are ca obiectiv principal verificarea aplicării corecte a metodologiei în vigoare, respectiv clarificarea situaţiei apărute” la Colegiul Tehnic „Dierna” din Orşova.

Mai mult, un număr de 108 candidaţi din cei 191 care au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei (Bihor), unde există suspiciuni de fraudă, au fost eliminaţi, iar aproximativ 40 de cadre didactice sunt cercetate disciplinar, fiind depusă şi o sesizare penală la Poliţie. Elevii au susţinut una din probe în zece săli de clasă, unde profesorii supraveghetori şi membrii comisiei de bacalaureat ar fi fost implicaţi în fraudarea examenului.

În şcoala respectivă au susţinut examenul 191 de cadidaţi în 14 săli, iar în zece dintre acestea s-ar fi copiat.

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro. Calendar sesiunea august-septembrie:

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

Rezultate Bacalaureat 2015, finale pe Edu.ro. Gândul va publica toate informaţiile despre rezultate Bac 2015.

Citește și: