Ramona LOZNIANU
Andreea OFIŢERU
404894 vizualizări 1 iul 2014

Rezultate evaluare naţională 2014, pe Edu.ro. Elevii de clasa a VIII-a care au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2014 au aflat vineri, 27 iunie, notele obţinute la cele două, respectiv trei probe date. Rezultate Evaluare Naţională 2014 au fost afişate la şcolile unde elevii au susţinut examenul până cel târziu vineri la ora 16:00. Rezultate Evaluare Naţională 2014 nu vor fi publicate pe Edu.ro. Ierarhia mediilor de admitere la liceu va fi făcută publică pe 4 iulie, pe site-ul Edu.ro. Din cei aproximativ 167.000 de absolvenţi ai claselor a VIII-a care au susţinut examenul de Evaluare Naţionala 2014, 70,8% au obţinut note peste 5, potrivit datelor prezentate în premieră de fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu la Gândul LIVE. Rezultatele la Evaluare Naţională 2014 sunt mai slabe decât cele din 2013, când, înainte de contestaţii, 76% dintre elevi obţinuseră note peste 5. 

Dintre cei 165.188 de candidaţi înscrişi, la evaluarea naţională au participat 159.953 (96,8%). Din totalul acestora, 113.250 (70,8%) au obţinut, după afişarea Rezultate Evaluare Naşională 2014, medii peste 5, iar 46.703 (29,2%), medii sub 5. Pe tronsoane de medii, cei mai mulţi elevi s-au situat în intervalele 5-6, 6-7, 7-8 şi 8-9.

Probele s-au desfăşurat normal, fără abateri grave de la normele impuse de metodologia de examen. Cu toate acestea, la nivel naţional, au fost eliminaţi 8 candidaţi, potrivit ministerului. 

După afişarea Rezultate Evaluare Naţională 2014, candidaţii pot solicita comisiei de organizare a evaluării naţionale să-şi vadă lucrările numai după afişarea rezultatelor finale, după contestaţii. "Vizualizarea lucrării nu poate conduce la reevaluarea sau modificarea notelor acordate candidatului respectiv", potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului. 

La nivel naţional sunt, după afişarea rezultate Evaluare Naţională 2014, 583 de note de 10 la română, 4.235 la matematică şi 219 medii de 10. Peste 46.600 de elevi, aproximativ 30% au obţinut note sub 5, a mai spus Andronescu.

Cele mai bune rezultate la Evaluare Naţională 2014 s-au înregistrat în Bucureşti, Brăila, Prahova şi Gorj, iar cele mai slabe în Caraş-Severin, Călăraşi, Vaslui, Giurgiu şi Timiş.

Gândul vă oferă toate notele şi Rezultate Evaluare Naţională 2014, precum şi harta celor mai bune licee din Bucureşti şi din fiecare judeţ din ţară.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale, pe Edu.ro Update 36: La Matematică, din totalul celor 4.779 de contestaţii, media s-a modificat doar pentru 1.012 (21,18%), dintre care pentru 912 (90,12%) a crescut, iar pentru 100 (9,88%) a scăzut.

La Limba şi literatura maternă, din totalul celor 224 de contestaţii, media s-a modificat doar pentru 86 (38,39%), dintre care pentru 52 (60,47%) a crescut, iar pentru alte 34 (39,53%) s-a micşorat.

Cele mai multe contestaţii la Limba şi literatura română au fost depuse în municipiul Bucureşti - 16,90%, în judeţul Galaţi - 14,98% şi în judeţul Constanţa - 13,20%.

Şi la Matematică, cele mai multe contestaţii s-au înregistrat în Capitală - 5,13%, în judeţul Galaţi - 5,09% şi în judeţul Constanţa - 4,63%.

Pentru Limba şi literatura maternă, cele mai multe contestaţii au fost depuse în judeţele Sibiu - 6,17% şi Braşov - 5,74%, respectiv în municipiul Bucureşti - 5,56%.

Update 35: După soluţionarea contestaţiilor, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34%, până la 71,12%. Înainte de contestaţii, procentul era de 70,78%.

Pe discipline, creşterea procentului mediilor peste 5 a fost de sub 0,25%: la Limba şi literatura română, de la 72,93% la 73,01% iar la Matematică, de la 72,77% la 73,01%. La Limba şi literatura maternă, creşterea a fost de 1,58%, de la 89,66% la 91,24%.

Din totalul celor 19.650 de contestaţii depuse, la Limba şi literatura română s-au înregistrat 14.557, la Matematică - 4.779, iar la Limba şi literatura maternă - 224.Din totalul celor 19.650 de contestaţii, mediile s-au modificat doar pentru 6.779 (34,66%), astfel: în cazul a 935 (13,79%) de lucrări a însemnat o scădere a mediei, iar pentru 5.844 (86,21%) de lucrări a însemnat o creştere. 

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale, pe Edu.ro Update 34: Procentul de promovare de la Evaluarea Naţională 2014 din judeţul Buzău a crescut de la 71,95% la 72,14%, în urma soluţionării contestaţiilor. Cele mai multe contestaţii au fost la limba română- 354, dintre care 177 au obţinut note mai mari, iar 25 au luat note mai mici. La matematică, 126 de elevi au depus contestaţie, dar numai 28 au obţinut note mai mari.

În judeţul Buzău, un procent de 71,95% dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut cel puţin media 5 la examen.  ”Sunt 4 elevi care au obţinut media 10, 15 elevi au luat nota 10 la limba română, iar alţi 93 de elevi au obţinut nota 10 la matematică”, a spus Dumitru Ene, inspectorul general de la Buzău.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale Update 33: La Hargita, procentul de promovare de la Evaluare Naţională s-a modificat de la 65,24% la 65,31% după contestaţii. În total, au fost 186 de contestaţii. Pentru 65 dintre acestea nota a fost modificată, însă numai pentru 61 nota a crescut.

Înainte de contestaţii, peste 65% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat medii peste 5 la evaluarea naţională

Un procent de 65,24 dintre elevii de clasa a VIII-a din Harghita au luat medii peste cinci la evaluarea naţională, cele mai slabe rezultate fiind la limba română, unde mai puţin de jumătate dintre absolvenţi au obţinuţi note peste cinci.

Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la limba maghiară, unde 88,72 la sută dintre elevi au fost notaţi peste cinci, iar la Matematică - 66,25 la sută. În judeţ, 65,24 la sută din elevi au avut medii peste cinci.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale, pe Edu.ro Update 32: Judeţul Brăila este primul în privinţa ratei de promovare, cu un procent de 87,14%, înainte de contestaţii. În urma rezolvării contestaţiilor procentul de promovare a crescut la 87,32 %. În total, 232 de absolvenţi de clasa a XII-a au depus contestaţie, iar dintre acestea numai 100 au fost admise. Pentru 81 de elevi notele de la contestaţie au crescut.

În urma rezolvării contestaţiilor, la Botoşani procentele de promovare pe discipline s-au modificat. Astfel, la limba şi literatura română rata de promovare a crescut de la 65,85% la 67,38%, iar la matematică de la 65,77% la 65,85%.

În urma contestaţiei, 105 lucrări au primit note mai mari, dintre care  84 lucrări la limba şi literatura română şi 21 la matematică. De asemenea, 16 lucrări au primit note mai mici, dintre care 14 teze la limba şi literatura română şi două la matematică. Pentru 345 teze notele au rămas neschimbate.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale Update 31: 342 de elevi din judeţul Timiş au depus contestaţii  la limba română după examenul de Evaluare Naţională. Alţi 91 de elevi au contestat rezultatul de la matematică. Rezultatele de la contestaţii arată că, la română, 140 de elevi au obţinut note mai mari, în timp ce 17 elevi au primit note mai mici.

La matematică, 11 elevi au obţinut note mai mari în urma contestaţiei, în timp ce 2 elevi au luat note mai mici. Procentul de promovare de după contestaţii s-a modificat de la 61,09 % la 61,35 %.

Rezultatele la examenul de Evaluare Naţională 2014 sunt publicate la şcolile unde elevii au susţinut probele de la matematică şi limba romană.

Înainte de contestaţii, peste 61% din elevii care au susţinut Evaluarea Naţională în Timiş au obţinut medii peste cinci, în timp ce în Bistriţa-Năsăud procentul celor cu medii mai mari de cinci este de 66,7% şi un singur elev a avut media 10, în ambele judeţe rezultatele fiind mai slabe faţă de anul trecut.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, rezultatele examenului de evaluare naţională, afişate vineri, arată că în judeţul Timiş patru elevi au obţinut media zeceş.

În total, au fost şapte note de zece la Limba română şi 85 de note de zece la Matematică. La cea din urmă disciplină, 173 de candidaţi au luat note între 1 şi 1,99, iar la Limba română 253 de candidaţi au obţinut note între 1 şi 1,99.

La Limba română, 61,17 la sută au obţinut note peste cinci, la Matematică - 62,3 la sută, în timp ce la Limba maternă - 91,53 la sută au note peste cinci.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale Update 30: 127 de elevi din judeţul Vrancea au depus contestaţii la limba română şi 89 la matematică. Numai 108 contestaţii din cele depuse au fost admise, astfel încât procentul de promovare de la Evaluarea Naţională 2014 nu se modifică semnificativ, ci de la 71,62% la 71,69 %.

Înainte de contestaţii, 71,62% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Vrancea au obţinut nota cinci la toate probele de examen. „Avem opt şcoli în care toţi elevii au luat note peste 5, 24 de şcoli în care 90% dintre elevi au obţinut peste cinci la ambele probe”, a spus Elena Balaban, inspector adjunct de la Vrancea. Şapte dintre elevii din judeţul Vrancea au obţinut nota 10 atât la limba română, cât şi la matematică.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale Update 29: În judeţul Prahova, 664 de elevi nemulţumiţi de rezulatele de la proba de limba română au depus contestaţii. La matematică, au fost depuse 207  de contestaţii.

Potrivit inspectorilor şcolari, au fost admise numai 273 de contestaţii la română şi 31 la matematică. Procentul de promovare nu se va modifica semnificativ după contestaţii.

Toate notele la română şi matematică şi rezultatele la examenul de Evaluare Naţională 2014 sunt publicate la şcolile unde elevii au susţinut probele.

Înainte de contestaţii,  81,23 % dintre absolvenţii de clasa a VIII-a care au fost prezenţi la examen au obţinut cel puţin nota cinci la ambele probe de la Evaluare Naţională 2014.

”Avem 3 medii de 10, 9 note de 10 la limba română şi 178 de note de 10 la matematică. Aproximativ 20% dintre medii sunt în intervalul dintre 8 şi 8.99”, a spus Horia Toma, inspectorul general de la Prahova.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale Update 28: 384 de elevi din judeţul Braşov au depus contestaţii pentru rezultatele de la Evaluare Naţională 2014. Dintre aceste contestaţii au fost admise numai 175, în timp ce 209 au fost respinse. Procentul de promovare după contestaţii rămâne la fel - 73,55%.

Notele pe care elevii din judeţul Braşov le obţin  după contestaţii la probele de limba şi literatura română şi matematică sunt publicate la unităţile de învăţământ unde aceştia au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2014.

Edu.ro publică ierarhia mediilor pentru fiecare judeţ pe 4 iulie.

Înainte de contestaţii, la Braşov, 73,55% dintre cei 3.490 de elevi care au participat la examenul de Evaluare Naţională au reuşit să ia note peste 5, mai mult cu peste 5 puncte procentuale faţă de anul trecut. Astfel, la română, 71,98% au luat peste 5, iar la matematică 77,31%. La Braşov, doar 6 copii au reuşit să ia nota 10 la română, iar la matematică, 124. În 2013, au 362 de elevi au reuşit să ia notă maximă la matematică.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 finale Update 27: În Bucureşti au fost depuse 2.554 de contestaţii, dintre care cele mai multe au fost la limba română -1.958 şi 586 de contestaţii pentru Matematică.

Elevii de clasa a VIII-a din Bucureşti care au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2014 află rezultatele finale marţi, 1 iulie. Edu.ro publică ierarhia mediilor pe baza cărora se va face admiterea la liceu pe 4 iulie.

Inainte de contestaţii, rezultatele Evaluare Naţională 2014 finale arată că 13 elevi au reuşit să obţină note de 10 şi la română, şi la matematică. De asemenea, sunt 31 de note de 10 la română şi 633 de note de 10 la matematică.

La limba şi literatura română, au fost 1.824 de note între 5 şi 5,99, 1.668 între 6 şi 6,99, 2.075 de note între 7 şi 7,99, 2.393 de note între 8 - 8,99 şi 1.613 note între 9 şi 9,99. În notal, numărul elevilor care au luat note peste 5 la proba de limba română este de 9.604.

De asemenea, la limba română, 135 de elevi au luat note între 1-1,99,  316 de elevi au luat note între 2- 2,99, 705 de elevi au luat note între 3 şi 3,99, iar 811 de elevi au luat  note 4-4,99.

La matematică, 1.187 de elevi au obţinut note între 5 şi 5.99, după rezultate Evaluare Naţională 2014 finale, 1.348 de elevi au luat note între 6 şi 6.99, 1.809 elevi au luat note între 7 şi 7.99, 2.350 de elevi au luat   între 8 şi 8.99, iar 2.437 de elevi au luat între 9 şi 9.99. Anul acesta numărul mediilor de 10 este de 633.

Pe procente de promovare, rezultate Evaluare Naţională 2014 din Capitală arată că aproape 83% dintre elevii care au susţinut examenul au luat note peste 5, adică 9.014 din cei 11.500 câţi s-au prezentat. Astfel, aproximativ 83% dintre elevi au luat peste 5 la limba şi literatura română şi 84,22% note peste 5 la matematică. Potrivit reprezentanţilor inspectoratului municipiului Bucureşti, rezultatele vor fi afişate la şcolile unde s-au susţinut probele începând cu ora 14:15.

Rezultate Evaluare Naţională 2014, pe Edu.ro Update 26: Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, la Orăştie, despre solicitarea părinţilor de recorectare a lucrărilor după afişarea primelor rezultate Evaluare Naţională 2014, el arătând că vrea să vadă ce spun specialiştii pe această temă, întrucât nu poate să decidă politic în această privinţă.

"Am văzut, m-am uitat, vreau să vă spun că vreau să văd ce spun specialiştii. Sigur, şi eu sunt părinte şi întotdeauna, dacă copilul meu nu ia o notă de care să fiu mulţumit, aş vrea altceva. Vreau să mă uit să văd totuşi ce spun specialiştii, pentru că nu pot să decid eu politic aşa ceva, nici nu ar fi bine", a precizat Ponta.

Subiectele probei de limba română de la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a sunt contestate de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, care reclamă, între altele, dificultatea mare a unuia dintre acestea, considerat în afara programei, şi faptul că un altul a avut baremul prost gândit.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 Update 25: Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) precizează că subiectele la proba de limba română a evaluării naţionale au fost realizate în concordanţă cu programa şcolară şi au avut un "nivel de abordare mediu", iar baremul lor a permis punctarea oricări rezolvări corecte.

MEN mai ţine să sublinieze că în baremul subiectelor s-a precizat, încă de la început, că "se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor". Cu alte cuvinte, explică ministerul, baremul a permis corectorilor să puncteze elevii pentru orice descriere corectă, în temă, a subiectelor tratate.

Rezultate Evaluare Naţională 2014, pe Edu.ro Update 24: Reclamaţii că unii elevi ştiau dinainte subiectele la evaluare

Ancheta de la Şcoala Nr. 4 "Alexandru Ştefulescu" din Târgu Jiu, unde luni au avut loc percheziţii, ar fi fost declanşată după ce părinţii mai multor elevi de clasa a VIII-a au reclamat că au fost colegi ai acestora care ar fi ştiut ce subiecte vor primi la evaluarea naţională, spun surse judiciare.

Potrivit surselor citate, percheziţiile de la Şcoala "Alexandru Ştefulescu" din Târgu Jiu s-au încheiat, anchetatorii ridicând un calculator şi un sac cu documente.

Procurorii urmează să stabilească dacă profesorii au accesat de pe calculatorul respectiv subiectele de la evaluarea naţională înainte ca acestea să fie comunicate elevilor în clase.

În urma percheziţiilor, nu au fost ridicate cadre didactice.

Conform surselor citate, ancheta în acest caz ar fi fost declanşată după ce părinţii mai multor elevi de clasa a VIII-a au reclamat că au fost colegi ai acestora care ar fi ştiut ce subiecte vor primi la evaluarea naţională.

Rezultate evaluare naţională 2014 Update 23: Procurorii fac percheziţii, luni, la Şcoala Nr. 4 "Alexandru Ştefulescu" din Târgu Jiu, într-un dosar privind suspiciuni de fraudă la examenul de evaluare naţională susţinut de elevii de clasa a opta, afirmă surse judiciare, citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, percheziţiile sunt făcute de procurori de la Parchetul Tribunalului Gorj şi de poliţişti, fiind vizate posibile fraude la evaluarea naţională produse la corectarea lucrărilor după contestaţii.

La ora transmiterii acestei ştiri, o maşină de Poliţie se află în faţa şcolii, iar percheziţiile sunt în desfăşurare, iar la finalul acestora mai mulţi profesori ar urma să fie duşi la audieri.

Rezultatele finale la evaluarea naţională vor fi afişate marţi.

Rezultate evaluare naţională 2014 Update 22: Fiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Patricia, elevă în clasa a opta la Liceul "Gheorghe Şincai", a obţinut media 8,95 la Evaluarea Naţională, ea declarându-se mulţumită de rezultat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit rezultatelor afişate, vineri, la Liceul "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca, Patricia Boc a obţinut nota 8,90 la Limba română şi nota 9 la Matematică, media generală fiind 8,95.

Patricia Boc a venit, vineri, la liceu, alături de alţi colegi de-ai săi, pentru a vedea rezultatele la examen.

Întrebată de corespondentul MEDIAFAX dacă este mulţumită de medie, fiica cea mică a lui Emil Boc a spus că da, fără a face alte comentarii.

Contestaţiile la Evaluarea Naţională pot fi depuse vineri, între orele 16.00 – 20.00.

Rezultate evaluare naţională 2014 Update 21: Aproape 66 la sută din elevii de clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională în Mehedinţi, înaintea depunerii contestaţiilor, un singur elev reuşind să obţină nota 10 la limba română şi alţi 47 nota 10 la matematică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În judeţul Mehedinţi, la evaluarea naţională s-au înscris 2.206 elevi, fiind prezenţi la ambele probe 2.158.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi, niciunul dintre absolvenţii clasei a VIII-a nu a reuşit să obţină media 10 la evaluarea naţională.

Conform statisticii făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, 1.056 de elevi au luat note peste 5 la Limba şi literatura română, ceea ce corespunde unui procent de 66,36, doar unul dintre aceştia reuşind să obţină nota 10. La Matematică, note cuprinse între 5 şi 10 au obţinut 1.529 de elevi, adică 70,85%, 47 dintre aceştia având nota 10.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, susţine că profesorii s-au mobilizat pentru pregătirea elevilor pentru evaluarea naţională după ce au văzut rezultatele slabe la simularea examenului.

”Raportând la rezultatele obţinute la simularea din primăvară, ceea ce ne-a pus pe jar pe toţi aici la nivel de inspectorat şcolar, observăm o creştere a procentului, astfel încât la simularea din primăvară am avut un procent de 40,38 la sută.

Aşadar, creşterea este semnificativă, motiv pentru care mulţumesc tuturor cadrelor didactice care s-au implicat şi au luat toate măsurile necesare pentru a creşte procentul de promovabilitate”, a declarat Pintea Enea.

În judeţul Mehedinţi, la Evaluarea Naţională s-au înscris 22.06 elevi, iar prezenţi la ambele probe au fost 2158.
Anul trecut, 74,39 la sută din elevii de clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională, în judeţul Mehedinţi.

Un procent de 65,24 dintre elevii de clasa a VIII-a din Harghita au luat medii peste cinci la evaluarea naţională, cele mai slabe rezultate fiind la limba română, unde mai puţin de jumătate dintre absolvenţi au obţinuţi note peste cinci, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Secretarul comisiei de evaluare naţională din Harghita, inspectorul Hodgyai Laszlo, a declarat că rezultatele cele mai slabe ale elevilor de clasa a VIII-a din judeţ au fost la limba română, unde au obţinut note peste cinci 41,18 la sută dintre candidaţi.

Cele mai bune rezultate Evaluare Naţională 2014 s-au înregistrat la limba maghiară, unde 88,72 la sută dintre elevi au fost notaţi peste cinci, iar la Matematică - 66,25 la sută.

În judeţ, 65,24 la sută din elevi au avut medii peste cinci.

Aceste rezultate sunt mai slabe decât cele de la evaluarea naţională din 2013, când, după rezolvarea contestaţiilor, 73,19 la sută dintre elevi au obţinut medii peste cinci.

Rezultate evaluare naţională 2014, pe Edu.ro Update 20Un număr de 640 de contestaţii, dublu faţă de anul trecut, au fost depuse de absolvenţii de clasa a opta care au susţinut evaluarea naţională în judeţul Suceava, cele mai multe dintre acestea fiind la limba şi literatura română, transmite corespondentul Mediafax.

Inspectorul şcolar sucevean Cristian Sălăgean a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX că în judeţul Suceava s-au înregistrat 640 de contestaţii în urma rezultatelor evaluării naţionale, din care 478 au fost la limba română, iar 162 la matematică.

Contestaţiile au fost depuse vineri, în intervalul 16.00 - 20.00, la unitatea de învăţământ unde au fost susţinute probele, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 1 iulie.

Peste 78 la sută din elevii de clasa a opta au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională în judeţul Suceava, iar 14 copii au media 10, potrivit statisticii întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) înainte de contestaţii.

La proba de limba română au fost înregistrate 35 de note de zece, iar la matematică au fost 162 de note de zece.

Medii de zece au obţinut 14 candidaţi, alţi 671 au obţinut medii între 9 şi 9,99, iar 1.062 au avut între 8 şi 8,99. Un număr de 1.198 de copii au medii între 7 şi 7,99, alţi 1.239 de elevi au medii între 6 şi 6,99, iar 1.151 de candidaţi au medii între 5 şi 5,99. Un număr de 1.459 de candidaţi au obţinut medii sub 5.

Anul trecut, în judeţul Suceava au fost depuse 290 de contestaţii în urma rezultatelor obţinute de absolvenţii clasei a opta la evaluarea naţională, din care 207 contestaţii au fost la limba şi literatura română, iar 83 la matematică.

Rezultate evaluare naţională 2014 - Edu.ro Update 19: Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Educaţiei, din postura de "părinte", să analizeze subiectele şi numărul de ore ale elevilor, arătând că, în opinia sa, copiii fac multe lucruri care sunt inutile şi nu fac altele care sunt utile, iar uneori aceştia mai mult sunt "chinuiţi" decât învăţaţi.

Update 18: Subiectele de la proba la limba română au creat, însă, probleme elevilor, dar şi profesorilor. O profesoară de limba română a lansat un mesaj public extrem de critic faţă de modul în care au fost concepute subiectele la această disciplină. În acelaşi timp, părinţii cer demisia profesorilor care au creat subiectele pentru Limba Română la Evaluare Naţională. La rândul lui, premierul Ponta a spus că în şcoli copiii fac, încă, multe lucruri inutile.

Rezultate evaluare naţională 2014 - Edu.ro Update 17: 60,68% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Vaslui au obţinut medii peste nota 5 la examen. Datele de la inspectoratul judeţean arată că 64,99% dintre elevi au obţinut cel puţin nota 5 la limba română, iar 64% dintre absolvenţi au luat cel puţin 5 la matematică.

Peste 61% din elevii care au susţinut Evaluarea Naţională în Timiş au obţinut medii peste cinci, în timp ce în Bistriţa-Năsăud procentul celor cu medii mai mari de cinci este de 66,7% şi un singur elev a avut media 10, în ambele judeţe rezultatele fiind mai slabe faţă de anul trecut.

Peste 78 % din elevii de clasa a opta au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională în judeţul Suceava, iar 14 copii au media 10, potrivit statisticii întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) înainte de contestaţii. Conform reprezentanţilor ISJ Suceava, din cei 6.933 de candidaţi înscrişi la acest examen s-au prezentat 6.794 de elevi, din care 78,52 la sută au obţinut medii peste 5, iar 14 copii au luat media 10. La proba de limba română au fost înregistrate 35 de note de zece, iar la matematică au fost 162 de note de zece. Medii de zece au obţinut 14 candidaţi, alţi 671 au obţinut medii între 9 şi 9,99, iar 1.062 au avut între 8 şi 8,99. Un număr de 1.198 de copii au medii între 7 şi 7,99, alţi 1.239 de elevi au medii între 6 şi 6,99, iar 1.151 de candidaţi au medii între 5 şi 5,99. Un număr de 1.459 de candidaţi au obţinut medii sub 5.

În Sălaj, 68,5% dintre elevi au obţinut medii peste 5. La română, 71% au luat note mai mari de 5, iar la matematică, 68%.

Datele de la inspectoratul din Satu Mare arată că din totalul de 2802 candidaţi înscrişi, au fost prezenţi 2693, din care 1762 sunt cu medii peste 5, ceea ce înseamnă un procent de 65,42%. Un număr de 8 candidaţi au obţinut media 10.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 în Prahova: 81,23 % dintre absolvenţii de clasa a VIII-a care au fost prezenţi la examen au obţinut cel puţin nota cinci la ambele probe de la Evaluare Naţională 2014.

Aproape 68% dintre candidaţii prezenţi la Evaluare Naţională în Mureş au obţinut cel puţin media 5 la examen. „Avem 5 medii de 10 în tot judeţul, 11 note de 10 la limba română şi 95 de note de 10 la matematică”, a spus inspectorul Ştefan Someşan. Pe discipline, 68,20% dintre elevi au luat note egale sau mai mari decât  5 la limba română, iar la matematică 70,25% dintre elevi prezenţi la examen au obţinut cel puţin  nota 5.

În Mehedinţi, aproape 66 la sută din elevii de clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională, înaintea depunerii contestaţiilor, un singur elev reuşind să obţină nota 10 la limba română şi alţi 47 nota 10 la matematică.

La Ialomiţa, 62, 70% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Ialomiţa au obţinut cel puţin media 5 la Evaluare Naţională 2014. ”Avem o singură medie de 10, o singură notă de 10 la limba română şi 51 de note de 10 la Matematică”, a spus Cameluşca Prelucă, inspectorul coordonator al examenului.

La Hunedoara, 64,13 % dintre elevii din judeţul Hunedoara au obţinut medii de cel puţin 5. Situaţia pe dicipline arată că 70% dintre elevi au obţinut la limba română cel puţin nota, iar la matematică 66,88% dintre elevi au luat cel puţin nota 5. Patru dintre elevii din judeţul Hunedoara au obţinut nota 10 la limba română, iar 59 dintre elevi au luat nota 10 la matematică.

Peste 65% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat medii peste 5 la evaluarea naţională. Un procent de 65,24 dintre elevii de clasa a VIII-a din Harghita au luat medii peste cinci la evaluarea naţională, cele mai slabe rezultate fiind la limba română, unde mai puţin de jumătate dintre absolvenţi au obţinuţi note peste cinci. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la limba maghiară, unde 88,72 la sută dintre elevi au fost notaţi peste cinci, iar la Matematică - 66,25 la sută. În judeţ, 65,24 la sută din elevi au avut medii peste cinci.

Update 16. La nivel naţional, 72,9% dintre elevii care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au obţinut note peste 5 la matematică, iar la română, 73%, potrivit fostului mistrul al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. 

Update 15 71,62% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Vrancea au obţinut peste cinci la toate probele de examen. „Avem opt şcoli în care toţi elevii au luat note peste 5, 24 de şcoli în care 90% dintre elevi au obţinut peste cinci la ambele probe”, a spus Elena Balaban, inspector adjunct de la Vrancea. Şapte dintre elevii din judeţul Vrancea au obţinut nota 10 atât la limba română, cât şi la matematică.

Rezultate Evaluare Naţională 2014, pe Edu.ro Update 14: Peste 3211 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Vâlcea au obţinut cel puţin nota 5 la proba de limba română. La matematică, 2138 de absolvenţi de clasa a VIII-a au luat note cuprinse între 5 şi 9,99. „Avem 6 note de 10 la limba română şi 80 de note de 10 la matematică. Vom afişa toate notele elevilor pe site-ul nostru după rezolvarea contestaţiilor”, a declarat Ion Gherghinaru, inspector general de la Vâlcea. 

Update 13: 65,35% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a di  judeţul Dolj prezenţi la examen au obţinut note cuprinse între 5 şi 10. „Pe discipline, 70% dintre elevi au luat peste 5 la limba română şi 67% la matematică. Avem şase medii de 10”, a spus Luminiţa Popescu, inspectorul şcolar adjunct de la Dolj. Pe discipline, 162 de elevi au obţinut nota 10 la matematică, iar  24 de elevi au luat nota 10 la limba română.

60,75 % dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5 la Evaluare Naţională 2014. „La limba română, 65,09 % dintre elevi au obţinut note egale sau mai mari decât 5, iar la matematică 62,21% dintre candidaţi au luat note mai mari de 5”, a spus Ioan Mutăr, purtătorul de cuvânt de la Ispectoratul Judeţean Caraş Severin. Toate notele de la examen vor fi afişate pe site-ul inspectoratului după rezolvarea contestaţiilor.

Update 12: În Constanţa, 205 absolvenţi de clasa a VIII-a care au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2014 au luat 10 la matematică şi 12 la română. Aproximativ 68% dintre elevii din Constanţa au luat note peste 5, faţă de aproape 77% în urmă cu un an. Astfel, 72,75% au luat peste 5 la română şi 70,40% la matematică.

Rezultate Evaluare Naţională 2014, pe Edu.ro Update 11: Puţin peste 74% dintre cei 3.036 de elevi din Sibiu care au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2014 au obţinut medii peste 5. La matematică, 73,81% din elevi au luat note peste 5, iar 65 dintre ei au reuşit să ia nota zece, în timp ce la limba română 81,12% au luat note peste 5, iar 12 elevi au primit zece.

60,91% dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţul Călăraşi au obţinut note peste 5 Evaluarea Naţională 2014. Un singur elev a obţinut media 10. Pe discipline, doi dintre elevi au luat nota la limba română, iar 35 de absolvenţi au obţinut nota 10 la matematică. „La proba de limba română avem un procent de 64,93% de elevi care au luat medii egale sau mai mari decât 5, iar la matematică 69,85% dintre elevi au obţinut note peste 5”, a spus Steluţa Caraion, inspectorul coordonator al examenului.

Update 10: 82,79% dintre elevii din judeţul Cluj au obţinut note peste 5 la Evaluare Naţională 2014. `Pe discipline, cel mai mare procent de note peste 5 este la matematică, unde 91,5% dintre elevi au obţinut note peste 5. La română, 82,4% dintre elevi au luat medii peste 5, iar la limba maternă 84,5%”, a spus Valentin Cuibuş, inspectorul şcolar general de la Cluj. Acesta a adăugat că 20 de elevi au obţinut nota de 10 la toate probele de concurs. La limba română, 35 de elevi au luat nota 10, iar la matematică 191 de elevi au obţinut nota 10.

Rezultate Evaluare Naţională 2014 - Timişoara Update 9: Un procent de 61,11% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au obţinut note cuprinse între 5 şi 9,99, arată situaţia centralizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Pe discipline, numărul elevilor care au obţinut medii peste 5 la proba de limba română a fost de 61,62%, în timp ce la matematică 60,72% dintre elevii prezenţi la examen au obţinut note peste 5.

 Numărul de elevi care au obţinut 10 la toate probele de conurs este de patru. Pe discipline, 7 dintre elevi au obţinut nota 10 la limba română, 85 la matematică şi 3 elevi au luat 10 la limba maternă. 

Rezultate Evaluare Naţională 2014 - Bistriţa-Năsăud Update 866,7 % dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţul Bistriţa Năsăud au obţinut medii peste 5 la Evaluare Naţională 2014, arată datele de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud.

923 de elevi au luat note mai mici de 5. Pe discipline, situaţia arată astfel: limba română 827 de elevi (29,77%) sau luat note peste 5, în timp ce 1. 953 au obţinut medii între 5 şi 10. „Un sigur elevi nota 10 la ambele discipline. La matematică au fost 40 de note de 10, iar la română numai 3 note”, a spus Mihai Mureşan, inspectorul şcolar care coordonează examenul.

Update 7: În judeţul Alba, 74% dintre elevii prezenţi la examen au obţinut medii peste 5. Toate notele elevilorau fost publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Alba, la http://www.isj.albanet.ro.

Situaţia pe note arată că un singur elev din judeţul Alba a obţinut nota 10 la limba română, în timp ce 56 de elevi au luat nota 10 la matematică.

La limba română, 478 de elevi au luat note între 5 şi 5,99, 502 note între 6 şi 6,99, 498 note între 8 şi 8.99 şi 301 note între 9 şi 9,99.

La matematică,  414 elevi au luat note între 5 şi 5,99, 378 note între 6 şi 6,99, 428 note între 7 şi 7,99, 480 note între 8 şi 8,99 şi 301 note între 9 şi 9,99.

Update 6: La Teleorman, 70,41% dintre elevi au luat note peste 5. La nivelul judeţului, sunt 10 note maxime la română şi 60 la matematică, şi trei elevi care au luat 3 note de 10 la ambele materii.

La Braşov, 73,55% dintre cei 3.490 de elevi care au participat la examenul de Evaluare Naţională au reuşit să ia note peste 5, mai mult cu peste 5 puncte procentuale faţă de anul trecut. Astfel, la română, 71,98% au luat peste 5, iar la matematică 77,31%. La Braşov, doar 6 copii au reuşit să ia nota 10 la română, iar la matematică, 124. În 2013, au 362 de elevi au reuşit să ia notă maximă la matematică.

Rezultate evaluare naţională 2014 - Edu.ro Update 5. În Capitală, 13 elevi au reuşit să obţină note de 10 şi la română, şi la matematică. De asemenea, sunt 31 de note de 10 la română şi 633 de note de 10 la matematică.

La limba şi literatura română, au fost 1.824 de note între 5 şi 5,99, 1.668 între 6 şi 6,99, 2.075 de note între 7 şi 7,99, 2.393 de note între 8 - 8,99 şi 1.613 note între 9 şi 9,99. În notal, numărul elevilor care au luat note peste 5 la proba de limba română este de 9.604.

De asemenea, la limba română, 135 de elevi au luat note între 1-1,99,  316 de elevi au luat note între 2- 2,99, 705 de elevi au luat note între 3 şi 3,99, iar 811 de elevi au luat  note 4-4,99.

La matematică, 1.187 de elevi au obţinut note între 5 şi 5.99, 1.348 de elevi au luat note între 6 şi 6.99, 1.809 elevi au luat note între 7 şi 7.99, 2.350 de elevi au luat   între 8 şi 8.99, iar 2.437 de elevi au luat între 9 şi 9.99. Anul acesta numărul note de 10 este de 633.

UPDATE 4: Notele de la Evaluare Naţională 2014 vor fi afişate la fiecare şcoală între orele 14:00 şi 15:00, au anunţat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Ei vor anunţa după ora 16:00 situaţia rezultatelor de la nivel naţional. „Sunt introduse în sistem aproximativ 70-80% dintre notele din  judeţe, mai sunt câteva dintre judeţele mari care mai au de introdus notele în aplicaţia noastră”, au declarat pentru gândul reprezentanţii Ministerului Educaţiei. 

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat că rezultatele finale nu se cunosc încă pentru că mai sunt câteva judeţe care introduc datele în sistem.„Bucureştiul anunţă însă în câteva minute rezultatele”, a spus Remus Pricopie.

La ora 14:00, Inspectoratul şcolar al Capitalei va anunţa, în conferinţă de presă, rezultatele.  

Rezultate evaluare naţională 2014, pe Edu.ro Update 3: O profesoară de limba română din Capitală a scris pe pagina ei de Facebook o scrisoare prin care îşi cerea scuze elevilor pentru subiectele de la proba de limba română. Contactată de gândul, Carmen Stoica, profesoară de la Şcoala Nr. 99 din Bucureşti, a declarat că anul acesta subiectele au fost mult mai rău concepute în comparaţie cu cele de anul trecut. Ea se aşteaptă ca Rezultate Evaluare 2014 să fie mai slabe ca anul trecut. „Ne aşteptăm la note mici. Vor fi note mult mai mici decât anul trecut”, a spus Carmen Stoica. Profesoara spune că atât subiectele, cât şi baremul trebuiau mult mai clar formulate. „Propoziţia condiţională nu este în programa şcolară. Cei care au făcut subiectele probabil că şi-au dat seama de acest lucru şi cealaltă propoziţie subordonată în barem. De asemenea, întâmplarea cu scriitorul contemporan era destul de greu de făcut, este greu să scrii intriga cu un scriitor contemporan. Nu e o întâmplare de la bunici, când te urci în copac”, a spus Carmen Stoica.

UPDATE 2: În scurt timp Ministerul Educaţiei va da undă verde pentru publicarea rezultatelor la Evaluare Naţională 2014 în toate judeţele. În cursul zilei de ieri, toate inspectoratele judeţene au transmis notele obţinute de elevi la examenul de evaluare. Anul acesta Rezultate Evaluare Naţională sunt mai importante decât anii trecuţi întrucât media notelor obţinute va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, faţă de 50% cum era până anul trecut.

Inspectorul general de la Bucureşti, Constantin Trăistaru, a declarat pentru gândul că notele elevilor de la Bucureşti vor fi afişate în jurul prânzului. ”Mai precis, în pe la ora 14. De la ora 12 avem un consiliu de adminitraţie, iar apoi le afişăm”, a spus Constantin Trăistaru.

Rezultate evaluare naţională 2014 - Edu.ro Update 1: Primele Rezultate Evaluare Naţională 2014, comunicate pentru gândul de mai mulţi inspectori din ţară, arată o situaţie mai bună a notelor de 10 la matematică decât la limba şi literatura română. La Braşov, rezultatele la Evaluare Naţională 2014 ar putea fi mai bune decât cele de anul trecut, potrivit estimărilor pe rezultatele parţiale din judeţ. Astfel, dacă în 2013, aproximativ 68% dintre elevii din Braşov au obţinut medii peste 5, anul acesta, numărul lor ar putea trece de 70%, potrivit inspectorului general adjunct Victor Vijoli. Potrivit rezultatelor parţiale, în judeţul Braşov, patru elevi au luat nota 10 la română şi câteva zeci, notă maximă la matematică. În judeţul Braşov, aproximativ 3.500 de elevi au susţinut examenul de evaluare naţională anul acesta.

La Constanţa, procesul de transmitere a notelor este în plină desfăşurare. “Deocamdată nu ne putem da seama de nivelul de anul acesta. Ştim însă că sunt mult mai multe note de zece la matematică decât la română, materie la care elevii au avut probleme cu ‘scriitorul contemporan’ şi 'empatia'”, a declarat pentru gândul Cristina Oprea, inspector adjunct.

Profesorii de română şi de matematică contactaţi de gândul spun că subiectele date la această materie la Evaluare Naţională 2014 au fost de un nivel mediu şi elevii nu ar fi trebuit să aibă probleme. Aceştia sunt de părere că Rezultate Evaluare Naţională 2014 vor fi comparabile cu cele de anul trecut, când aproximativ 76% dintre elevi au obţinut medii peste 5 înainte de contestaţii. La limba română probleme ar fi putut pune cea de-a doua compunere, la care elevii trebuiau să imagineze o întâlnire cu un scriitor contemporan, mulţi dintre ei neştiind acest termen. Unii elevi au găsit o rezolvare inedită la această problemă şi au imaginat întâlnirea cu Eminescu sau Creangă în vis. La matematică subiectele au fost mai dificile decât anul trecut, motiv pentru care notele ar putea fi mai mici decât atunci. 

Rezultate evaluare naţională 2014, pe Edu.ro. Ce înseamnă „contemporan”?

„Cea de-a doua compunere ar fi putut ridica probleme pentru unii dintre elevi nu au ştiut ce înseamnă scriitor contemporan. Este subiectul care îi poate departaja. Elevii au tratat cu superficialitate subiectul pentru că nu sunt obişnuiţi să creeze, ci să urmeze nişte şabloane. Am avut însă şi surprize plăcute. Au fost şi elevi care au scris despre Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, J.K. Rowling. Am întâlnit însă şi compuneri în care elevii s-au întâlnit cu Ion Creangă sau Mihai Eminescu şi au rezolvat problema contemporaneităţii plasând acţiunea în vis. Per total, lucrările sunt mediocre, dar există şi lucrări foarte bune”, spune Irina Georgescu, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti, despre lucrările de la proba de limba română a Evaluare Naţională 2014.

Laurenţiu Dumitrescu, profesor la Colegiul Naţional Ion Creangă din Capitală, apreciază că  subiectele au fost de nivel mediu, echilibrate, fără a pune probleme majore. “Cred că după opt ani de şcoală, elevii ar fi trebuit să ştie ce însemnă un scriitor contemporan şi să aibă cât de cât un fond cultural. Eu cred că rezultatele de anul acestea vor fi comparabile cu cele de anul trecut având în vedere subiectele. Diferenţierea o vor face compunerile pentru că aici se vede totul, dacă stăpâneşte gramatica şi dacă are vocabular”, a spus profesorul.

Rezultate evaluare naţională 2014 - Edu.ro. Subiecte mai grele anul acesta la matematică

Profesorii de matematică consultaţi de gândul susţin că subiectele de la matematică de la Evaluarea Naţională au  fost bine formulate. ”Mie mi se par foarte uşoare exerciţiile, nu-i nimic de remarcat acolo. Ultimul subiect este un pic mai dificil, însă nu prea ai puncte prin care să-i diferenţiezi pe elevi”, a spus Dinu Serbănescu, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti.

Victor Nicolae, profesor de matematică la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, spune că subiectele de anul acesta, date la matematică la Evaluare Naţională 2014, spre deosebire de anul trecut, când au fost mai simple, au fost puţin peste medie. ”Dar au fost conform programei şcolare. Conţin ceea ce un copil de clasa a VIII-a ar trebui să ştie. Eu zic că e foarte bine că nu s-a mai făcut greşeala de anul trecut, când subiectele au fost mai mult decât simple. Problema de geometrie plană s-ar putea să fi pus unele probleme prin demontraţie, dar în rest, orice copil care este un pic peste medie putea să le rezolve pe toate”, a spus profesorul Victor Nicolae.

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din ALBA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din ARAD

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din ARGEŞ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BACĂU

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BIHOR

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BOTOŞANI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BRĂILA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BRAŞOV

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BUCUREŞTI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din BUZĂU

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din CĂLĂRAŞI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din CARAŞ-SEVERIN

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din CLUJ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din CONSTANŢA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din COVASNA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din DÂMBOVIŢA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din DOLJ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din GALAŢI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din GIURGIU

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din GORJ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din HARGHITA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din HUNEDOARA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din IALOMIŢA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din IAŞI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din MARAMUREŞ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din MEHEDINŢI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din MUREŞ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din NEAMŢ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din OLT

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din PRAHOVA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din SĂLAJ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din SATU-MARE

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din SIBIU

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din SUCEAVA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din TELEORMAN

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din TIMIŞ

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din TULCEA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din VÂLCEA

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din VASLUI

REZULTATE ŞI CELE MAI BUNE LICEE din VRANCEA

Rezultate evaluare naţională 2014 - Edu.ro. Cum se calculează media pentru admiterea la liceu

Rezultatele la Evaluarea Naţională 2014 sunt foarte importante pentru admiterea la liceu în condiţiile în care, de anul acesta, notele obţinute reprezintă 75% din media de intrare la liceu, iar media ciclului V-VIII are o pondere de 25%. Până în 2013, media de admitere la liceu era compusă în proporţii egale din media claselor V-VIII şi media obţinută la examenul de Evaluare Naţională 2014.

Calculul mediei de admitere se face astfel: MA= (ABS+3 EN):4 (media de admitere este egală cu media generală de absolvire de la gimnaziu plus de trei ori media generală de la evaluarea naţională, totul împărţit la patru). Unde:  MA = media de admitere;  ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.

Gândul vă oferă în timp real toate informaţiile despre Rezultate Evaluare Naţională 2014, soluţionarea contestaţiilor şi Rezultate Finale Evaluare Naţională 2014, precum şi rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea în liceu, care vor fi publicate şi pe Edu.ro.

Citește și: