Mădălina CHIŢU
10938 vizualizări 29 nov 2011

Prof. dr. Margit Şerban este medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara. Nu este un pediatru obişnuit. Se ocupă de copiii bolnavi de cancer. "Nu eu am ales această meserie. Ea m-a ales pe mine. Eu mi-am dorit să devin arhitect. Eram bună la matermatică şi la desen, dar părinţii mei m-au îndrumat spre această carieră. Odată cu trecerea anilor am realizat că locul meu trebuia să fie aici, lângă copii", a declarat pentru gândul Margit Şerban.

Este primul medic care a făcut un transplant de măduvă în România. Lucrează la la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara de 33 de ani, iar mentor i-a fost chiar prof. dr. Luis Ţurcanu.

"Oncologia este o povară foarte grea, pe care trebuie să o porţi în fiecare zi"

În această meserie durerea şi suferinţa sunt sentimente cu care medicul se confruntă în fiecare zi. Îşi iubeşte meseria şi este fericită atunci când un copil din spital îi zâmbeşte. "Profesia de pediatru nu este neapărat o meserie grea. Pediatria poate fi o profesie plăcută, ţinând cont că lucrăm cu ce este mai frumos pe lume, şi anume copilul. Însă, sectorul de oncologie este copleşitor. Este o povară foarte grea pe care trebuie să ai puterea să o porţi în fiecare zi. Dacă în alte specialităţi poţi pleca acasă după ce ai terminat o operaţie sau după ce ai prescris un tratament, ei bine la secţia de oncopediatrie anumite imagini te tulbură, te macină, te răscolesc chiar şi în timpul tău liber", spune ea printre lacrimi.

Prof. dr. Margit Şerban spune că meseria de medic specializat în oncopediatrie este o povară grea pe care trebuie să o porţi odată ce ai ales să lucrezi în acest sector. "Nu putem fi indiferenţi la jalea unui părinte, la disperarea unei familii când viaţa unui copil este pe muchie de cuţit. Este vorba de un copil care practic ar trebui să aibe paşaport pentru o viaţă lungă, pentru că aşa ar fi normal. Este foarte greu să accepţi că unii copii nu vor putea să trăiască până la 80 de ani, aşa cum arată ultimele statistici în ceea ce priveşte speranţa de viaţă", mai adaugă specialistul.

"Nu mai puteam să văd cum se pierd copiii"

Prof. dr. Luis Ţurcan este cel care a îndrumat-o să lucreze la secţia de oncologie, văzând cât e de înzestrată pentru această profesie. Cu toate acestea, a avut momente în care a vrut să renunţe la specialitate de oncologie, mai ales când se confrunta cu un caz deosebit. "Cel mai dureros moment a fost atunci când mi-am pierdut copilul care se confrunta cu aceaşi boală. Atunci am spus că voi face altă specialitate", mărturiseşte medicul.

Cu clipe grele s-a mai confruntat şi pe vremea când prof. dr. Luis Ţurcan trăia. "I-am spus, la un momentdat că nu mai suport atâta suferinţă. Nu mai puteam să văd cum se pierd copiii. Voiam să mă trimită la secţia de hematologie, pentru că îmi plăcea şi făcusem deja câteva lucruri măreţe. Mi-a spus că îmi va respecta dorinţa şi că se va gândi la o persoană care să îmi ia locul. Dar nu mi s-a găsit înlocuitor, pentru că mi s-a trezit simţul datoriei, care cred că îmi este înrădăcinat, şi mi-am spus: 'Cui să las eu copiii aştia?'. Până la urmă cineva trebuie să facă şi această meserie. Nu i-am putut abandona şi am rămas de fiecare dată", povesteşte specialistul.

"Trebuie să ne încărcăm repede bateriile, pentru familie, pentru copil"

La secţia de onclologie medicii se luptă cu moartea şi dau tot ce le stă în putinţă pentru ca micuţii să ducă o viaţă normală. "Trebuie să recunosc că şi noi ajungem să fim secaţi de putere şi de orice speranţă, dar trebuie să ne încărcăm repede bateriile pentru familie şi pentru copil, care trebuie să reziste unui asemenea diagnostic devastator şi la tratamente îndelungate, care sunt cutremurătoare prin consecinţele pe care le au: diferite reacţii digestive, căderea părului, reacţii neurologice şi aşa mai departe. Este o luptă într-adevăr foarte grea", precizează medicul oncopediatric.

Specialistul spune că nu există zi în care lacrimile şi suferinţa să lipsească din programul de lucru. Dincolo de durerea fizică a copiilor, părinţii sunt cel mai greu de liniştit, pentru că atunci când aud un astfel de diagnostic simt că lumea lor s-a prăbuşit. "S-a întâmplat acum câteva decenii. Nu pot să uit nici în ziua de azi reacţia cumplită a unei mame care a auzit că riscă să îşi piardă copilul din cauza acestei boli nemiloase", îşi aminteşte cu lacrimi în ochi pediatrul.

"Nu m-am gândit niciodată că locul meu este printre străini"

I s-a propus de nenumărate ori să lucreze la cele mai prestigioase clinici din străinătate. Putea să plece din România chiar înainte de '89, dar cu toate acestea a refuzat toate propunerile şi nu a regretat niciodată că a rămas aici. "Nu m-am gândit niciodată că locul meu este printre străini. Am crezut că aici pot să fac mult mai mult bine decât aş fi făcut în Germania sau în oricare alt colţ din lume. Cu certitudine aş fi avut rate de succes ridicate şi acolo, dar am preferat să rămân în România", a mai spus prof. dr. Şerban.

A rămas în România şi a făcut performaţă. A deschis un centrul de oncopediatrie şi este medicul care a făcut, în premieră în România, un transplant de măduvă. A refuzat salarii de zece ori mai mari decât aici pentru zâmbetele copiilor de la noi din ţară. "În această meserie ai parte de puţine lucruri bune, dar care merită orice efort. Mă face fericită zâmbetul unui copil pe holurile spitalului, faptul că sunt oprită pe stradă de diferite persoane şi îmi spun că au fost pacienţii mei acum 25-30 de ani şi îmi mulţumesc. Toate aceste lucruri îţi dau puterea să rezişti să mergi mai departe, să continui, în ciuda faptului că totul este greu", indică specialistul în oncopediatrie.

Citește și: